INTERVIU Creatorul primului serial despre geto-daci: ce buget a avut şi ce sacrificii a făcut. „Am vândut mobilă din casă pentru a avea bani de filmări“

„Adevărul“ i-a luat un interviu lui Florin Anghel, creatorul şi producătorul serialului „Geţii: Superstiţii şi Război“, primul serial românesc despre geto-daci. Acesta a mărturisit că proiectul este unul independent, cu finanţare proprie, urmează să fie disponibil online şi pe un canal TV şi a povestit cum a ajuns la această idee, ce piedici a întâmpinat în drumul realizării serialului, dar şi ce aşteptări are.

Serialul spune povestea lui Vezina, cel care va ajunge mâna dreaptă a lui Decebal. Sezonul 1 din „Geţii: Superstiţii şi Război“ atinge apogeul cu lupta de la Tapae din anul 87, unde Legiunea a V-a Aludae, condusă de generalul Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, este decimată, iar dacilor lui Diurpaneus - care devine marele regele Decebalus („cel puternic“ sau „cel viteaz“) - li se oferă o pace mai mult decât favorabilă din partea împăratului Domitianus. Serialul, care are la bază cadrul istoric al războaielor daco-romane şi mitologia veche românească, debutează în martie 2017. Mai multe detalii, aici. 

Cum s-a ajuns la primul serial despre geto-daci 

„Adevărul“: În primul rând, de ce ai ales să faci un serial despre geto-daci şi de ce în limba română?

Florin Anghel: A fost o alegere pur comercială şi a fost luată în 2012. Atunci, am fost impresionat de seria „Spartacus“, care era abia la primul sezon, la fel şi de „Game of Thrones“. Terminasem un scenariu de lungmetraj şi voiam să-l depun la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru finanţare: „Dinastia Basarabilor - Posada 1330“,dar n-am avut nicio şansă. Atunci am simţit că urmează un mare trend pe zona epică/medievală şi mi-am dorit să „fim şi noi în trend“. Ulterior, nu am primit finanţare de nicăieri, m-au felicitat mulţi pentru calitatea scenariului, dar atât. Aşa am adaptat „Dinastia Basarabilor“ în serial şi împreună cu oameni extraordinari (Ordinul Cavalerilor de Mediaş şi Cavalerii Lup) am făcut câteva teste de producţie în vara lui 2013. Nu am lansat public nimic. Am filmat atunci în Feteşti, Mediaş, Curtea de Argeş, Bucureşti şi Bragadiru, între trei şi cinci zile timp de un an. Fiind un serial cu buget zero, ne-am întâlnit şi am filmat în weekend-uri, când eram liberi.

În 2016, după ce m-am falimentat efectiv în trei ani de filmări, întâlniri, negocieri pentru „Basarabi“, am decis să renunţ. Trend-ul la care visam în 2012 se consumase deja, trecuseră patru ani. Mi-a fost greu să renunţ după toţi banii investiţi, sufletul şi atâtea speranţe, atâţia oameni în echipă care îşi făcuseră speranţe deşarte. Toţi am crezut că am demonstrat o calitate decentă de producţie pentru România, dar n-a fost aşa.

Mai mulţi prieteni din reenactment au fost alături de mine şi aşa am ajuns în iulie 2016 la discuţia de producţie despre „Getae“. Aveam scenariul scris de câţiva ani. Când am văzut entuziasmul lor şi încrederea pe care mi-o acordă am decis să încercăm. Erau auspicii bune în august, spre deosebire de refuzurile de care m-am lovit la „Basarabi“. Aşa am început preproducţia şi primele filmări pentru „Getae“ în septembrie 2016.

Există o nişă în piaţa pe film istoric/epic care este crescută de producţii gen „Spartacus“, „Vikings“, „Game of Thrones“ şi o droaie de alte asemenea filme. Chiar dacă curentul ăsta de film s-a dus, ne ducem şi noi crucea mai departe după cinci ani de încercări cu susţinere zero din partea entităţilor private sau de stat.

Serialul este în limba română pentru că, în primul rând, este destinat românilor, iar viziunea mea este că dacă nu suntem în stare să cucerim câteva milioane de români şi să ne impunem pe plan local, nici prin cap să nu ne treacă să scoatem capul afară. Nu în ultimul rând sunt perfect conştient că nu putem atinge standardul cinematografic din afară cu buget zero şi cu o mâna de oameni la producţie. În scenariul meu dialogurile sunt foarte arhaicizate, trebuie subtitrare chiar şi pentru români. Echipa a insistat să le cosmetizăm pentru a fi inteligibile şi aşa am ajuns aici.

Unde se vede serialul şi cine este creatorul lui 

Unde se va vedea serialul? Pe internet sau pe un post de televiziune?

Se va vedea pe un post de televiziune din România şi pe o platformă online de streaming.

Cine eşti, cu ce te ocupi şi de unde a pornit ideea? 

Sunt Florin Anghel (foto), un fost copywriter, iar din 2010 am decis să mă apuc de film. Încă din 2004 am avut mai multe experienţe în domeniu, una dintre ele fiind un rol principal într-o docu-dramă franceză („Animaux Sous Inflouence“). Am plecat din publicitate, între timp scriam scenarii încă din 2006. În prezent am peste 15 scenarii scrise, inclusiv o adaptare după „Luceafărul“ de Mihai Eminescu, o poveste despre Cupa României la Fotbal în 1940 şi echipa Gloria Arad, o drama psihologică în engleză pe conceptul de „triple personality disorder“, vreo două horror, un science fiction românesc. Ba chiar am făcut un film horror/thriller de un minut în 2014 care se numeşte „The Rental“ şi care a câştigat deja marele premiu în Brazilia şi alte premii prin Bangladesh, Ecudaor, Argentina.

