Sezonul de împerechere a viespilor mandarinia: 41 de oameni au fost ucişi, iar alţi 1.675 au fost răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viespile au o lungime cuprinsă între 3,5 şi 3,9 centimetri, iar rănile pe care le produc prin înţepare sunt asemănătoare cu plăgile prin împuşcare. FOTO via CNN
Viespile au o lungime cuprinsă între 3,5 şi 3,9 centimetri, iar rănile pe care le produc prin înţepare sunt asemănătoare cu plăgile prin împuşcare. FOTO via CNN

Roiuri de viespi agresive lasă în urmă un bilanţ dramatic într-o privincie din centrul Chinei. Până acum, 41 de persoane şi-au pierdut vieţile din cauza înţepăturilor, iar alte 37 dintre cele aproape 1.700 rănite se află în stare gravă.

Trei oraşe din provincia centrală Shaanxi au fost invadate de viespile mandarinia - cunoscute şi ca viespile asiatice uriaşe, cea mai mare specie - începând din luna iulie, transmit corespondenţii CNN. Viespile au o lungime cuprinsă între 3,5 şi 3,9 centimetri, iar rănile pe care le produc prin înţepare sunt asemănătoare cu plăgile prin împuşcare. 

Una dintre victimele lor este Mu Conghui, o femeie atacată în timp ce lucra pe câmp. „Viespile au fost înspăimântătoare. S-au îndreptat direct către capul meu şi mi-au acoperit complet picioarele. M-au tot înţepat şi mi-am dat seama că nu mă mai pot mişca”, povesteşte aceasta pentru agenţia de ştiri Xinhua. 

Două luni mai târziu, Mu rămâne internată. Între timp a fost nevoie să treacă prin 13 tratamente de dializă şi a avut nevoie de peste 200 de copci. 

Dializa este folosită pentru eliminarea veninului din organism. În caz contrar, acesta poate cauza reacţii alergice şi poate cauza blocajul organelor rând pe rând. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite