În Franţa, ţară fondatoare a Uniunii Europene, s-ar putea organiza un referendum privind ieşirea din UE
0Preşedinta partidului de extremă dreapta Frontul Naţional, Marine Le Pen, i-a cerut şefului de la Palatul Elysee să organizeze un referendum în ianuarie 2014 privind ieşirea Franţei din Uniunea Europeană.
„Îi cer solemn preşedintelui Republicii să organizeze în ianuarie 2014 (...) un referendum privind ieşirea Franţei din Uniunea Europeană”, a declarat Le Pen, marea „surpriză” a alegerilor prezidenţiale de anul trecut, la finalul unei reuniuni a Consiliului naţional al partidului său, ţinută la Sevres.
„În ceea ce ne priveşte, noi vom cere să se voteze pentru ieşirea din Uniunea Europeană, cu excepţia situaţiei în care Guvernul francez ar deschide între timp negocieri solide şi ar obţine toate cele patru reforme de fond minimale", a afirmat lidera extremei drepte.
Cele patru reforme „minimale” despre care vorbeşte Le Pen sunt revenire organizată la monedele naţionale, dizolvarea spaţiului Schengen de liberă circulaţie (din care fac parte 22 dintre cele 27 de state membre UE), autorizarea patriotismului economic şi reindustrializarea cu protecţionismul frontierelor noastre, precum şi prevalenţa din nou a dreptului naţional asupra dreptului european, relatează AFP.
Fiindcă crede că aceste reforme nu pot fi obţinute de guvernul de la Paris, Le Pen spune că „ieşirea din UE va fi în realitate singura soluţie posibilă, la fel de pozitivă pe cât de entuziasmantă”.
Preşedinta FN a făcut de mai multe ori această propunere de referendum, fără a menţiona vreo dată, explicând vineri într-un interviu pentru „Le Figaro” că ea "va apăra acest plan de acţiune" cu ocazia alegerilor europene din 2014, respectiv după data la care cere organizarea acestui referendum.
"Dacă Guvernul refuză, vom face din alegerile europene un mare referendum pentru sau împotriva ieşirii din UE", a anunţat Le Pen.
Potrivit ei, Franţa va fi în ianuarie 2014 la "răscruce de drumuri" în faţa "dispariţiei frontierelor", a "austerităţii" şi "dispariţiei tuturor protecţiilor".
Deputata europeană a subliniat în repetate rânduri pericolul reprezentat de "intrarea Bulgariei şi României în spaţiul Schengen fără vreo limită", care nu este încă realizată, mai multe ţări exprimându-şi reticenţele.
Franţa nu este singura ţară vestică unde s-ar putea organiza un referendum privind ieşirea din Uniunea Europeană. Premierul britanic David Cameron a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că un asemenea referendum ar putea avea loc în 2017 sau 2018.