Activişti ecologişti radicali au blocat tipografiile mai multor ziare naţionale britanice între care Daily Mail: 5 miliardari controlează 70% din media

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activişti ai grupării ecologiste radicale Extinction Rebellion au blocat accesul la tipografia Newsprinters FOTO Marc in Nowak/LNP via Daily Mail
Activişti ai grupării ecologiste radicale Extinction Rebellion au blocat accesul la tipografia Newsprinters FOTO Marc in Nowak/LNP via Daily Mail

Gruparea ecologistă radicală Extinction Rebellion a blocat tipografiile mai multor ziare naţionale din Regatul Unit, care n-au mai ajuns în această dimineaţă la distribuitorii de presă.

Peste o sută de protestari au blocat drumurile de acces şi s-au legat de porţile tipografiei Newsprinters din Broxbourne, Hertfordshire (sudul Angliei). Ei au blocat de asemenea accesul unei tipografii din apropiere de Liverpool, noaptea trecută.

Livrările unor ziare naţionale între care The Sun, The Times, Daily Mail, Daily Telegraph şi Financial Times au fost afectată, compania Newsprinters fiind nevoită să transfere tipărirea lor în alte locaţii.

„Atacul acesta asupra presei independente a avut impact asupra muncitorilor care îşi făceau treaba. Lucrători de noapte la tiparniţe, şoferi livratori, angrosişti şi agenţii de distribuire a presei s-au confruntat cu întârzieri şi penalităţi financiare. Este o chestiune de care se vor ocupa poliţia şi ministerul de interne”, a transmis compania.

Secretarul facerilor interne Priti Patel a avut cuvinte dure la adresa acţiunilor protestatarilor: „În această dimineaţă, oamenii din toată ţara nu-şi vor mai putea citi ziarul din cauza acţiunilor Extinction Rebellion. Acest atac asupra presei independente, societăţii şi democraţiei noastre e inacceptabil”.

La şase dimineaţa (ora 8, ora României) camioanele de transport încă nu plecaseră din Broxbourne, a transmis poliţia din Hertfordshire. 

Ambele tipografii aparţin News Corp. a lui Rupert Murdoch.

72 de activişti au fost arestaţi, 42 la Broxbourne şi 32 la  Knowsley.

Extinction Rebellion, apărută în 2018, se declară o mişcare activistă non-violentă internaţională care militează pentru declararea „stării de urgenţă climatică şi ecologică”.

Gruparea are ca obiectiv zero emisii de carbon până în 2025. O cerinţă a grupării este crearea unui organism prin care cetăţenii să ia decizii în privinţa ameninţărilor climatice şi ecologice.

„5 miliardari controlează peste 70% din mass-media britanică. Noaptea trecută, grupurile Extinct Rebellion au blocat tipografiile The Sun, The Times, The Sun Sunday, The Sunday Times, The Telegraph, The Sunday Telegraph, precum şi The Daily Mail, Mail on Sunday şi The London Evening Standard”, a transmis gruparea care denunţă faptul că cei aflaţi la conducerea acestor corporaţii manipulează adevărul în favoarea propriilor agende politice şi personale.

„Media de dreapta este o barieră în calea adevărului, prin eşecul de a reflecta dimensiunea şi urgenţa crizei şi a trage la răspundere guvernul. Ştirile multora din ziarele printate aici poluează dezbaterea naţională cu privire la schimbările climatice, politica imigraţiei, drepturile şi tratamentul grupurilor minoritare şi zeci de alte probleme”, se arată în mesajul organizaţiei.

„Adevărul e ţinut captiv şi noi suntem deopotrivă. Trebuie să eliberăm adevărul”.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite