„Revendicarea“: Un om este pe moarte, iar părintele are nevoie de „binecuvântare“ pentru a vorbi cu presa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nea Gică Holcal, alături de Mihai Ursu, realizatorul emisiunii „Revendicarea“ FOTO Prima TV
Nea Gică Holcal, alături de Mihai Ursu, realizatorul emisiunii „Revendicarea“ FOTO Prima TV

În această seară, de la 20:30, la Prima TV, emisiunea „Revendicarea“ prezintă cazul unui bătrân grav bolnav din comuna Copăceni (Ilfov), dependent de aparatul cu oxigen, care poate muri în orice clipă, singur în casă. El are dreptul la însoţitor, însă până acum, nimeni nu s-a încumetat să îl ia în grijă.

Bătrânul a cerut sprijinul emisiunii „Revendicarea“, iar Mihai Ursu încearcă să discute cu primarul şi cu preotul din localitate pentru a găsi o soluţie. Reacţia preotului? „Eu am nevoie de binecuvântare ca să pot discuta cu dumneavoastră.“

Gică Holcal, în vârstă de 62 de ani, are grave probleme la plămâni, cu nu mai puţin de şapte diagnostice. Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din judeţ i-a dat dreptul la asistent personal, însă nimeni nu a venit să aibă grijă de el. Cu ochii în lacrimi, Nea Gică a apelat la echipa „Revendicarea“, iar Mihai Ursu discută întâi cu primarul. Deşi cunoaşte bine situaţia lui Nea Gică, acesta nu a reuşit să îi găsească ajutor, spunând că nimeni „nu se bagă“ la un caz atât de complicat. Mihai Ursu obţine însă promisiunea că, dacă echipa „Revendicarea“ găseşte un om dispus să accepte, autorităţile vor întocmi actele de angajare. 

Mihai Ursu ia apoi drumul bisericii, a cărei misiune este să facă şi acte de caritate. La biserică însă, surpriză de proporţii, preotul nu numai că nu vrea să audă despre cazul omului, dar scoate şi telefonul mobil şi face poze echipei de filmare, spunând că are nevoie de „binecuvântare“ de la Patriarhie să vorbească. Mai mult, a chemat şi firma de pază pentru a evacua jurnaliştii. „Aparent, biserica nu e apărată doar de Atotputernicul, mai e nevoie şi de nişte agenţi de pază“, spune revoltat Mihai Ursu. 

Când părintele le întoarce spatele, Mihai Ursu caută soluţii în altă parte şi rezolvă problema. „Sunteţi unica televiziune care are grijă de oameni”, îi mulţumeşte plângând Nea Gică lui Mihai Ursu.

   

Un militar rănit în Irak vrea să demonstreze că este apt să poarte din nou uniforma. După un accident într-o misiune de război, el a fost lăsat la vatră şi de atunci nu a reuşit să-şi găsească alt serviciu. Astfel, Mihai Ursu bate la uşa vechilor săi prieteni, „Scorpionii Roşii“, cu care jurnalistul a fost în Afganistan şi în Irak. 

Tot azi, la „Revendicarea“, telespectatorii Prima TV pot urmări şi cazul unei femei care, după ce şapte ani a plătit facturi la curent în valoare de aproximativ 30 de lei, s-a trezit cu o factură bombă de la Enel de aproape 10.000 de lei, cu titlul de „regularizare“. De un an şi jumătate, femeia şi fiica ei stau în întuneric.


Despre emisiunea „Revendicarea“ mai puteţi citi:

Scandal la RADET: Echipa emisiunii „Revendicarea“, de la Prima TV, încuiată pe holul instituţiei

 

Povestea „justiţiarului“ Mihai Ursu: din Afganistan în misiune la „Revendicarea“

Mama unui copil cu handicap îşi cere drepturile, la „Revendicarea“. Răspunsul primarului: „Sunteţi manipulaţi politic“

Mihai Ursu „revendică“ dreptul unui băieţel de a auzi, la Prima TV

„Revendicarea“ lui Mihai Ursu, la Prima TV: „Cei puşi în poziţii cheie trebuie să realizeze că nu pot ascunde la nesfârşit gunoiul sub preş“

 

 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite