Catalonia convoacă un referendum pentru independenţă. Madridul spune însă că nu va avea loc
0În pofida unei opoziţii dure a Madridului, preşedintele catalan Artur Mas a semnat sâmbătă decretul prin care se va organiza la 9 noiembrie un referendum privind independenţa Cataloniei, informează BBC.
Catalogată drept o acţiune neconstituţională, Guvernul de la Madrid încearcă să împiedice orice consultare publică pe acest subiect.
În Catalonia, o regiune cu 7,5 milioane de locuitori, aspiraţiile la independenţă au devenit tot mai numeroase în ultima perioadă după ce statutul acestei zone a fost modificat în 2010 de Curtea Constituţională, care a retras recunoaşterea sa drept „naţiune”.
Catalonia, care include oraşul Barcelona, este una dintre cele mai bogate şi puternic industrializate regiuni din Spania.
În 2012, Guvernul din Madrid a refuzat să ofere Cataloniei mai multă autonomie asupra gestionării impozitelor, acţiune care l-a determinat pe Artus Mas să promită un referendum privind independenţa regiunii.
„Dorim să votăm. Acum este momentul potrivit şi avem dreptul legal de a face acest lucru”, a declarat preşedintele Cataloniei după ce a semnat decretul.
Referendumul ar putea conţine două întrebări: „Doriţi ca regiunea Catalonia să fie un stat?” şi „Dacă doriţi să fie un stat, consideraţi că regiunea Catalonia ar trebui să fie independentă?”.
Cu toate acestea, Guvernul spaniol a afirmat categoric că referendumul nu va avea loc. „Consultarea publică nu va avea loc, deoarece este neconstituţională”, a spus Soraya Saenz de Santamaria, vicepremierul Executivului spaniol.
Aceasta a mai anunţat că Guvernul a iniţiat procedura de apel în faţa Curţii Constituţionale, prin care se doreşte suspendarea decretului şi, pe cale de consecinţă, oprirea organizării referendumului.