Românii au talent 2016: cum va arăta noul decor şi cine se numără printre concurenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul sezon al celui mai urmărit show de divertisment, „Românii au talent“, va debuta săptămâna viitoare la Pro TV într-un decor diferit şi cu participanţi din toate colţurile lumii.

Cel de-al şaselea sezon „Românii au talent“ revine pe micile ecrane vinerea viitoare, 19 februarie, de la ora 20.30. Copii, oameni trecuţi de prima tinereţe, grupuri diverse, concurenţi care au urcat pentru prima dată pe o scenă sau care au venit din ţări precum Italia, Franţa, Nigeria, Congo, Ucraina, Rusia, Kârgâzstan, Georgia şi Statele Unite ale Americii, profesionişti cu experienţă şi foarte mulţi români talentaţi s-au înscris la competiţie şi au fost jurizaţi fără prejudecăţi şi cu foarte mult umor şi emoţie de către Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra şi Florin Călinescu.

„«Românii au talent» este emisiunea preferată a românilor. Întreaga echipă lucrează fără pauză pentru a le aduce celor de acasă, an de an, cel mai bun show de televiziune. Sezonul acesta avem foarte multe noutăţi atât în ceea ce priveşte momentele prezentate de concurenţi pe scenă, elementele de decor, cât şi scenografia şi regia, dar, în primul rând, în juriu. Florin Călinescu este surpriza sezonului şase, avem o dinamică incredibilă la masa juriului. Andi, Mihaela, Andra şi Florin se completează perfect, iar fiecare moment al juriului devine un show în sine. Începând cu 19 februarie, românii vor avea o experienţă unică, pe care o vor aştepta nerăbdători în fiecare vineri seara“, a declarat Adela Harnagea, Head of In House Production Pro TV.

image

Un element de noutate în noul sezon îl reprezintă decorul de la preselecţiile „Românii au talent“, căruia i-au fost aduse îmbunătăţiri, scena beneficiind de mai multă suprafaţă LED şi de o grafică nouă, din care, pentru prima dată, lipseşte logo-ul emisiunii. Aceasta este o abordare premium, pentru care alte ţări optează abia în etapa live-urilor, alegerea aceasta fiind de natură să ţină focusul exclusiv pe actul artistic, într-un spaţiu care să le ofere tuturor o experienţă unică, indiferent de rezultat, potrivit reprezentanţilor Pro TV. 

image

Schimbările stilistice majore apar, însă, în spaţiile adiacente – camerele de aşteptare, repetiţii sau backstage, care, pentru sezonul şase „Românii au talent“ împrumută din farmecul teatrelor de pe Broadway, având accente de cărămidă patinată de vreme, în combinaţii inspirate cu texturi pluşate, care amintesc de cortinele marilor scene, şi multe elemente volumetrice, cu becuri incandescente la vedere, de la înscrisul „TALENT“ la emblematica „stea a talentului“, laitmotiv-ul sezonului.

„Steaua talentului“ este cea care anunţă sosirea în fiecare oraş a caravanei „Românii au talent“ şi care va fi regăsită în toate locurile cheie ale fiecărui oraş vizitat. 

image

   

Pentru prima dată la „Românii au talent“, preselecţiile au fost filmate cu 16 camere, un plus de dinamică fiind dat de dolia electrică, de macaraua cu cap mobil, de steady-cam şi de GoPro-urile aşezate strategic pentru a nu pierde niciun moment important. 

Reprezentanţii Pro TV promit că cel de-al şaselea sezon „Românii au talent“ va fi unul „de excepţie, plin de surprize şi momente extraordinare.“ 

image
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite