Atentate teroriste la Paris. Atacatorul sinucigaş din apartamentul de la Saint-Denis a fost identificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul care s-a detonat pe 18 noiembrie, în timpul unui asalt al poliţiştilor asupra unui apartament de la Saint-Denis, la periferia Parisului, la câteva zile după atacurile de la 13 noiembrie, a fost identificat, relatează AFP online.

Atacatorul sinucigaş este Chakib Akrouh, născut pe 27 august 1990 în Belgia. El a fost identificat prin comparaţie genetică cu mama sa, a anunţat joi procurolul Parisului François Molins, într-un comunicat.

Anchetatorii cred că acest kamikaze a participat la atacurile din 13 noiembrie la terase ale unor cafenele şi restaurante pariziene împreună cu presupusul organizator al atacurilor, Abdelhamid Abaaoud, ucis în asaltul de la Saint-Denis.

Opt dintre membrii comandourilor care au comis atacurile sunt, astfel, identificaţi în acest moment, transmite Mediafax.

Este vorba despre Abaaoud, Brahim Abdeslam şi Chakib Akrouh - în echipa de la terase, Omar Mostefaï, Samy Amimour şi Foued Mohamed-Aggad - la Bataclan şi despre Bilal Hadfi - la Stade de France. Salah Abdeslam, suspectat că cel puţin a transportat cu maşina echipa de kamikaze de la Stade de France, este căutat în mod activ.

Ceilalţi doi kamikaze de la Stade de France au intrat în Europa pe 3 octombrie, pe Insula greacă Leros, împreună cu un val de migranţi, cu ajutorul a două paşapoarte siriene false, pe numele Ahmad Al-Mohammad şi Mohammad Al-Mahmod.

 A luptat în Siria

Într-un comunicat citat de AFP, justiţia belgiană a confirmat identitatea lui Chakib Akrouh.

Chakib Akrouh, originar din cartierul bruxellez Molenbeek, fusese condamnat în absenţă la 5 ani de închisoare de tribunalul corecţional din capitala belgiană, pe 29 iulie 2015, pentru '„participare la activităţile unui grup terorist între 30 noiembrie 2012 şi 15 februarie 2015'“, se precizează în comunicatul procurorilor belgieni. În acelaşi proces, care a vizat o importantă reţea jihadistă, Abdelhamid Abaaoud, organizatorul presupus al atentatelor de la Paris, a fost condamnat, tot în absenţă, la 20 de ani de închisoare, notează Agerpres.

Conform Parchetului Federal din Belgia, Chakib Akrouh a fost văzut în ziua de 4 ianuarie 2013 plecând de pe aeroportul Bruxelles-Zaventem cu un bilet dus spre Istanbul.

Procurorii menţionează şi că '„ancheta a demonstrat prezenţa lui Chakib Akrouh în Siria, din ianuarie 2013, unde a intrat în rândurile katiba (unitate combatantă - n. red.) Al-Muhajirin, apoi ale Statului Islamic în Irak şi în Levant“, vechiul nume al Statului Islamic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite