Epidemie de rujeolă în Afganistan, trage un semnal de alarmă OMS
0O epidemie de rujeolă afectează zeci de mii de persoane, dintre 150 au murit - majoritatea copii - în ianuarie, în Afganistan, trage vineri un semnal de alarmă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care avertizează că numărul morţilor urmează să crească, relatează AFP.
Această boală virală, extrem de contagioasă, denumită astfel după petele roşii care apar pe tot corpul, afectează mai ales copii, dintre care majoritatea sunt slăbiţi de malnutriţie.
”Cazurile de rujeolă au crescut în toate provinciile de la sfârşitul lui iulie 2021”, anunţă într-o conferinţă de presă obişnuită, la Geneva, un purtător de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier.
Numărul cazurilor a crescut cu 18% în săptămâna lui 24 ianuarie, şi cu 40% în ultima săptămână.
În total există 35.319 de cazuri suspecte - 91% copii în vârstă de până la cinci ani -, înregistrate luna trecută.
Aproximativ 156 de persoane - dintre care 97% sunt copii în vârstă de până la cinci ani - au murit din cauza rujeolei.
Potrivit lui Lindmeier, aceste date sunt subestimate şi urmează să crească şi mai mult.
”Creşterea rapidă a acestor cazuri în ianuarie sugerează că numărul de morţi din cauza rujeolei va creşte puternic în săptămânile viitoare”, subliniază el.
OMS RECOMANDĂ O VACCINARE DE 95%
Principalele complicaţii provocate de către virus sunt encefalita, diareea, orbirea sau infecţii respitratorii grave.
Această epidemie se răspândeşte într-o ţară împotmolită într-o criză economică şi financiară profunde, după revenirea talibanilor la putere, în august, şi blocarea fondurilor în străinătate.
ONU a avertizat în maimulte rânduri că peste jumătate din ţară este ameninţată de foamete.
Cea mai bună protecţie împotriva rujeolei este un nivel de vaccinare foarte mare.
OMS recomandă un nivel de vaccinare de 95% - un obiectiv care nu poate fi atins în actualul context afgan.
Potrivit lui Christian Lindmeier, OMS şi partenerii organizaţiei lucrează de zor în vederea unei accelerări a vaccinării, a testelor şi a capacităţii de supraveghere epidemiologică.
În decembrie, o campanie de vaccinare a permis imunizarea a 1,5 milioane de copii în zonele cele mai afectate.
Distribuirea vitaminei A, care permite alinarea efectelor bolii şi o reducere a mortalităţii, a ajuns la 8,5 milioane de copii, în noiembrie, în cadrul unei campanii naţionale.
OMS pregăteşte o nouă campanie de vaccinare - în mai -, care să permită vaccinarea a trei milioane de copii.