Jurnalista TVR Alina Alexoi a criticat în direct postul public, în timpul CE de la Glasgow: Vreau să ştie toată lumea: comentez la telefon. Mi-e ruşine şi e frustrant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Alexoi a primit o pereche de căşti la o oră după ce a criticat pe post instituţia la care lucrează FOTO TVR
Alina Alexoi a primit o pereche de căşti la o oră după ce a criticat pe post instituţia la care lucrează FOTO TVR

Jurnalista TVR Alina Alexoi, care a comentat de la Glasgow Europenele de Gimnastică, a criticat în direct postul public, acuzând că a trimis-o în Scoţia fără a-i asigura condiţiile minime necesare pentru a transmite live comentariul.

Prezentă la Europenele de Gimnastică de la Glasgow, jurnalista TVR Alina Alexoi a criticat în direct, în timpul finalelor de duminică, strategia televiziunii publice, care a pus-o într-o situaţie jenantă. Jurnalista a acuzat că a fost nevoită să transmită prin telefon comentariul live al competiţiei, potrivit gsp.ro

„Vreau să ştie toată lumea: comentez la telefon. Aş vrea să ştiu unde e greşeala, să aibă puterea cineva din TVR să recunoască dacă a greşit sau nu. Nu e deloc uşor, e frustrant, oamenii e bine să ştie adevărul. Îmi cer scuze pentru calitatea sunetului. Aş vrea să trecem prin studio, nu mai pot, am amorţit. E frustrant când mă uit la comentatorii de lângă mine cu căşti la monitor şi eu sunt pe telefon. Mi-a amorţit urechea. Nu mai am mâini să caut informaţii, pentru că stau pe telefon. Sper să-mi deconteze televiziunea convorbirea, comentariul de pe telefonul meu“, a precizat Alina Alexoi în direct. 

La o oră după intervenţie, jurnalista a anunţat în direct că a primit o pereche de căşti de comentator. Ulterior, Alina Alexoi a revenit cu lămuriri pe Facebook, declarând că i-a fost ruşine şi că îşi doreşte normalitate: „Azi mi-a fost ruşine pentru situaţia de la TVR. Să comentezi cu telefonul la ureche...să auzi «asta e, comentezi la telefon!» când toţi ceilalţi 16 comentatori aveau căştile pe urechi, vorbeau relaxaţi şi zâmbeau, eu trebuia să accept «Suntem din România şi asta e situaţia». Vreau mai mult, vreau normalitate!“

La solicitarea „Adevărul“, oficialii TVR au venit cu lămuriri, precizând că va exista o cercetare administrativă pentru a afla cine este responsabil de incidentul.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite