Absenţa preşedintelui ţării confirmă predictibilitatea alocuţiunii lui Laszlo Tokes.

Una – cum altfel? - ostilă unor realităţi, care nu mai ţin doar de raporturile bilaterale dintre România şi Ungaria.

Ci de previzibilitatea relaţiilor dintre actorii statali ai comunităţii euroatlantice.

Detaliu deloc confortabil pentru Budapesta.

După cum şi lipsa de reacţie, la nivelul executivului, indică opţiunea, momentană, pentru ignorarea inflamantei solicitări a prelatului Tokes, faţă de premierul Viktor Orban.

Prima certitudine, a liderilor extremişti maghiari este că toleranţa autorităţilor de la Bucureşti le permite să fie mai îndrăzneţi şi în viitor.

A doua convingere, a organizatorilor universităţii de vară de la Băile Tuşnad, este că absenţa unor politicieni români, de vază, a fost din plin compensată de declaraţia unui cetăţean român, de naţionalitate maghiară, căruia i se pot reproşa multe, dar nu i se poate ignora rolul de europarlamentar.

Dincolo de etichetările, mai degrabă puerile, cu care s-a ales rapid Tokes, de exagerările unora, cu privire la impactul apelului său - în cancelariile europene -, pentru instituirea unui deloc viabil protectorat al Ungariei, asupra Transilvaniei, de severele solicitări de aplicare a legii, care nu ar face decât să îl transforme în martir, pe  colericul prelat, rămâne o singură realitate.

Ce nu poate fi ignorată, diminuată sau evaluată de o manieră defetistă.

222

Comunitatea maghiară, majoritar lucidă, echilibrată, are totuşi nişte aşteptări vizând un tip de dialog purtat, după 1989, doar prin intermediul liderilor Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, alte formaţiuni politice recent apărute fiind mai degrabă destinate agitării unor ape îndeobşte liniştite. Dar adânci.

Din nefericire, pentru Laszlo Tokes, conaţionalii lui, din Transilvania, cei care nu se perindă pe micile ecrane şi îşi văd de priorităţile cotidiene, nu au obsesii generate de încremenirea în triste precedente, din ultima conflagraţie mondială.

Dar, în acelaşi timp, simt nevoia unui dialog public, nu confidenţial, nu dogmatic, nu subversiv, privind rostul viitor al minorităţii maghiare într-un stat european aflat la graniţa dintre democraţiile de tip occidental şi statele cu lideri autoritari, precum cei din răsăritul bătrânului continent.

Nu graniţele – unui ţinut sau ale unei regiuni - şi nici steagurile interne – secuiesc, existent, sau cel transilvan, evocat de Tokes – constituie obsesia acestei comunităţi.

Marcată de o firească mândrie naţională, ca şi aceea a naţiunii române.

Oricât de criticat a fost actualul preşedinte al României, pentru prezenţele sale anterioare, la evenimente similare, important era că avea răbdare.

Răbdarea publică de a asculta opinii nu tocmai ortodoxe, pe care le demonta pe loc.

Oricât de atacat este proiectul regionalizării, totuşi, un emisar al actualului guvern a poposit în zona unde trăiesc mulţi cetăţeni români, de naţionalitate maghiară, şi a discutat cu reprezentanţii acestora.

Din păcate, fără concluzii aduse la cunoştinţa opiniei publice.

Cred că actualul consilier onorific al premierului, György Frunda, ştie exact, dincolo de declaraţiile colorate, precum cea a lui popa Tokes, ce vrea comunitatea maghiară.

Ce se poate negocia şi ce nu, ce proiecte constructive ar fi de bun augur, pentru continuarea vieţii armonioase, normale, în Transilvania, pământ românesc.

Important este ca vocea sa, de politician bine temperat, să fie auzită nu doar în biroul premierului.

54321

Toleranţa probată şi de un dialog lipsit de isterii va face ridicole noi fantasme - mai mult sau mai puţin protejate, de la Budapesta.