„iUmor“, la o nouă rundă de preselecţii. În stilul caracteristic, Bendeac a întocmit o listă pentru cei care se gândesc să participe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce publicul emisiunii „iUmor“, de la Antena 1, şi-a desemnat al treilea câştigător, pe Doina Teodoru, se dă startul unei noi runde de preselecţii pentru cel de-al patrulea sezon.

Cei care cred că îi pot impresiona, uimi, surprinde sau de ce nu, şoca cu simţul umorului şi al spectacolului pe cei trei membri ai juriului „iUmor“, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac, nu trebuie să rateze castingul pentru noul sezon al emisiunii. Toată lumea are şanse egale pe scena „iUmor“, iar cei care se ştiu cu glumele la ei, îi fac pe cei din jur să râdă şi vor să se afirme, nu trebuie decât să se înscrie pe casting.a1.ro.

„Dacă eşti foarte bun, ai confirmat în diverse locuri şi ţi-au spus 100 de oameni că eşti bun, mai gândeşte-te de 100 de ori înainte să vii. E posibil ca în acest coşmar să fii sau nu salvarea mea din ziua respectivă“, îi încurajează Mihai Bendeac pe cei care vor să se înscrie. 

Pe acest subiect şi Vlad Grigorescu, câştigător al primului sezon şi co-prezentator alături de Şerban Copoţ spune că „pentru sănătatea lui Bendeac poate unii nu ar trebui să se înscrie. Sau poate tocmai, pentru sănătatea lui ar trebui să vină la iUmor“. Şerban îi susţine pe viitorii concurenţi cu îndemnul: „Veniţi, nu ezitaţi! Desigur, veniţi pregătiţi. Şi nu aveţi milă de Bendeac sau frică de Cheloo“. 

Mai mult sau mai puţin în glumă, Mihai Bendeac, exasperat de concurenţii lipsiţi de haz şi talent care se prezintă la preselecţii, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca acest show să nu mai continue. Prin urmare, odată cu încheierea celui de-al treilea sezon, actorul a postat pe Facebook, în stilul caracteristic, un top al lucrurilor „mult mai bune pe care să le faci în loc să participi la iUmor“. Redăm, mai jos, mesajul lui Mihai Bendeac:

„Având în vedere că este în desfăşurare, din păcate, castingul/preselecţia pentru sezonul 4 iUmor (Iisuse...), m-am gândit să ajut producătorii. Top 10 lucruri mult mai bune pe care să le faci în loc să participi la iUmor:

1. Hepatita C.

2. Să participi la Românii au Talent unde este o minune de juriu, nu ca aici.

3. Să nu te îmbraci într-un costum „amuzant“, „nostim“ sau „hazos“ şi, în felul acesta, să mă fereşti de un atac cerebral.

4. Să pui la pariuri bilete pe numele „Şumudică“ pentru a-l ţine în tribună şi a ne distra pe seama lui. (Fără supărare, Şumi, te iubim!)

5. Să participi la Chefi la Cuţite cu un hamburger de la McDonald's.

6. Să faci sex în maşină. (Recomand autobuzul 311 la o oră de vârf)

7. Să te apuci de Kendama, devenind autist. (Via #junimea)

8. Să bei absinth îndoit cu stroh după ce fumezi iarbă.

9. Să dormi.

10. Să mergi la biserică şi să întrebi preoţii dacă au auzit de Micutzu.

Totuşi, dacă de-al dreacu' şi de ambiţios vei participa la iUmor, încearcă să fii o super-gagică, să ai peste 18 ani şi să fii inteligentă. E singurul lucru care poate să mai îndulcească semi-agonia audiţiilor.“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite