„Ajuns. Omorât nemţi. Ne-am cărat“: Grupul nonconformist al lui Churchill care a luptat în secret împotriva naziştilor

Una dintre cele mai grozave poveşti ale celui de-Al Doilea Război Mondial este foarte puţin cunoscută: este vorba despre un grup de bărbaţi, conduşi de Winston Churchill, specializaţi în atacul fulgerător din spatele liniilor inamice, scrie „Daily Mail“.

Cei din grupul condus de Winston Churchill erau, deseori, drogaţi cu amfetamine şi puşi pe distracţie. Complet împotriva regulilor, unul dintre ei chiar favoriza arcul şi săgeţile, în loc de armele de foc. La început au avut un nume prozaic – Small Scale Raiding Force (SSRF), fiind parte din „Special Operations Executive (SOE)“, o organizaţie de operaţiuni speciale din cel de-Al Doilea Război Mondial. 

SOE s-a format în 1940 pentru a realiza „operaţiuni ce păreau prea explozive din punct de vedere politic, ilegale sau chiar imprudente, ce nu puteau fi asumate de guvernul britanic“, după cum explică Damien Lewis, autorul unui volum despre grupul lui Churchill.

Aristocrat danez prefera arcul şi săgeţile

Cartea lui Damien Lewis explică şi de ce SOE a devenit cunoscută sub numele de „Ministerul Afacerilor de Război Nedemne“. Tot în volumul lui Lewis se arată că , poate cel mai puţin demn dintre specialiştii SSRF a fost un aristocrat danez, Anders „Andy“ Lassen, care nu se dădea în lături de la urlatul ordinelor în germană pentru a ameţi inamicul.

Lassen a făcut o cerere la Biroul de Război britanic pentru a i se permite să-şi transforme arcul şi săgeţile pe care le folosea pe domeniul său la vânătoare, într-o maşinărie silenţioasă de ucis. Însă oficialii i-au refuzat cererea, declarând că săgeţile, într-o epocă a mitralierelor şi aruncătoarelor de flăcări, sunt „inumane“.

Şi totuşi, refuzul oficialilor nu l-a oprit pe Lassen, supranumit „Robin Hood“ de localnicii din Dorset, unde se antrena în vara anului 1942 în vederea unui atac fulger în Insulele Canalului ocupate.

„Ajuns. Ucis nemţi. Ne-am cărat“

Într-adevăr, una dintre temele principale ale poveştii lui Lewis este lupta constantă, nu doar dintre Aliaţi şi nazişti, ci şi dintre armata britanică şi „piraţii“ cu licenţă ai lui Churchill. În Italia, în 1945, unul dintre ofiţerii din armată i-a spus lui Lassen că el şi banda lui sunt o ruşine. „Ce ar crede inamicul despre voi dacă aţi fi descoperiţi nu doar morţi în spatele liniilor, ci şi nebărbieriţi?“, striga ofiţerul către Lassen. 

Era foarte clar că grupul nu respecta nicio autoritate. După fiecare raid, Lassen sau alt membru ar fi trebuit să completeze un raport al operaţiunii. Însă, Lassen detesta atât de mult birocraţia încât rapoartele sale nu conţineau mai mult de cinci cuvinte: „Ajuns. Ucis nemţi. Ne-am cărat.“

Piraterie cu „Domnişoara de Onoare“

Prima misiune care a justificat existenţa secretă a SSRF a avut loc în ianuarie 1942. Nave germane care pândeau aliaţii se alimentau în colonia spaniolă Fernando Po (o insulă de lângă vestul Africii numită acum Bioko), dar pentru că Spania era o ţară neutră, Churchill nu putea risca un raid acolo.

O navă clandestină foarte mică, numită „Domnişoara de Onoare“ şi deghizată într-un iaht de croazieră suedez, a pornit din portul Poole, sub comanda unui alt personaj remarcabil, Gus March-Phillipps. Sarcina navei era nu doar să dezamorseze, ci şi să captureze nave germane şi italiene din portul Fernando Po. Mach-Phillipps şi echipajul lui au reuşit cu succes.

Un agent SOE, Richard Lippett, şi-a convins soţia care era rezident german, să ţină o petrecere pentru ofiţerii nemţi şi italieni din port. Alcoolul a curs, în timp ce navele nemţilor şi italienilor erau remorcate discret în Nigeria, aflată sub conducere britanică.

Acesta a fost un act de piraterie flagrant, şi o încălcare periculoasă a neutralităţii unei ţări. Însă Marea Britanie a negat totul. Acesta era şi scopul SSRF: să nu lase în urmă nicio dovadă cum că Marea Britanie ar fi implicată. Churchill era încântat.

Cu jeepul în lift

Însă, mai impresionant ca operaţiunile conduse de SSRF erau chiar membri organizaţiei. Cel mai proeminent

personaj rămâne totuşi Lassen. După ce şi-a jucat rolul în eliberarea Atenei, el şi grupul de luptători au fost escortaţi pe străzi şi „scăldaţi“ în flori. Au petrecut atunci, spune Lewis, „ca şi cum n-ar exista ziua de mâine“.

La un moment dat, Lassen (foto dreapta) a reuşit să pună mâna pe un vehicul de teren. După ce i s-a furat, el a furat imediat un altul de la recent sositele trupe americane. A parcat acest al doilea vehicul acolo unde se gândea că va fi în siguranţă: l-a condus pe treptele hotelului, în liftul încăpător şi apoi chiar în camera sa. 

„Vin ca pisicile şi dispar ca fantomele“

Oamenii săi îl adorau pentru că era fără frică şi pentru că nu dădea niciodată un ordin pe care nu l-ar fi putut îndeplini chiar el. Succesul echipei este rezumat foarte bine de cuvintele unui comandant german exasperat: „Lassen şi ai lui vin ca pisicile şi dispar ca fantomele“.

Lassen rămâne, până în ziua de azi, singurul membru al aviaţiei speciale britanice (SAS) care a primit Crucea Victoria. Însă această onoare i-a fost acordat postum, după un ultim act de bravură care a dus la uciderea sa. Lassen a fost împuşcat în timp ce lua cu asalt un al treilea buncăr german din Comacchio, nordul Italiei, cu doar câteva zile înainte de finalul războiului din Europa. Până atunci, March-Phillipps şi mulţi dintre membri iniţiali ai SSRF muriseră deja.