„Sfânta Treime“ din Coreea de Nord şi cultul personalităţii: cum s-a impus dinastia Kim
0
La începutul anilor ’50, statutul lui Kim Il-sung era deja consolidat în Coreea de Nord. Proclamat la moartea sa „preşedinte etern al Republicii“, fostul lider le-a lăsat urmaşilor o grea moştenire.
Cultul personalităţii se dezvolta treptat în Coreea de Nord, în timp ce Kim Il-sung făcea tot posibilul pentru a-şi cunoaşte ţara: călătorea kilometri întregi până în cele mai îndepărtate regiuni pentru ca oamenii să creadă că le este aproape, iar fiecare cuvânt al său era înregistrat de oficialii partidului.
Fotografiile făcute în cadrul acestor peregrinări apăreau pe prima pagină a ziarelor, iar nord-coreenii îl flatau în nenumărate moduri, cu titulaturi cât se poate de pompoase.
Potrivit cercetătoarei Helen-Louise Hunter, locul naşterii sale devenise unul de pelerinaj. Într-o zi obişnuită, arată Hunter, era vizitat şi de 10.000 de persoane. Ani de zile, nord-coreenii au expus în propriile case portrete ale conducătorului. Până în anii ’80, toată lumea ajunsese să poarte insigne cu portretul lui Kim. Printre altele, măsura îi ajuta pe oficialii partidului să diferenţieze localnicii de turişti.
În aceste condiţii, poporul – pe de o parte intoxicat de propaganda continuă şi, pe de altă parte, supus presiunilor şi temerilor – a ajuns să îl privească nu doar ca pe un conducător, ci ca pe un „semizeu“, scrie Hunter.
Kim Il-sung şi Statele Unite
În ce priveşte abordarea relaţiilor externe, a fost un duşman declarat al Statelor Unite. La începutul anilor ’90, lumea întreagă îşi îndreptase atenţia către Coreea de Nord, când Kim a devenit interesat de dezvoltarea arsenalului nuclear. În acelaşi timp, ţara era măcinată de foamete, iar bugetul destinat apărării ţării consuma aproape 25% din Produsul Intern Brut, potrivit unei lucrări realizate de John C. Fredriksen.
Kim Il-sung a murit în 1994, la Pyongyang, dar a avut grijă să îl numească drept succesor pe fiul său, Kim Jong-il, Coreea de Nord devenind astfel prima ţară comunistă condusă de o dinastie.
Kim Jong-il, „un om care ştia ce vrea“
Kim Jong-il a petrecut, potrivit unui studiu al Institutului de Studii Strategice realizat de Andrew Scobell, cel puţin 22 de ani ca „ucenic“ al tatălui său, pregătindu-se pentru ziua în care va prelua puterea. Transformarea lui a fost diferită de cea a predecesorului. În primul rând, a fost nevoit să se impună, iar asta era dificil, în condiţiile în care erau cunoscute pasiunile sale pentru femei şi alcool. A devenit, totuşi, într-un timp scurt un om cu o imagine nepătată. Aşa cum îl caracteriza Madeleine Albright, era „amuzant şi relativ normal“ şi, deşi „izolat“ era la curent cu noutăţile. Pe scurt, „un om care ştia ce vrea“.
În ce priveşte dezvoltarea sa, profesorul Sung Chull Kim arată, în volumul „Coreea de Nord sub Kim Jong-il“ care sunt evenimentele care l-au marcat pe fostul lider.
„Pierderea timpurie a mamei sale şi a afecţiunii materne aparent i-au cultivat neîncrederea faţă de cei din jur, mai ales după ce Kim Il-sung s-a recăsătorit. Drept urmare, Kim Jong-il a căutat pe cât de mult să se asocieze cu tatăl său şi cu puterea acestuia. A devenit priceput în a se prezenta drept fiul obedient al Marelui Lider, tatăl său. Apoi a exploatat noul său statut pentru a obţine puterea.“
De ce Kim Jong-un?
Kim Jong-il nu s-a grăbit să numească un succesor, spre deosebire de tatăl său. În 2009, în cadrul unui raport al Consiliului de Relaţii Externe al SUA, autorii subliniau faptul că acest aspect ar putea indica nepotrivirea celor trei fii ai săi pentru funcţia care le era destinată. Primul fiu- Kim Jong-Nam – a fost arestat, din cauză că a folosit un paşaport fals pe aeroportul din Tokio, în 2001. Kim Jong-Chul şi Kim Jong-un erau consideraţi, la acea vreme, prea tineri şi neexperimentaţi.
Într-o biografie a lui Kim Jong-il apărută în 2012, Michael Breen scria: „Analiştii media (…) nu ştiu ce se va întâmpla în continuare. În inima aceste enigme a fost, în ultimele decenii, Kim Jong-il. Până la moartea sa, în decembrie 2011, a fost liderul absolut al acestui popor, rol pe care l-a moştenit în 1994 de la tatăl său, Kim Il-sung, care a pus bazele conducerii în 1948. După ce Kim Jong-il a avut un atac cerebral în 2008, l-a numit pe cel de-al treilea fiu al său, Kim Jong-un, drept succesor.“ Transferul puterii a fost, astfel, diferit în cazul lui Kim Jong-un. Despre actualul conducător al Coreei de Nord s-a spus, o perioadă, că ar fi influenţat de membri mai vechi ai Partidului Muncitorilor, dar acum este clar că deţine puterea şi încearcă să o consolideze.
Intr-un articol publicat de site-ul telegraph.co.uk, autorii citează una dintre persoanele care l-au cunoscut pe Kim Jong-un. Kenji Fujimoto susţine că acesta este „tatăl său întreg, la chip, la trup şi la comportament“. De asemenea, se pare că este cât se poate de competitiv şi hotărât, spre deosebire de fraţii săi, iar ameninţările sale trebuie luate în serios.
Potrivit unui studiu din 2012 citat de revista „Time“, „Coreea de Nord are acum capacitatea de a ameninţa stabilitatea în regiune. Regimul nord-coreean crede că se confruntă cu probleme de securitate atât din exterior, cât şi din interior. Din cauza acestor ameninţări, liderii nord-coreeni se luptă pentru supravieţuire.“
În prezent, aproximativ 31% din Produsul Intern Brut al ţării este utilizat pentru susţinerea forţelor armate. Pe de altă parte, în ciuda mobilizării de forţe, „Coreea de Nord a declarat (n.r. : anterior publicării studiului, în mai 2012) că nu va ataca şi îşi va folosi forţele militare pentru apărare. Mai mult, menţinerea puterii şi a regimului reprezintă prioritatea liderilor nord-coreeni şi aceştia recunosc că un atac asupra Coreei de Sud ar conduce la sfârşitul regimului“.
Cu toate acestea, Statele Unite se tem de un atac.
Joi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Obama, Jay Carney, a anunţat că autorităţile de la Washington „iau toate măsurile necesare“ pentru a preveni un atac din partea nord-coreenilor. Pe de altă parte, potrivit aceleiaşi surse, există o variantă de soluţionare a conflictului: ca Phenianul „să îşi respecte obligaţiile internaţionale în domeniul nuclear“.
Se încarcă comentariile...
