VIDEO Peste 10.000 de chinezi au alergat la Cursa Culorilor din Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2012, peste 600.000 de oameni au participat la Cursele Culorilor FOTO Reuters
În 2012, peste 600.000 de oameni au participat la Cursele Culorilor FOTO Reuters

Nu sunt cronometraţi, nu se aleg cu vreun premiu, dar sunt stropiţi cu vopsea din cap până-n picioare. La Beijing, Cursa Culorilor a atras sâmbătă 10.000 de entuziaşti care au vrut să devină nişte picturi ambulante.

Îmbrăcaţi în tricouri albe, chinezii s-au aşezat la linia de start pentru a parcurge ceea ce organizatorii numesc „cei mai fericiţi cinci kilometri din lume”. De-a lungul cursei, maratoniştii au fost stropiţi cu vopsea, iar cei care au ajuns destul de curaţi la linia de finiş au fost acoperiţi cu pudră colorată. Maratoniştii au putut alerga în stilul propriu, fie că se târăsc, se plimbă sau fac tumbe, fără să existe vreo restricţie de timp.

Inspiraţi de evenimente precum Lumea Culorilor de la Disney sau Paint Parties, organizatorii chinezi au organizat pentru prima oară în Asia o cursă a culorilor, un prilej de distracţie pentru familii. „Am aflat despre cursa culorilor acum două luni, când la Beijing s-a ţinut festivalul culorilor”, a declarat Catherine Van Der Merwe, care a alergat alături de cinci prieteni.

Prima cursă a culorilor a avut loc anul trecut, în Statele Unite. Anul acesta, organizatorii speră să atragă milioane de parcipanţi la cele peste 100 de curse ce vor avea loc în jurul lumii. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite