Cine este controversatul pakistanez care a adoptat stilul Trump pentru a ajunge premier
0Imran Khan provine din elită şi îşi datorează popularitatea presei, dar o atacă oricând i se iveşte ocazia. Dă asigurări că este un om nou, spiritual, şi promite un stat-providenţă, un fel de amalgam între valorile islamice şi societăţile scandinave.
Imran Khan este un fost campion mondial la crichet cotat cu şanse mari de a câştiga alegerile din Pakistan în stilul adoptat de Donald Trump în Statele Unite.
La 65 de ani, fostul mare jucător de crichet Imran Khan se află în momentul de vârf al carierei sale politice. Este foarte aproape de a deveni, după alegerile generale din 25 iulie, noul premier al Pakistanului.
A avut nevoie de 22 de ani pentru a ajunge până în acest punct, aşa cum a alergat tot atâţia ani la nivel profesionist pentru a ridica, în calitate de căpitan, primul titlu mondial la sportul cel mai popular în ţara sa. Parcursul său politic este marcat de înfrângeri şi mici succese, dar şi de mult zel şi episoade de reinventare.
S-a născut într-o familie bogată din Lahore, la graniţa cu India, a studiat filosofie la Oxford, în Marea Britanie, a dus o viaţă mondenă, dar s-a reconvertit într-un critic cu tot ce l-a înălţat şi într-un om preocupat de nevoile celorlalţi. Ieşirile sale, fie în faţa publicului, fie în mass-media, fie pe reţelele de socializare, aduc aminte de cele ale lui Donald Trump.
„Cu voia lui Allah, va fi noul nostru premier“
Imran Khan a făcut primii paşi în politică în 1996, când a fondat Mişcarea Pakistanului pentru Justiţie (TPI). La acea vreme, era asimilat unui mare campion şi filantrop. Probabil celebritatea datorată tabloidelor i-a îngreunat la început drumul de politician.
S-a îndepărtat, însă, treptat, de omul monden, mai ales în ultimii cinci ani, când partidul său s-a impus ca a treia forţă pe scena politică din Pakistan. Impetuos şi vulcanic - după cum îl descriu cei care îl cunosc -, Imran Khan a făcut din combaterea corupţiei principala sa luptă. Şi-a arogat chiar şi meritele în cazul destituirii fostului premier Nawaz Sharif şi condamnării acestuia la zece ani de închisoare de către un tribunal anticorupţie. Acum promite un Pakistan nou, dar detractorii săi afirmă că nu este decât un slogan.Slogan sau nu, mii de persoane vin la evenimentele sale de campanie să-l asculte şi să aplaude noul Pakistan.
„Aici toată lumea îi zice IK. Toată lumea îl iubeşte“, spune Muneeb, un tânăr de 25 de ani intervievat de jurnalistul Paul Gasnier în mijlocul unei mulţimi adunate pe 8 iulie la Abbottabad, un oraş în care şi-a trăit ultimele zile fostul inamic numărul unu al Statelor Unite, Osama bin Laden.
„Nu există niciun dubiu. Cu voia lui Allah, va fi noul nostru premier“, continuă acest tânăr extaziat.
La Abbottabad, Imran Khan a fost aclamat ca „un fiu al ţării“, observă Paul Gasnier în slate.fr.
Jurnalistul relevă că acest oraş cunoscut pentru găzduirea unei prestigioase academii militare este special pentru el, întrucât aici a înregistrat acum cinci primul său mare succes electoral şi şi-a luat prima revanşă faţă de presa care l-a ironizat pentru soluţiile sale simpliste.
Noul Pakistan în viziunea Khan
Înainte de toate, este o ţară independentă, ai cărei locuitori nu mai sunt „sclavii“ Statelor Unite. „Nu vreau o relaţie în care Pakistanul joacă rolul mercenarului plătit pentru a face războiul lor (americanilor, n. red.) în schimbul unui pumn de dolari“, declară sus şi tare Imran Khan.
Apoi este o ţară care îşi revine dintr-o decădere morală. Feminismul occidental a erodat rolul de mamă, iar cadrul politic actual a favorizat corupţia. Sunt considerate flageluri ce trebuie extirpate.
„Modelul meu de societate este cel al primului stat musulman instaurat la Medina acum 1.400 de ani. Este primul stat-providenţă din istoria umanităţii, care a dat statul de drept, meritocraţia şi care avea grijă de cei vulnerabili“, îşi dezvăluie aspiraţia Imran Khan din fortăreaţa sa situată în vârful unei coline din Islamabad.
„Din punctul meu de vedere, (societăţile din, n. red.) ţările scandinave seamănă cel mai bine cu acest model islamic“, adaugă el, după câteva secunde de reflecţie, potrivit lui Paul Gasnier. Dă asigurări că este sincer când exprimă aceste idei, datorându-şi prezentul noii sale soţii, care i-a fost o perioadă „consilieră spirituală“.
„Este clar că omul s-a schimbat mult. În fond, cred că modul de viaţă occidental nu l-a mulţumit. A căutat mereu profunzimea. I-ar fi fost uşor să rămână la Londra şi să-şi trăiască celebritatea. Dar nu a făcut asta, a decis să se întoarcă în Pakistan şi să-şi servească ţara“, îl susţine o prietenă din copilărie.
Un oportunist şi un demagog?
Rivalii săi politici nu sunt de acord cu această opinie. „Există o contradicţie mare între viaţa sa privată şi viaţa sa publică. Vrea să fie perceput ca un om spiritual şi religios, dar în viaţa privată este mai liberal decât cei mai liberali pakistanezi“, vociferează fostul senator Afrasiab Khattak.
Într-o autobiografie, Imran Khan este portretizat de fosta sa soţie, jurnalista Reham Khan, drept un vânător sexual şi violent, un consumator de cocaină şi iubitor de petreceri intime. O anchetă parlamentară urmează să stabilească dacă a făcut apropouri cu tentă sexuală unei deputate, aşa cum îl acuză ea în baza unor SMS-uri.
„Nu are nicio coerenţă. Este un oportunist şi un demagog care vrea să acceadă la putere cu orice preţ“, este de părere Afrasiab Khattak, amintind de traseul său politic de până acum, fie la dreapta, fie la stânga.
„Proiectul central al lui Imran Khan este un discurs anticorupţie îndreptat împotriva tuturor actorilor politici. Dar particularitatea sa este că face obiectul unui cult al personalităţii. Este apreciat pentru personalitatea şi carisma sa, nu pentru ceea ce propune. Nu are niciun echivalent în toată Asia de Sud“, explică Salman Zaidi, fondatorul centrului de reflecţie Jinnah Institute din Islamabad.
„Unde e bun? În retorică, acolo este un om puternic“, conchide expertul pakistanez. În 2012, scriitorul Salman Rushdie l-a prezentat drept „un dictator în devenire“, văzând în el multe similitudini cu fostul lider libian Muammar al-Gaddafi.