Atac armat la Munchen. Ce se ştie despre atac şi cine este autorul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atac armat la Munchen. Tânărul german de origine iraniană în vârstă de 18 ani care a ucis vineri, la Munchen, în sudul Germaniei, nouă persoane, după care s-a sinucis suferea de o „formă de depresie“ şi nu avea nicio legătură cu organizaţia teroristă Statul Islamic, relatează AFP online.

Poliţia crede că există o legătură „evidentă“ între atacatorul din Munchen, identificat ca fiind David Ali Sonboly, şi masacrul comis acum cinci ani de extremistul de dreapta norvegian Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane pe 22 iulie 2011. Tânărul german de origine iraniană era fascinat de atacuri în masă.

Atac armat la Munchen. Ce s-a întâmplat?

Atacul a izbucnit vineri, cu puţin timp înainte de ora locală 17.00 (18.00 ora României), într-un restaurant McDonald's, după care a continuat pe o stradă adiacentă. Potrivit unor martori oculari, trei atacatori ar fi fost implicaţi în atacul armat din centrul comercial situat în apropierea Olympiastadion, în nordul oraşului. Aceste declaraţii s-au dovedit a fi eronate în cele din urmă. Tânărul a acţionat singur şi s-a sinucis după ce a comis crimele. Potrivit poliţiei, el s-a sinucis cu un glonţ în cap, chiar în faţa unor poliţişti, la un kilometru de locul atacului.

Agenţi în civil trăseseră anterior în direcţia tânărului, în parcarea centrului comercial, însă acesta a scăpat nevătămat şi a reuşit să fugă.

Către ora locală 20.30 (21.30 ora României), o patrulă de poliţie a dat de urma atacatorului care, fiind abordat de către agenţi, şi-a scos pistolul, a ţintit către cap şi a tras, a anunţat poliţia într-un comunicat, potrivit EFE şi Agerpres.

Autorităţile suspectează că a întins o capcană victimelor. „Unele elemente“ arată că a piratat un cont de Facebook în scopul de a posta un mesaj cu privire la oferte speciale la restaurantul McDonald's unde a fost declanşat atacul armat, a anunţat sâmbătă după-amiază ministrul german de Interne Thomas de Maiziere.

image

Omagii aduse victimelor de la Munchen FOTO AFP

Atac armat la Munchen. Mobilizare fără precedent

Un filmuleţ amator postat pe reţelele de socializare prezintă persoane alergând prin restaurant şi un bărbat îmbrăcat în negru trăgând în ele.

Oraşul Munchen a fost timp de opt ore în stare de asediu. Circulaţia mijloacelor de transport în comun a fost întreruptă, iar Gara Centrală închisă. Guvernul ceh a dispus sporirea controalelor la frontieră. Au existat temeri că cel puţin trei bărbaţi ar fi fugit după atac. Oamenii au fost invitaţi să rămână acasă, în timp ce mai multe elicoptere au fost ridicate de la sol.

Peste 2.000 de poliţişti au fost mobilizaţi. Printre ei, membri ai unor forţe de elită veniţi din întreaga ţară, inclusiv GSG9, o unitate specializată în intervenţii antiteroriste înfiinţată după luarea unor atleţi israelieni ostatici de către un comando palestinian, în 1972, în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen.

 Impuscaturi in Germania - Munchen. FOTO AFP

FOTO Arhivă

Atac armat la Munchen. Bilanţul victimelor

Înainte de a se sinucide, atacatorul a împuşcat mortal nouă persoane şi a rănit altele 16, dintre care trei sunt în stare gravă. Majoritatea victimelor sunt adolescenţi sau tineri: trei victime aveau 14 ani, două aveau 15 ani, iar altele patru aveau 17, 20, 20 şi 45 de ani. Poliţia nu a confirmat existenţa unor legături între asasin şi vreuna dintre cele nouă victime decedate, locuitori ai Munchenului de diverse naţionalităţi, şi anume trei kosovari, trei turci şi un grec potrivit ultimelor informaţii disponibile.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Bucureşti a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că, potrivit datelor obţinute până la acest moment, printre victimele atacului de la Munchen nu se află cetăţeni români.

Tatăl unei victime arată jurnaliştilor o fotografie a fiului său în apropiere de centrul comercial Olympia unde a avut loc un atac terrorist soldat cu nouă morţi la Munchen Germania FOTO AP / Sebatian Widmann

Tatăl unei victime arată jurnaliştilor o fotografie a fiului său în apropiere de centrul comercial Olympia FOTO AP/Sebatian Widmann

Atac armat la Munchen. Cine este autorul

Şeful poliţiei din Munchen Hubertus Andrä a anunţat că este vorba de un tânăr de 18 ani, cu dublă cetăţenie - germană şi iraniană -, născut şi crescut la Munchen.

atacator munchen foto BILD

Atacatorul David Ali Sonboly FOTO Bild

Un tânăr serviabil, rezervat şi fan al jocurilor video de război, astfel este prezentat de vecini, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Vecinii săi, aflaţi încă în stare de şoc, spun că nimic nu prevestea actul nebunesc comis vineri de David Ali Sonboly.

Sonboly trăia împreună cu familia într-un imobil de locuinţe sociale modern şi discret, în inima unui cartier (Maxvorstadt) mai degrabă prosper din capitala Bavariei, nu departe de centrul oraşului.

„Nu l-am văzut niciodată furios, n-am auzit să fi avut vreodată probleme cu poliţia sau cu vecinii“, povesteşte o femeie de origine macedoneană care locuieşte în clădire. Autorul atacului locuia cu părinţii şi cu fratele mai mic într-un apartament cu trei camere şi frecventa şcoala din cartier, spune femeia. „Era foarte amabil, serviabil. Râdea ca orice om normal. Ceva s-a întâmplat în creierul lui“, adaugă ea.

Părinţii tânărului sunt amândoi de origine iraniană, tatăl este şofer de taxi, iar mama angajată la lanţul de magazine Karstadt, ambii foşti solicitanţi de azil.

„Îmi pare sincer rău pentru familie, chiar şi pentru băiat. Oamenii spun că (a comis atacul) pentru că este musulman, însă asta nu are nimic de-a face cu religia musulmană“, spune femeia. O altă vecină confirmă: familia nu era „deosebit de religioasă“.

Potrivit lui Sedik Ali, un afgan în vârstă de 29 de ani, atacatorul lăsa mereu impresia unui tânăr singur, care păstra distanţa faţă de alţii. „Este straniu, dar nu vorbea niciodată cu noi“, spune Ali, care îşi aminteşte în schimb că acesta juca adesea fotbal cu fratele său mai mic într-un parc din cartier.

Mulţi şi-l amintesc împărţind ziare gratuite, pe care le transporta cu un cărucior. „Le-am găsit odată într-un coş de gunoi şi i-am spus «nu le arunca, trebuie să le distribui!»“, îşi aminteşte Stephan, barman la cafeneaua de la parterul imobilului. Şi acesta spune că „totul în limbajul său corporal era sinonim cu «nu vreau să stau de vorbă cu voi»“. „Nu era la fel ca băieţii de vârsta lui, în pas cu moda, plin de energie, cu tunsori la modă. Părea mai calm. Era un băiat timid“, adaugă Stephan.

Nu se cunosc deocamdată motivaţiile tânărului, spune de Maziere, însă poliţia presupune că este vorba de un „caz classic“ de „amok“, cuvânt obişnuit în limba germană (scris sub forma „amok“) şi care se regăseşte şi în Dicţionarul Enciclopedic tipărit în România, cu explicaţia: „denumire a unei tulburări psihice observate iniţial în Asia de Sud-Est, constând din manifestări maniacale periculoase, cu impulsuri de omucidere“, notează Agerpres.

Într-un filmuleţ realizat de un localnic, autentificat de poliţie, el apare într-un schimb virulent de replici cu un vecin. El spune că a fost spitalizat pentru probleme psihice.

„Am fost spitalizat pentru probleme psihice. Sunt german. M-am născut în Germania“, a declarat printre altele tânărul atacator.

El nu era cunoscut poliţiei şi serviciilor de securitate, a precizat Thomas de Maiziere.

image

FOTO The Telegraph

Atac armat la Munchen. Zi de doliu în capitala Bavariei

În Germania drapelele au fost coborâte în bernă, iar la Munchen primarul a declarat sâmbătă o zi de doliu în memoria victimelor atacului armat.

Primarul a transmis condoleanţe victimelor, familiilor şi prietenilor victimelor sâmbătă dimineaţa, într-un mesaj postat pe Facebook. De asemenea, el le-a mulţumit forţelor de securitate pentru modul în care au gestionat situaţia.

Dieter Reiter afirmă că oraşul este „şocat şi îngrozit de acest act groaznic“.

Profund afectat, Thomas de Maiziere a depus sâmbătă o coroană de flori lângă centrul comercial din Munchen vizat de atac.

„Am venit să exprim durerea întregului guvern şi a multor germani. Am venit şi ca să-mi exprim respectul faţă de poliţie care a reuşit să controleze o situaţie dificilă despre care, uneori, s-a crezut că are legătură cu un atac terorist de proporţii“, a spus de Maiziere, care a venit însoţit de ministrul de Interne al Bavariei, Joachim Herrmann.

image

Thomas de Maiziere, la Munchen FOTO AFP

Întrebat dacă se simte uşurat că atacul nu a avut motivaţii teroriste, de Maiziere a negat acest lucru şi a spus că unui părinte care plânge moartea copilului său „puţin îi pasă care a fost motivul crimei“. „Totuşi, înţeleg întrebarea dumneavoastră, cu toate cele petrecute în ultimele săptămâni suntem cu toţii cu nervii în piuneze. Dar într-o situaţie ca aceasta nu putem vorbi de uşurare“, a declarat de Maiziere, potrivit Agerpres.

Rugat să spună ce măsuri concrete are în vedere Guvernul federal după cele întâmplate, ministrul de Interne a declarat că în mai puţin de 24 de ore după un eveniment de o asemenea gravitate este prea devreme să spună ce este de făcut. Cu toate acestea, de Maiziere a apreciat că de ceva vreme îl preocupă deteriorarea obiceiurilor, violenţa care există în mod frecvent în limbajul tinerilor şi „aceste jocuri violente pe internet care nu pot fi bune pentru tineri“.

Atac armat la Munchen. Angela Merkel promite consolidarea securităţii

Serviciile de securitate germane vor „face tot ceea ce este posibil pentru a proteja securitatea şi libertatea tuturor oamenilor din Germania“, în urma celor două atacuri comise în ţară în mai puţin de o săptămână, a dat asigurări sâmbătă cancelarul Angela Merkel, potrivit AP şi news.ro.

Merkel vorbeste dupa atacul de la Munchen FOTO AFP

Angela Merkel în faţa presei după atacul de la Munchen FOTO AFP

Atacul de luni noaptea, într-un tren, şi sângerosul atac de vineri seara, la Munchen, au fost comise în „locuri în care s-ar fi putut afla oricare dintre noi“, a subliniat Angela Merkel.

Aceste atacuri din Bavaria îi determină pe germani să se întrebe „unde este sigur?“, a continuat ea.

În urma atacului de la Nisa, pe 14 iulie, oamenii sunt tot mai îngrijoraţi, a insistat Merkel.

„O asemenea seară şi o asemenea noapte sunt greu de suportat“, a continuat ea, referindu-se la atacul de Munchen.

„Şi este şi mai greu de suportat, cu cât am primit veşti atât de teribile în atât de puţine zile“, a adăugat cancelarul german.

„Îi deplângem cu toţii - şi spun acest lucru în numele întregului guvern federal - cu inimă grea pe toţi aceia care nu se vor mai întoarce niciodată la familiile lor“, a spus Merkel. „Pentru familii, părinţi şi copii pentru care astăzi totul pare inutil şi fără sens, vă spun personal şi în numele multor, multor altora din Germania: vă împărtăşim durerea, ne gândim la voi şi suferim alături de voi“, a adăugat ea, vorbind despre „o noapte a ororii“, o seară „greu de îndurat“.

Cancelarul german a susţinut această intervenţie după o reuniune specială a cabinetului de securitate.

Atac armat la Munchen. Regimul armelor de foc în Germania

Potrivit poliţiei, după atacul armat, tânărul s-a sinucis cu un pistol de 9 milimetri cu număr de înregistrare şters, iar în rucsacul atacatorului s-au găsit încărcătoare cu 300 de gloanţe.

Potrivit Reuters, Germania are una dintre cele mai dure legislaţii din Europa în privinţa achiziţiei şi posesiei unei arme de foc.

Astfel, pentru a deţine o armă în Germania, trebuie mai întâi ca persoana să obţină permisul de portarmă. Solicitantul trebuie să aibă cel puţin 18 ani şi să demonstreze că are motive pentru a deţine o armă. Persoanele cu vârsta sub 25 de ani trebuie să treacă mai întâi un test psihologic. Autorităţile germane pot interzice oricărei persoane - dependentă de droguri sau alcool sau bolnavă psihic - să obţină permis de portarmă.

Germania şi-a înăsprit legislaţia privind armele de foc după ce în 2009 un adolescent a ucis 15 persoane la o şcoală din Winnenden (sud-vestul Germaniei). Autorităţile au atribuţii mai ample în a verifica dacă armele sunt depozitate la loc sigur atunci când nu sunt folosite şi pot efectua verificări inopinate.

În Germania, există 1,4 milioane de persoane care deţin legal aproape 5,5 milioane de arme de foc, potrivit datelor din Registrul German privind Armele de Foc, alcătuit la începutul anului 2013. Dar cotidianul „Frankfurter Allgemeine Zeitung“, care cita experţi în domeniu, a relatat în ianuarie că în Germania există aproape 20 de milioane de arme de foc deţinute ilegal.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite