Jorge a fost eliminat de la Ferma şi atacat de Cream: „A plecat una dintre probleme, mai sunt câteva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jorge FOTO Pro TV
Jorge FOTO Pro TV

După trei săptămâni în care a fost la duel, cântăreţul Jorge (36 de ani) este cel care părăseşte „Ferma“, competiţia de la Pro TV. El a mărturisit care crede că este motivul pentru care nu a fost dorit, iar Claudia Pavel (34 de ani), alias Cream, s-a arătat bucuroasă de eliminare.

Jorge este cel de-al treilea concurent care părăseşte reality show-ul de la Pro TV, după antrenoarea de zumba Ame Călin şi dansatorul şi coregraful Emil Rengle.

După cum chiar el anticipase, Jorge a fost trimis la duel, însă nu de către Claudia Pavel, cea care a fost desemnată fermierul săptămânii, ci de ceilalţi concurenţi, după ce cântăreaţa a fost pedepsită de Cristi Bozgan pentru că la proba de recompensă a furat zahărul. 

Astfel, nu a trecut nicio săptămână de show în care Jorge să nu fi fost la duel: unul pentru fermierul săptămânii, când a pierdut în faţa lui Carmen Negoiţă, unul pentru eliminare, cu Rengle, unde a câştigat la limită, şi în această seară când a fost din nou în faţa unui duel de eliminare cu Silviu Ţolu. 

Înainte de duel, taberele s-au împărţit în ceea ce priveşte susţinerea celor doi, iar Cătălin Moroşanu a decis să nu fie antrenorul niciunuia şi să fie imparţial, deoarece îi susţine pe amândoi în aceeaşi măsură.

Ales de Jorge pentru lupta împotriva eliminării, la rândul lui, Silviu Ţolu a ales proba de forţă pentru duel. În această probă, Jorge a ales-o pe Ioana Filimon ca antrenoare, susţinându-şi decizia prin faptul că el consideră că ea este cea care are încredere deplină în el în concurs. Silviu Ţolu l-a ales pe Remus ca antrenor. 

Deoarece a pierdut primele două probe ale duelului, fiind învins de Silviu Ţolu, Jorge a părăsit Ferma. „Mi s-a îndoit ferăstrăul la un moment dat, fix când să termin ultima bucată. Am vrut să termin mai repede şi am împins mai tare şi atunci mi s-a îndoit ferăstrăul şi a luat o curbură ciudată. Asta e, felicitări Silviu, sper să ajungi în finală“, a explicat Jorge, felicitându-l apoi pe adversarul său. 

„Vreau să le transmit copiilor şi soţiei că îi iubesc foarte mult, vă mulţumesc pentru această experienţă senzaţională pentru şi aş vrea să le transmit şi celor de acasă şi celor care rămân în fermă capul sus“, spune Jorge. 

La ieşirea din concurs, Jorge a ţinut să îl avertizeze pe Remus că este manipulat de Cream şi să aibă grijă în acest sens: „Prietene, fii atent la ce trebuie tu să faci. Eu spun că am greşit, nu cu tine, în viaţă şi recunosc greşelile mele, dar îţi spun, vezi că te manipulează (face referire la Cream – n.r.), te foloseşte, ai grijă la chestia asta“. 

„O să îi urmez sfatul lui Cristi - să mă uit la soare şi să las umbra în spatele meu. Dorul de familie, oarecum, l-am putut înfrunta în fiecare zi şi l-am putut alina gândindu-mă la copiii mei şi la soţia mea, însă cred că cea mai neplăcută parte aici în fermă reprezintă jocurile şi manipulările, cu care eu nu sunt de acord nici în viaţa de zi cu zi şi nici aici. Nu îmi plac oamenii falşi şi detest lucrul ăsta. Nu am cum să tac şi sunt sigur că aici am greşit în fermă, că le-am spus verde în faţă oamenilor ce gândesc. Pe mine m-a costat asta, fiind a treia oară la duel în trei săptămâni şi de două ori servitor. E clar că oamenii nu m-au vrut aici. Am învăţat să mai tac atunci când este cazul şi să fiu mai diplomat când spun anumite lucruri. Am învăţat să gătesc şi mai bine şi să mulg vaca, să asimilez informaţia mai rapid şi să mă bucur în fiecare zi. Of, îmi pare rău că am pierdut“, a mai mărturisit Jorge.

„E bine că a plecat Jorge. Mai sunt câteva probleme, dar a plecat una dintre ele“, a fost replica Claudiei Pavel referitoare la cel care a fost eliminat. 

„Sunt bucuros că Jorge m-a ales pe mine şi că am ieşit învingător şi am putut să îl elimin, pentru că se forma o bisericuţă“, a declarat Silviu Ţolu.

silviu tolu

Silviu Ţolu, iubitul cântăreţei Lili Sandu FOTO Pro TV

În lupta pentru marele premiu de 50.000 de euro au rămas:  Brigitte Năstase, fosta soţie a lui Ilie Năstase, luptătorul Cătălin Moroşanu, fosta vedetă de televiziune Geanina Ilieş, cântăreţele Otilia şi Claudia Pavel, Carmen Negoiţă, fosta soţie a patronului de la Dinamo, modelul Ioana Filimon, finalista show-ului „Supravieţuitorul“ Otniela Sandu, sportiva Diana Belbiţă, Florin Pastramă, om de afaceri şi văr al soţiei lui Pepe, cântăreţul Kamara, finalistul Ninja Warrior România Marius Crăciun, modelul Silviu Ţolu, fostul concurent Ninja Warrior Remus Boroiu, dar şi DJ-ul şi fotograful Vali Bărbulescu.    

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite