Ciocniri violente la Istanbul între poliţie şi manifestanţi în urma accidentului minier soldat cu moartea a peste 250 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O manifestaţie organizată la Istanbul în semn de protest faţă de accidentul dintr-o mină din vestul Turciei soldat cu moartea a 274 de persoane a fost marcată de înfruntări cu poliţia, potrivit BBC.

Manifestanţii, dintre care majoritatea aparţineau unor sindicate de stânga, au scandat sloganuri antiguvernamentale în centrul oraşului Istanbul. Poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, atât în Istanbul, cât şi la Ankara, unde aproximativ 4.000 de manifestanţi protestau faţă de acelaşi accident, una dintre cele mai grave catastrofe din ultimii ani din Turcia.

Zeci de locuitori furioşi din oraşul Soma, localitate unde s-a produs accidentul, au demonstrat împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, care a venit la faţa locului. Contestatrii liderului din fruntea executivului au cerut demisia acestuia, a informat agenţia turcă Dogan.

De asemenea, manifestanţii au atacat vehiculul oficial în care se deplasa premierul în pofida prezenţei unui dispozitiv de securitate, lovindu-l cu picioarele, a precizat agenţia. În urma acţiunilor agresive ale manifestanţilor mai multe persoane au fost arestate.

Numărul celor salvaţi din mina de cărbune a ajuns la 450 de persoane, potrivit mărturiei unui participant la intervenţia de scoatere a minerilor, în timp ce autorităţile înaintează mănărul de 363.

Alţi 120 de mineri sunt blocaţi în subteran, iar echipele de intervenţie încearcă să ajungă la ei. Unul din principalele motive invocate de autorităţile din Turcia în ceea ce priveşte cauza deceselor celor din mina de cărbune nivelul ridicat al monoxidului de carbon.

Turcia a decretat trei zile de doliu naţional în urma accidentului minier din vestul ţării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite