TVR a dat 40.000 de euro pentru a-l aduce pe Gabriel Garko la Cerbul de Aur: ce a făcut starul de aceşti bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Garko şi Iulia Vântur au prezentat Cerbul de Aur în trei dintre serile festivalului FOTO Mediafax
Gabriel Garko şi Iulia Vântur au prezentat Cerbul de Aur în trei dintre serile festivalului FOTO Mediafax

Deputatul USR Iulian Bulai, membru în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, publică noi informaţii privind modul în care sunt cheltuiţi banii Televiziunii Române, dezvăluind ce sumă a plătit postul public pentru a-l aduce pe scena festivalului Cerbul de Aur pe actorul italian Gabriel Garko.

După ce a dezvăluit sumele pe care Mircea Dinescu, Ion Cristoiu şi Marius Pieleanu le-au încasat în ultimele zece luni pentru prezenţa în talk show-ul „România 9“ de la TVR 1, Iulian Bulai face publică şi suma plătită de televiziunea publică pentru a-l aduce pe Gabriel Garko la Cerbul de Aur 2018 în calitate de prezentator. Amintim că actorul italian a fost coprezentatorul Iuliei Vântur, care a încasat la rândul ei aproape 30.000 de euro pentru cele trei zile în care a prezentat evenimentul. 

Deputatul USR arată că Asociaţia Culturală Teatralis a încasat 40.000 de euro de la TVR pentru a-l aduce pe starul italian la ediţia aniversară a festivalului care a avut loc în Piaţa Sfatului din Braşov. 

„40.000 euro. Atât i-a plătit TVR Asociaţiei Culturale Teatralis, cu sediul într-un apartament din Sectorul 4, pentru «interpretarea textelor de prezentare» de către actorul italian Gabriel Garko. 15 minute. Atât a «interpretat texte de prezentare» Gabriel Garko, adunat timp de trei zile, la Cerbul de Aur“, a transmis Iulian Bulai. 

O sursă din Teatralis a confirmat pentru „Adevărul“ contractul de 40.000 de euro încheiat cu TVR, însă a precizat că nu este unul de drepturi de autor, ci unul de imagine şi a implicat mai multe angajamente ale actorului italian nu doar rolul de prezentator. Sursa a subliniat că în proporţie de 80% banii au ajuns la starul italian, iar comisionul asociaţiei a fost unul mic.  

„E un actor cu o cotă foarte mare în Italia. El are cota de filmare de 100.000 de euro pe zi, or în România a acceptat să vină trei zile pentru aproape 40.000 de euro. TVR şi Teatralis aveau discuţii de foarte mult timp, având în vedere că Gabriel Garko este protagonistul unor seriale difuzate de TVR 2 cu o audienţă foarte mare. S-a încercat în mai multe rânduri aducerea lui în România pentru a face diverse proiecte, pentru că este cerut de public, iar Teatralis avea legături cu echipa lui din Italia. Faptul că Teatralis are sediul într-un apartament este o chestie răutăcioasă, este o asociaţie culturală şi trăieşte cum poate, face şi piese de teatru, şi concerte. Contractul cu Gabriel Garko este confidenţial, dar cu excepţia impozitelor, 80% din sumă a ajuns la el. Iar onorariul nu a fost doar pentru a prezenta Cerbul de Aur, el a fost şi într-o emisiune de la TVR, a realizat un interviu în Castelul Bran, s-a făcut şi un film al lui în România, s-au făcut şi testimoniale, toate au fost încadrate în acest contract, parte integrată din Cerbul de Aur, cu fiecare ocazie a promovat Cerbul de Aur“. 

O altă sursă a mai declarat pentru „Adevărul“ că onorariul lui Garko a fost considerabil mai mic decât al altor artişti care au urcat pe scena festivalului, cum ar fi cântăreţul britanic James Blunt şi cântăreaţa americană Nicole Scherzinger. De altfel, şi unii dintre artiştii români care au concertat la Braşov ar fi primit peste 20.000 de euro. 

Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, care a marcat revenirea în Anul Centenarului a tradiţionalului eveniment, întrerupt după 2009, şi împlinirea a 50 de ani de la ediţia de debut, a primit o finanţare de la Guvern de 4,3 milioane de lei. Bugetul total al evenimentului nu a fost însă făcut public de TVR. 

„Adevărul“ a solicitat o poziţie oficială şi postului public, însă până la momentul publicării acestui text nu am primit un răspuns. 

   

   

Cine este Gabriel Garko

Deţinător al titlului de Mister Italia, Gabriel Garko are o lungă experienţă în cinematografie, debutând în anul 1995, când a avut şi prima apariţie într-o telenovelă. Au urmat rolurile din „O femeie pe fugă“ (1996), „Lord of the City“ (1996), „Black Angel“ (1998), „Snake Bite“ (1999) şi „Villa Ada“ (2000). A mai jucat şi în miniseria „Trei stele“ (1999) şi „Eyes Poison Green“ (2001).

Gabriel Garko a avut roluri şi pe marile ecrane. A jucat în „Paparazzi“ (1998), „Le fate ignoranti“ (2001), „Senso 45“ (2002), „Callas Forever“ (2002), „Una moglie bellissima“ (2007), „Aspettando il sole“ (2008). Cel mai mare succes l-a înregistrat însă cu rolul din serialul „L’onore e il rispetto“ (Onoare şi respect), în 2006, care l-a propulsat în prima linie a actorilor italieni.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite