Bombă descoperită lângă biroul preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dispozitivele explozive descoperite lângă Administraţia Prezidenţială de la Kiev, reşedinţa preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko FOTO: Kiev Post
Dispozitivele explozive descoperite lângă Administraţia Prezidenţială de la Kiev, reşedinţa preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko FOTO: Kiev Post

Forţele de securitate ucrainene însărcinate cu protecţia preşedintelui Petro Poroşenko au descoperit o bombă ascunsă foarte aproape de biroul acestuia, afirmă surse citate de Reuters.

„Bomba a fost găsită în timpul nopţii lângă poarta pe care maşina prezidenţială intră. Era o ladă cu 5 grenade şi 1 kilogram de cuie de metal”, a declarat sursa, care nu a dorit să fie numită. „Era un dispozitiv foarte puternic”, a mai adăugat acesta, conform Reuters.

Maryna Ostapenko, purtătoarea de cuvânt a Seviciului de Informaţii a confirmat descoperirea bombei. „Obiectele descoperite vor fi supuse expertizei”, a declarat aceasta. 

Conform site-ului de ştiri ucrainean Tema, bomba ar fi fost descoperită pe strada Luteranska, în apropierea Administraţiei Prezidenţiale.

Aproape de miezul nopţii, o femeie ce locuieşte în apropiere le-a atras atenţia celor ce se ocupă de securitatea clădirii prezidenţiale că în apropiere de locuinţa sa se află nişte oameni în uniforme militare. Ofiţerii au urmat-o şi au observat un tânăr fugind de la locul unde, ulterior, au descoperit dispozitivul explozibil.

Anchetatorii au descoperit pe gardul din apropiere o hârtie cu mesajul:

„Dacă nu opriţi războiul, atunci îl vom aduce la voi.”

Petro Poroşenko a fost numit în funcţie oficial săptămâna trecută, după câştigarea alegerilor din 25 mai. Predecesorul său, Victor Yanukovici, a fost demis în urma protestelor din luna februarie a acestui an, în urma protestelor violente de la Kiev.

Guvernul condus de Poroşenko are de-a face cu o criză militară în estul Ucrainei, condusă de rebelii pro-ruşi, ce doresc dezlipirea regiunii Doneţk şi, ulterior, alipirea la Federaţia Rusă. 


Citeşte şi:

Wikileaks: Poroşenko a fost informator al SUA

Wikileaks a publicat recent două documente cu informaţii sensibile care vizează activităţi ale diplomaţiei americane în Ucraina. Potrivit acestora, noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a fost informator al Statelor Unite, fiind menţionat în documente care aparţin ambasadei americane din Kiev.

Petro Poroşenko: preşedinte nou, echipă veche

Câţiva dintre oamenii de bază ai noului preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, au lucrat pentru fostul preşedinte Viktor Iuşecenko. Chiar Poroşenko este bun prieten cu fostul lider, însă alege să nu atragă atenţie asupra relaţiei din cauza imaginii negative care planează acum asupra lui Iuşcenko.

Petro Poroşenko: „Ucraina este în stare de război”

Noul preşedinte ales al Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat recent, într-un interviu pentru publicaţia germană Bild, că ţara sa se află în stare de război, iar operaţiunile militare împotriva rebelilor proruşi vor continua. De asemenea, noul lider ucrainean a mărturisit că vrea să poarte discuţii cu Putin pentru „depăşirea crizei”, relatează AFP.

Regele ciocolatei, pe gustul Moldovei. Ce spun analiştii politici de la Chişinău despre alegerea lui Petro Poroşenko

Potrivit experţilor, alegerea unui nou preşedinte al Ucrainei este un punct de pornire pentru rezolvarea crizei regionale, iar vectorul european al ţării, anunţat de acesta, va contribui la dezvoltarea relaţiilor moldo-ucrainene.

VIDEO Adevărul Live: va aduce Petro Poroşenko, noul preşedinte al Ucrainei, pacea în ţară?

La Adevărul Live am discutat, astăzi, despre noul preşedinte ales al Ucrainei, Petro Poroşenko, şi despre şansele acestuia de a instaura pacea în Ucraina. Din Odessa, în legătură directă, a fost corespondentul „Adevărul“ Mircea Barbu, care ne-a spus cum se vede rezultatul alegerilor în Ucraina. În studio a fost Dan Nicu, analist politic. Cum se prezintă „Regele Ciocolatei“ în prima zi după alegeri?

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite