Angela Merkel, sfidătoare la adresa protestatarilor, în timpul unui miting electoral
0Angela Merkel a afişat o atitudine sfidătoare la adresa mai multor protestatari care au încercat să-i bruieze evenimentul electoral cu fluierături şi mesaje împotriva politicii sale deschise faţă de imigranţi, informează Reuters.
Merkel le-a răspuns acestora că doar prin astfel de proteste zgomotoase nu vor rezolva problemele Germaniei.
Aceasta a fost nevoită să-şi întrerupă în repetate rânduri discursul ţinut în faţa a peste 1,500 de oameni, adunaţi în oraşul Quedlinburg, din estul Germaniei, pentru a se adresa demonstranţilor ce strigau „Merkel trebuie să plece” sau „Mincinoasa, mincinoasa”.
„Unii cred că problemele Germaniei pot fi rezolvate prin strigăte şi sloganuri - dar nu eu nu cred acest lucru şi nici majoritatea celor adunaţi aici”. „Unii indivizi nu sunt în stare decât să ţipe şi să strige - dar noi nu îi vom lăsa să ne conducă pe căi greşite” - au fost doar unele dintre intervenţiile Angelei Merkel la adresa corului de protestatari. Merkel este clar favorită să câştige un al patrulea mandat în fruntea Germaniei după alegerile din 24 septembrie.
Chiar şi în acestă situaţie în care sondajele de opinie o dau clar favorită pe Merkel, ea se confruntă cu o serie de critici la adresa politicii sale a uşilor deschise faţă de imigranţi chiar din rândul conservatorilor. Comentatorii politici consideră că acest sentiment anti-Merkel din rândul propriei coaliţii la care se adaugă contextul creşterii numărului refugiaţilor proveniţi din Siria şi Irak va determina reapariţia partidelor de extremă dreapta în Germania, preconizate a obţine circa 10% din voturile exprimate în septembrie.

Printre mesajele grupului de protestatari se putea citi „Du-te la musulmani”, „Merkel, dispari”, „Salvaţi Constituţia de Merkel”.
În ciuda mesajului acestor protestatari în discursul său Angela Merkel a reiterat că refugiaţii sunt bineveniţi în Germania, chiar dacă a subliniat că influxul de imigranţi nu se mai poate repeta.
„Diversitatea face Germania mai puternică şi acesta este un lucru pe care vrem să-l menţinem”, a încheiat liderul german.