Anchetatorii încep identificarea celor 43 de victime ale accidentului rutier din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul din Franţa s-a soldat în total cu 43 de morţi FOTO AFP
Accidentul din Franţa s-a soldat în total cu 43 de morţi FOTO AFP

Ancheta cu privire la teribila coliziune dintre un camion şi un autocar - soldată cu 43 de morţi - la Puisseguin (Gironde), a intrat în faza activă sâmbătă dimineaţa, anchetatorii începând identificarea victimelor - identică celei în cazul accidentelor de avion, relatează AFP online.

Anchetatorii urmează, de asemenea, să procedeze la examinarea "crono-tahografului" camionului, un fel de "cutie neagră" care înregistrează parametri ai vehiculului ca viteza şi timpul parcursului.

Găsit la bordul camionului, el se află totuşi într-o "stare foarte, foarte degradată", a declarat pentru AFP colonelul Ghislain Réty, comandantul Jandarmeriei din Gironde. "Este prea devreme să spunem dacă va fi exploatat", a precizat el.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, membri ai Unităţi specializate în identificare (IRCGN) au procedat la instalarea "materialului pe care-l folosesc sub corturi, constând în mese pentru autopsie", a adăugat Réty.

"Vor începe să lucreze din zori, corp cu corp, foarte metodic", acordând o atenţie specială probelor "dentare" şi "ADN", a precizat colonelul.

Jandarmii de la IRCGN - laboratorul de ultimă generaţie al jandarmeriei -, lucrează "ca în cadrul accidentelor de avion". Unii membri ai echipei ştiinţifice au lucrat în urmau prăbuşirii unui avion Germanwings în Alpii francezi, pe 24 martie, şi a accidentului în care a fost implicat un avion Air Algérie în Mali, în iulie 2014, cazuri în care avioanele s-au dezintegrat total.

"Miza este, de asemenea, să se stabilească numărul de persoane care se aflau la bordul autocarului", a declarat jandarmul, amintind că anchetatorii nu dispun în continuare de "lista oficială". "Singura listă se afla în autobuz şi a ars", a precizat el. O îndoială continuă să existe cu privire la numărul de pasageri - 41 sau 42 - care a pierit în autocar.

În total, identificarea oficială a victimelor ar putea să ia până la "trei săptămâni", a subliniat vineri un reprezentant IRCGN.

În paralel, "experţi în automobile" vor proceda la examinarea "resturilor vehiculelor" şi vor "studia diversele urme de frânare", pentru a stabili circumstanţele accidentului, a anunţat colonelul Réty.

Concomitent, "experţi în pirotehnie" vor analiza circumstanţele incendiului care a cuprins cele două vehicule - un autocar şi un camion de transport de lemn care circula gol - ce a surprins prin rapiditatea cu care a izbucnit după coliziune.

Accidentul rutier - cel mai sângeros din ultimii 33 de ani din Franţa - s-a soldat cu 43 de morţi şi patru răniţi grav, vineri, la Puisseguin, în apropiere de Libourne (Gironde), majoritatea persoane în vârstă, dar şi un copil, care au murit arse.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite