Program TV azi. Documentare interesante care merită urmărite
0Program TV azi anunţă câteva documentare interesante care merită urmărite. Iată câteva recomandări pentru seara aceasta:
Program TV azi. Documentare interesante. Istoria interzisă. Viasat History. 22:00. Conducerea nu apreciază când sunt aduse în discuţie noi dovezi care pun sub semnul întrebării cunoştinţele primite şi conceptele care au fost acceptate ca adevăruri timp de decenii sau chiar secole la rând.
De-a lungul anilor au fost ţinute ascunse poveşti extraordinare, iar cei curajoşi care au încercat să spună adevărul au fost împiedicaţi să facă acest lucru sau au fost condamnaţi, sau chiar ambele. Însă nu şi de data aceasta. Jamie Theakston încearcă să pătrundă chiar în miezul lucrurilor pe care credeam că le ştim, verificând până la cele mai mici detalii, cercetând şi analizând pe parcurs. Cu poveşti precum Comoara pierdută a Templierilor, Linia descendentă a lui Isus Hristos şi Comoara lui Solomon, Jamie şi echipa sa de cercetători dezvăluie adevăruri şi mituri care au fost ascunse secole la rând.
Program TV azi. Documentare interesante. Speciile secrete din Jao. Animal Planet. 20:10. Jao, o insulă africană izolată, se laudă cu unele dintre cele mai retrase specii de animale. În ciuda pericolului, trupa Banded Brothers încearcă să îşi găsească aici un cămin. Numai că pericolele sunt la fiecare pas.
Program TV azi. Documentare interesante. Cum funcţionează Universul, pe Discovery Science
Program TV azi. Documentare interesante. Mamba neagră: Sărutul morţii. Nat Geo Wild. 21:00. Află secretele celui mai temut şarpe din Africa graţie comportamentului imortalizat în premieră de aparatele de luat vederi.
Program TV azi. Documentare interesante. Cum funcţionează Universul. Discovery Science. 21:15. Ce evenimente dramatice s-au produs în prima secundă după Big Bang? Cum au apărut Jupiter şi Saturn, aceşti giganţi formaţi din gaze? Ce condiţii şi evenimente ar putea provoca dispariţia rasei umane? Cum s-a format Soarele - steaua sistemului nostru solar? Cum s-ar putea produce şi cum ar arăta sfârşitul Universului?
Combinând opinii experte cu imagini extraordinare, generate pe computer, fascinanta serie "Cum funcţionează Universul" apelează la astronomia modernă pentru a dezvălui mecanismele interne ale spaţiului cosmic.
Program TV azi. Documentare interesante. Vasul pierdut al Veneţiei. Discovery World. 20:20. Pe o insulă scufundată din laguna Veneţiei, arheologii au descoperit recent o galeră din secolul 13, uimitor de bine păstrată. Noroiul de pe fundul lagunei a conservat acest exemplu unic de vas care a definit primii 2000 de ani din istoria navigaţiei.
Pentru prima dată de la dispariţia ei bruscă, în secolul al XVI-lea, legendara regină a mărilor Evului Mediu s-a ridicat din mormântul său de ape. Design-ul şi construcţia sa rămăseseră multă vreme o enigmă: galera apare în picturi şi tapiserii de-a lungul vremii, însă nu au supravieţuit desene tehnice sau planuri de construcţie. Design-ul carcasei era atât de secret, încât nu a fost niciodată încredinţat hârtiei. Un singur om ştia cum se procedează, iar secretul era transmis din tată în fiu - până la scufundarea vasului, acum 400 de ani.