„Singur acasă 2“, audienţă-record: trei milioane de români au preferat filmul Pro în detrimentul semifinalei „Te cunosc de undeva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Home Alone 2: Lost in New York/Singur acasă 2: Pierdut în New York“ a înregistrat sâmbătă seara, la a noua difuzare în zece ani pe Pro TV, o audienţă de trei milioane de telespectatori pe minut, depăşind cifrele adunate de prima parte (difuzată în urmă cu o săptămână), şi egalând aceeaşi audienţă-record din 2012.

De notat, „Singur Acasă 2“ a înregistrat şi cote de piaţă impresionante: aproape o treime dintre românii care se uitau sâmbătă seara la televizor erau pe Pro TV (30% cotă de piaţă), iar pe segmentul comercial, cota de piaţă a fost de peste 35%, arată paginademedia.ro.

La nivelul publicului din întreaga ţară, peste trei milioane de români urmăreau „Singur acasă 2“ în fiecare minut, clasând astfel postul Pro TV în topul audienţelor. În urmă cu o săptămână, prima parte a producţiei aduna 2,7 milioane de privitori. Cifrele înregistrate în prezent de filmul care l-a pus în centrul atenţiei pe Macaulay Culkin au fost peste cele de anul trecut şi peste cele de acum doi ani: în 2013, pelicula atrăgea 2,5 milioane de telespectatori şi se bătea în audienţe cu producţia „Gladiatorul“, difuzată atunci de Antena 1 (care făcea cifrea de trei ori mai mici), mai scrie aceeaşi sursă citată. Pe de altă parte, audienţa de acum a egalat-o pe cea din 2012, atunci când „Singur acasă 2“ aduna aproximativ trei milioane de români în faţa micilor ecrane.

Pe locul doi la nivel naţional a venit emisiunea „Te cunosc de undeva“, difuzată de Antena 1, care a înregistrat 1.254.000 de telespectatori, o audienţă de peste două ori mai mică faţă de cea a filmului Pro. Show-ul de la Antena 1 şi-a desemnat finaliştii de-al şaselea sezon, aceştia fiind Jorge, Lora, Pepe, Maria Buză şi Rona Hartner. Semifinala „Te cunosc de undeva“ a fost câştigată de CRBL care s-a transformat în Keith Flint, solistul vocal al trupei Prodigy. În marea finală, Jorge se va transforma în Matilda Pascal Cojocăriţa, Lora în Romica Puceanu, Pepe va fi Gică Petrescu, Maria Buză - Ioana Radu, iar Rona Hartner - Loredana. Finala va avea loc pe 20 decembrie, anunţându-se o petrecere cu taraf, lăutari şi invitaţi speciali.

Pe locul al treilea, la nivel naţional, a venit Kanal D (738.000 de telespectatori), urmat de Antena 3 (408.000 de telespectatori) şi România TV (378.000 de telespectatori).

Pe segmentul publicului de la oraşe, „Singur acasă 2“ a avut 1,4 milioane de telespectatori, faţă de 1,33 de milioane de privitori, cât a înregistrat prima parte. În 2013, aceeaşi comedie era urmărită de 1,3 milioane de telespectatori, iar în 2012 avea o audienţă apropiată de difuzarea din acest an, 1,4 milioane de români. La acelaşi nivel, „Te cunosc de undeva“ a înregistrat 846.000 de telespectatori, Kanal D 299.000 de telespectatori, Antena 3 263.000 de telespectatori, iar România TV 196.000 de telespectatori.

În ceea ce priveşte publicul comercial, 780.000 de telespectatori din acest segment, cu vârste cuprinse în 18 şi 49 de ani, au urmărit Pro TV şi au adus 35,5% cotă de piaţă. Tot pe acest segment, Antena 1 a înregistrat 337.000 de telespectatori, Kanal D 128.000 de telespectatori, Prima TV 128.000 de telespectatori şi Antena Stars 76.000 de telespectatori.

În „Singur acasă 2: Pierdut în New York“, Kevin McCallister (Macaulay Culkin) are întreg oraşul la picioare, ca teren de joacă. Bandiţii Harry şi Marv (Joe Pesci şi Daniel Stern) au mirosit şi ei că e rost de bani şi, lingându-şi rănile de la ultima întâlnire cu Kevin, pun la cale o escrocherie pe scară largă.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite