Alegerile parlamentare europene: Brexitul şi ascensiunea populiştilor duc la haos şi lipsă de predictibilitate

Alegerile parlamentare europene vin într-un climat politic marcat de nelinişte şi răsturnări de situaţie, nu numai din cauza problemelor legate de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, dar şi din cauza ascensiunii partidelor populiste şi de extremă-dreapta.

Sondajele sugerează că alegerile din mai pentru Parlamentul European vor avea rezultate haotice, inclusiv creşteri fără precedent ale partidelor de extremă-dreapta şi formaţiunilor populiste, care vor forţa cele mai mari grupuri pro-UE să se întindă mai mult ca niciodată pentru a ajunge să formeze o coaliţie majoritară, potrivit Politico.

Potrivit prognozelor Politico, cea mai mare delegaţie a Italiei va veni dinspre partidul de extremă-dreaptă Liga. În Franţa, Frontul Naţional al lui Marine Le Pen se bate de la egal la egal cu La Republique en marche al preşedintelui Emmanuel Macron.

Şi Brexitul a adăugat chiar mai multă volatilitate în acest proces. Marea Britanie trebuia să fi părăsit Uniunea Europeană până acum, însă s-ar putea să participe, până la urmă, în alegerile parlamentare ale UE. Dacă acest lucru se va întâmpla, întregul proces va fi în derută şi dezordine, Uniunea Europeană trebuind să întoarcă o repartizare complexă a locurilor din PE, existând riscul să lase zeci de candidaţi pe dinafară şi să readucă în cameră unele dintre cele mai stridente voci anti-UE.

O altă problemă ridicată de neliniştea politică de la Londra este aceea că Marea Britanie ar putea să părăsească blocul comunitar fără un acord chiar în mijlocul campaniei de alegeri. 

Concursul pentru Comisia Europeană este, de asemenea, plin de incertitudine. 

Partidul Popular European (PPE) rămâne ferm la procesul Spitzenkandidat-prin care Consiliul European trebuie să aleagă un „candidat principal” din alegerile pentru Parlamentul European care să conducă executivul UE-cu candidatul său nominalizat Manfred Weber începându-şi campania la Bruxelles, miercuri seară.

Procesul are scopul de a face alegerile europene mai asemănătoare celor naţionale, în sensul în care un lider al unuia dintre partidele mari câştigă postul de top. A fost folosit pentru prima dată pentru a-l selecta pe Jean-Claude Juncker în 2014, dar nu este clar dacă va supravieţui unui al doilea ciclu de alegeri.

Acest lucru s-ar putea întâmpla şi din cauza faptului că Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), spre deosebire de data trecută, acum vrea să submineze procesul prin nominalizarea a şapte candidaţi, în loc de un singur candidat principal. Această mişcare i-a adus mai aproape de aliatul lor, Macron, care s-a declarat împotriva procesului Spitzenkandidat.

În ultimele zile, retorica politică s-a ascuţit. Este clar că lupta directă a perioadei alegerilor este în desfăşurare.

„Forţele proeuropene trebuie să lupte împreună împotriva populismului şi naţionalismului,” a spus Luis Garicano, un profesor spaniol de economie şi candidat al ALDE european. „Însă, de asemenea consider că cele două puteri tradiţionale, Socialiştii şi PPE, au fost, până la un punct, responsabile de incapacitatea Europei de a rezolva problemele cetăţenilor, care a cauzat această reacţie.”

Garicano, membru al partidului Ciudadanos din Spania, a râs la ideea că Weber, un lider al Uniunii Social Creştine din Germania, încearcă se se autoportretizeze ca reformator. „Mie personal, nu mi se pare un agent al schimbării,” a menţionat Garicano.

Candidatul din umbră

Weber încearcă să pună presiune pe alţii ca să rămână la procesul Spitzenkandidat-deşi Consiliul European a insistat că nu poate fi legat de sistem atunci când va nominaliza un candidat pentru preşedinţia Comisiei, în cursul anului.

„Nu ar trebui uitat faptul că majoritatea partidelor europene şi mulţi şefi de state şi guverne au sprijinit principiul Spitzenkandidat,” a declarat Weber într-un interviu recent acordat ziarului german Der Tagesspiegel. „Dacă uită brusc acest lucru, ar fi un uriaş pas în spate pentru democraţie şi participarea votanţilor în Europa.”

Weber are de-a face cu incertitudine în ceea ce priveşte sprijinul oferit de către liderii PPE din guvernele din Europa, chiar dacă va apărea drept liderul celui mai amre bloc în următorul parlament. Există şi zvonuri că Weber va fi înlocuit de negociatul-şef pentru Brexit al UE, Michel Barnier.

Liberalii şi Socialiştii ar putea încerca să formeze o alianţă pentru a bloca candidatura lui Weber, putând să-l lase pe Barnier ca alternativă de compromis. 

Aproape toate funcţiile importante din UE îşi vor schimba şefii anul acesta-nu doar preşedintele Comisiei, ci şi preşedintele Consiliului, preşedintele Parlamentului, preşedintele Bîncii Centrale Europene, şi înaltul reprezentant pentru afaceri externe-multe dintre marile decizii vor fi influenţate de către alegeri, dar în cele din urmă stabilite de târguieli între agenţii de putere.

Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), de centru-stânga, nu are garantat nici măcar un premiu de consolare, având în vedere poziţia slabă a partidului în ţara sa, Olanda. Viitorul său depinde de rămânerea la putere a prim-ministrului Mark Rutte şi susţinerea planului de a-l trimite pe Timmermans înapoi la Bruxelles în rolul de comisar olandez.

Negocieri complicate

Negocierile pentru posturile de conducere vor fi, cu siguranţă, sinuoase, liderii încercând să atingă un echilibru între grupuri politice şi regiuni geografice diferite. Cu aproape două luni înainte de alegeri, deja există discuţii despre funcţiile de top.

„Când vine vorba despre alegerea oamenilor pentru aceste funcţii de top, există un playoff între preşedintele Comisiei şi acum vicepreşedintele, înaltul reprezentant, preşedintele Parlamentului European şi alte poziţii,” a spus Bobby McDonagh, fost ambasador irlandez la UE.

„Echilibrele sunt extrem de complexe. Există echilibrul dreapta-stânga, dar există şi echilibrul est-vest, care probabil să este şi mai importan. Există şi echilibrul bărbat-femeie. Nu cred că va fi acceptabil în ziua de azi să nu avem o femeie în una din funcţiile de top,” a mai spus el.

Chiar şi liderii naţionali cei mai puternici ai blocului comunitar pot descoperi că muşchii lor nu sunt suficienţi atunci când vine vorba despre înclinarea balanţei în deliberările ce privesc funcţiile cele mai importante din UE-drept dovadă stă încercarea Angelei Merkel şi a lui David Cameron de a-i bloca, în primă fază, candidatura lui Juncker în 2014.

De această dată, Merkel pare să fie mai dispusă să accepte procesul Spitzenkandidat. În particular, ea şi-a exprimat susţinerea pentru Weber. Însă Macron se opune vehement sistemului Spitzenkandidat, cu legăturile sale la partidele tradiţionale. Opoziţia îi oferă lui Macron un motiv în plus să-i blocheze calea lui Weber, în afara reţinerii tradiţionale a Franţei de a-i ceda prea multă putere Germaniei.

Între timp, cercetările şi sondajele arată o creştere a partidelor anti-UE, creându-se o situaţie în care grupurile principale vor fi forţate să apeleze la parteneri mai mici pentru a forma o coaliţie majoritară.