Brexit. Juncker îi acuză pe Johnson şi Farage de laşitate şi lipsă de patriotism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene Jean Claude-Juncker a lansat marţi un atac dur la adresa liderilor campaniei pro-Brexit, Nigel Farage şi Boris Johnson, denunţând laşitatea şi lipsa de patriotism a celor doi, care au ales să se retragă după ce britanicii au votat în favoarea ieşirii din blocul comunitar, scrie „The Guardian“.

„Eroii radioşi de ieri ai Brexitului sunt eroii tragici de astăzi. Cei care au contribuit la această situaţie din Marea Britanie îşi dau acum demisia - Johnson, Farage şi alţii. Ei sunt  strict vorbind retronaţionalişti şi nu patrioţi. Patrioţii nu îşi dau demisia atunci când situaţia devine dificilă, atunci patrioţii rămân“, a declarat Juncker.

Potrivit preşedintelui CE, liderii britancii ar fi trebuit să se ocupe de realizarea unui plan pentru negocierea divorţului de UE şi să-şi asume consecinţele pe care le va avea acest proces.

Fostul primar conservator al Londrei, Boris Johnson, a fost una dintre cele mai importante voci ale campaniei pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, însă acesta nu a intrat în cursa pentru şefia Partidului Conservator şi a viitorului Guvern, după ce aliatul său Michael Gove a decis să candideze. Decizia lui Johnson i-a luat prin surprindere pe conservatorii pro-Brexit, care se aşteptau ca politicianul să lupte pentru Marea Britanie şi după victoria campaniei pentru ieşire.

Într-un act de dramatism politic, ministrul de Justiţie, Michael Gove, a declarat că Johnson nu este potrivit să fie premier al Marii Britanii.

Euroscepticul Nigel Farage s-a retras la rândul său de la conducerea Partidului Independenţei din Marea Britanie (UKIP).

Şi liderul grupului parlamentar ALDE, Guy Verhofstadt, i-a criticat pe Johnson şi Farage pentru că au decis să se retragă din situaţia complexă provocată de votul britanicilor pentru ieşirea din UE.

„Susţinătorii Brexitului îmi amintesc de şobolanii care părăsesc corabia în pericol de scufundare. Ce aşteptaţi - următorul referendum poate să vină din Franţa sau Italia“, a declarat Verhofstadt. Mai mult, europarlamentarul i-a acuzat pe liderii europeni că au ignorat nevoia unei reforme reale ca răspuns la decizia britanicilor de a părăsi UE.

Între timp, Donald Tusk a lansat un nou avertisment cu privire la termenii pe care britanicii trebuie să-i accepte pentru a avea acces în continuare la piaţa unică europeană, printre care se numără şi respectarea principiului libertăţii de mişcare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite