China va returna drona americană capturată în Marea Chinei de Sud, spune Washingtonul. Donald Trump: „Să o păstreze”
0China a fost de acord să returneze drona subacvatică trimisă de o navă americană de cercetare oceanografică în apele internaţionale din Marea Chinei de Sud, pe care Beijingul a capturat-o în apele internaţionale la începutul acestei săptămâni, a declarat sâmbătă Pentagonul, potrivit CNN.
„Ne-am afişat obiecţia la sechestrarea ilegală de către China a unui vehicul subacvatic american fără pilot care operează în apele internaţionale din Marea Chinei de Sud. Prin angajarea directă cu autorităţile chineze, am asigurat o înţelegere că Beijingul va returna drona către Statele Unite ale Americii”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook.
Detaliile privind când sau modul în care va fi returnată drona nu au fost oferite.
Sâmbătă, ministerul chinez al apărării a declarat că autorităţile chineze au decis să returneze obiectul, dar a criticat SUA pentru că a „exagerat” problema.
„După ce se confirmă faptul că dispozitivul a fost o dronă subacvatică din SUA, partea chineză a decis să-l transfere către partea americană într-un mod adecvat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din China, colonelul Yang Yujun. „China şi Statele Unite ale Americii au comunicat cu privire la acest proces. Este inadecvat - şi nefolositor pentru o rezoluţie - că SUA a exagerat în mod unilateral problema. Ne exprimăm regretul în această privinţă”, a spus el.
Declaraţia a adăugat că SUA „a trimis în mod frecvent nave şi aeronave să supravegheze îndeaproape şi militar apele Chinei. China se opune cu fermitate unor astfel de acte şi cere SUA să înceteze astfel de activităţi. China va rămâne alertă asupra activităţilor relevante din SUA şi va lua măsurile necesare pentru a le contracara”.
Preşedintele ales Donald Trump a intervenit în incident, numind acţiunea Chinei „fără precedent”. Sâmbătă dimineaţă, Trump a postat pe Twitter: „China fură dronele de cercetare ale Marinei Statelor Unite ale Americii în apele internaţionale. Le scoate din apă şi le duce în China într-un act fără precedent”.
Ulterior, Trump s-a răzgândit şi i-a transmis Chinei că poate să păstreze dispozitivul. „Ar trebui să îi spunem Chinei că nu vrem înapoi drona pe care ei au furat-o. Să o păstraţi!”, a postat Trump a postat pe Twitter, după ce Beijingul a fost de acord să înapoieze drona.
Incidente în apele internaţionale
Incidentul, cea mai nouă fricţiune din apele internaţionale din regiunea Mării Chinei de Sud, a avut loc la începutul acestei săptămâni la aproximativ 100 de mile în largul portului Subic Bay al Filipine.
Nava americană USNS Bowditch s-a oprit pentru a ridica două drone subacvatice. La acel moment, o navă chineză, care a urmărit îndeaproape Bowditch a pus o barcă mică la apă, iar echipajul chinez de la bord a luat una dintre drone.
SUA nu a primit niciun răspuns de la chinezi la radio atunci când au spus că drona este proprietate americană, a declarat pentru CNN un oficial american de apărare. În timp ce se îndepărtau, chinezii au răspuns la radio că revin la propriile lor operaţiuni.
Navele de cercetare oceanografică ale SUA sunt adesea urmărite, în ipoteza că sunt nave de spionaj. În acest caz, cu toate acestea, drona pur şi simplu măsura condiţiile oceanice, a spus oficialul.
Cook a declarat a mai devreme săptămâna aceasta că Beijingul a „confiscat ilegal” drona, cerând returnarea imediată a acesteia.
Cu toate că nu este clar ce motivaţie au avut chinezii, confiscarea dronei vine în urma altor incidente provocatoare petrecute după ce Trump a primit un apel de felicitare din partea preşedintelui Taiwanului, o încălcare a acordului SUA cu China. China şi-a exprimat în mod public dezacordul cu privire la incident şi a contactat Casa Albă la momentul respectiv.