Cincisprezece pompieri italieni, arestaţi după ce ar fi pornit incendii pentru a fi plătiţi pentru stingerea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
incendii

Cincisprezece pompieri voluntari au fost arestaţi şi sunt suspectaţi că au provocat incendii în Sicilia, pentru a primi indemnizaţiile de intervenţie, a anunţat luni poliţia din Ragusa (sudul Italiei), relatează RTBF.

Pompierii voluntari ar fi pornit incendii şi ar fi simulat apeluri de ajutor, potrivit anchetatorilor. Astfel, ei au primit permisiune de a interveni şi de a primi, în mod fraudulos, suma alocată în acest sens de statul italian: aproximativ 10 euro pe oră, în caz de urgenţă.

Comandamentul provincial de Pompieri a remarcat în ultima perioadă un număr anormal de intervenţii din partea acestei echipe şi a demarat o anchetă.

Suspecţii, originari din provincia Ragusa, din sudul Siciliei, au fost arestaţi şi inculpaţi. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite