„Am făcut greşeala de a politiza referendumul“, admite fostul premier italian Matteo Renzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier al Italiei Matteo Renzi, care a demisionat după ce reforma constituţională promovată de el a fost respinsă în cadrul consultării populare din 4 decembrie, a admis că a „făcut greşeala de a politiza referendumul“ pe această temă, relatează AFP.

„Am făcut greşeala de a politiza referendumul: nu am văzut că se întâmplă, am greşit“, a recunoscut fostul şef al guvernului italian.

„Nu doar că am pierdut, am ultra-pierdut“, le-a spus Renzi parlamentarilor din Partidul Democrat (centru-stânga), formaţiune pe care o conduce.

„Am pierdut în rândul tinerilor, mai ales în rândul celor de 30-40 de ani. Am pierdut acasă şi aceasta doare“, a spus el.

De asemenea, Matteo Renzi a apreciat că bătălia s-a dat şi pe un alt front - cel al internetului, notează agerpres.ro. „Am lăsat web-ul celor care, în acest moment, trec în ochii lumii drept difuzori de minciuni“, a afirmat Renzi, referindu-se la mişcarea antisistem Cinci Stele, care calcă pe urmele Partidului Democrat în ceea ce priveşte intenţiile de vot şi cere alegeri anticipate după victoria taberei „Nu“ la referendumul de reformare a constituţiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite