Până în 1992, ea era, într-adevăr, o parte din ceea ce se chema încă Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, apoi – vreme de 13 ani –, a fost una dintre entităţile Federaţiei Iugoslave (rebotezată, în 2003, Uniunea Statală a Serbiei şi Muntenegrului), pentru ca, din 2006 încoace, în urma unui referendum, ţara să se numească Muntenegru.

Lider incontestabil al PDS e Milo Đukanović, care a ştiut când să coopereze cu Slobodan Milošević şi când să se despartă de el, care a fost în stare, apoi, să obţină independenţa unei ţări, primite – în vara trecută – în NATO. Premier de şase ori (trei mandate în 1991-1998 şi alte trei în 2002-2006, 2008-2010 şi 2012-2016), dar şi preşedinte în 1998-2002, Đukanović a candidat duminica trecută pentru un nou mandat de şef al statului. A fost sprjinit de PDS şi alte şase formaţiuni politice, inclusiv cele ale minorităţilor croată, albaneză şi bosniacă.

În faţa lui s-au aflat cinci adversari, cel mai puternic fiind Mladen Bojanić, un afacerist care făcuse politică o vreme, apoi se retrăsese şi conducea o mişcare civică intitulată „Rezistăm la Deznădejde”. Bojanić s-a aflat acum în fruntea unei coaliţii de şase partide, având drept pilon Frontul Democratic, partid pro-sârb şi pro-rus, deci anti-NATO. Nu a fost singura voce pro-rusă din competiţie: o alta a fost cea a unui jurnalist cultivat intens de biroul de propagandă Sputnik.

În campania trecută, când aliatul lui Đukanović, Filip Vujanović, câştiga un al treilea mandat de preşedinte, candidatul opoziţiei – Miodrag Lekić – era acuzat că se opusese independenţei Muntenegrului. În 2018, dezbaterea – atâta câtă a fost – a avut drept subiect principal aderarea la UE. Guvernul de la Podgorica a deschis deja 30 de capitole de negociere şi speră ca ţara să fie primită în Uniune în 2025. În acest context, Milo Đukanović a promis că va întări lupta cu corupţia, afirmând că „statul e mai puternic decât mafia“. Bojanić i-a răspuns că e de acord cu el, dar că nu ştie de care parte se află Đukanović.

Unii s-au temut că la prezidenţiale s-ar putea repeta incidentele din ziua scrutinului legislativ din 2016, atunci când douăzeci de sârbi şi ruşi au fost arestaţi fiindcă plănuiseră să-l ucidă pe Đukanović. Din fericire, nu s-a petrecut niciun incident. Iar favoritul a câştigat din primul tur, cu peste 53%.