Aşa cum am spus mai sus, ideea a pornit în 2012 din seria Spartacus, un produs bazat 90% pe VFX (n.r. - din engleză „visual effects“ - efecte speciale) cu multe filmări pe chroma. De fapt, „Spartacus“ este inspirat din filmul „300“ şi adaptat pentru televiziune. Provocarea mea a fost în conceperea şi dezvoltarea scenelor de lupta cu armate credibile ca număr prin VFX. Partea de actorie, scenariu, costume şi decor nu m-a îngrijorat pentru că România are oameni capabili şi inimoşi pe aceste departamente. 

„Geţii“, producţie cu bani de acasă 

Cum ai găsit sursele de finanţare pentru un astfel de proiect?

Avem zero buget, „Getae“ este făcut cu bani de acasă. Nu am găsit niciodată în cei cinci ani de zile, timp în care am vorbit cu o groază de politicieni, oameni de afaceri, investitori şi case de producţie. Mi-am vândut inclusiv mobilă din casă pentru câteva sute de euro că să putem filma. Tot ce vedeţi este făcut cu bani de acasă şi aportul fiecărui om din echipă, cu ce a putut fiecare, începând de la o sticlă de bere pentru după filmări şi terminând cu un bon de benzină, o camera, o cafea, un costum şi foarte mult timp investit. Umbra Studio a plătit una dintre scenele filmate, Asociaţiile partenere au venit cu peste 100 de oameni trup şi suflet din toată ţara: Iaşi, Piteşti, Constanţa, Mizil, Bucureşti, Medgidia. Echipa tehnică a muncit draconic.

În anii ăştia cinci, pentru fiecare 100 de refuzuri am întâlnit un om minunat, care mi-a dat încredere şi susţinere. Acum suntem peste 150 de oameni în echipa „Getae“ şi cred că proporţia se menţine: am fost refuzaţi proporţional. Nu cerem nimănui nimic, această producţie este 100% independentă şi este un vis nebun al peste 150  de oameni implicaţi cu resruse şi timp liber. Visul nostru îl împărtăşim acum cu ceilalţi români. Fiecare este liber să viseze cu noi sau să ne înjure.

Cum crezi că va recepţiona publicul serialul românesc, având în vedere obişnuinţa cu serialele americane?

Chiar nu ştiu şi sincer să fiu după atâtea sacrificii nu mai îmi pasă nici cât negru sub unghie. Pot garanta cu mâna pe inima că toţi oamenii implicaţi în „Getae“ fac eforturi supraomeneşti şi că ne dorim un standard cât mai înalt al producţiei, pentru că este sacrificiul nostru.

Ce sper eu, să putem da un exemplu prin acest sacrificiu. Să demonstrăm că există un drum, iar în câţiva ani de zile să demonstrăm că filmul românesc este profitabil, poate crea locuri de muncă, poate crea turism cultural, poate vinde, poate aduce profit dar mai ales că publicul din România nu este atât de „inexistent“ pe cât se dezinformează în presă. „Noi nu avem public de cinema“, se spune. Ba avem, sunt 1,5 milioane de români care merg în fiecare weekend şi plătesc un bilet la cinema. Sunt cifre reale şi demonstrate în ultimii zece ani de zile.

Împletirea istoriei şi elementelor magice 

Înţelegem că istoria şi magic se îmbină în acest produs. Spune-mi mai multe despre ce vom putea vedea.

Am ales să începem povestea „Getae“ cu un trib mic din neamul lui Zuras, în primul rând din motive de producţie. Nu avem bani să putem introduce casa regală sau alte personaje grandioase care sunt prezente mai târziu în poveste. 

Pe partea istorică consider că nu avem libertate mare de creaţie. Vom urma cu sfinţenie ce ne spun sursele istorice şi nu vom denatura în vreun fel sau altul ce spune istoria. Nu vrem să afirmăm nimănui că dacii au fost miezul, dar nici că au fost neica nimeni. Sunt lucruri bune şi lucruri rele care conturează o societate dacică complexă, un cult puternic al războiului, cu loialitate şi chiar şi cu un pic de nebunie (în sensul bun al cuvântului). 

Florin Anghel, în timpul filmărilor 

Nu-i vom sataniza pe romani, din contra. Din moment ce Traian a învins a dat dovadă de la fel de multă ambiţie şi geniu militar şi politic. Din moment ce Traian a respectat dacii şi pe Decebal prin afirmaţiile ulterioare în lumea antică, în mintea mea s-a creat o relaţie între Decebal şi Traian care depăşeşte limitele unor oameni normali. O rivalitate epică, aproape de o nebunie vanitoasă în care miza lor s-a metamorfozat în obsesie. Dacă Domiţian nu a fost un rival pe măsura lui Decebal, atunci Traian este cu adevărat rivalul pe măsură.

Partea mistică şi mitologică ne oferă însă libertatea maximă de creaţie şi în plus sunt fascinat de mitologia bogată a poporului nostru. Suntem cel mai păgân neam de creştini, cu cele mai multe rituri păgâne incluse în creştinismul nostru ortodox. Sunt multe crezuri şi ritualuri unice în lume. Pe partea mitologică personajele centrale sunt Solomonarul (n.r. - magicianul despre care se credea, în mitologia românească, că poate controla norii şi ploaia), interpretat magistral de Mihai Verbinschi şi Lia Sinchevici (Gia) şi extraordinarul Gabriel Apostol (preotul Zoltes). În paralel cu povestea istorică a războaielor daco-romane, aceste două personaje au propria evoluţie. Partea de vise premonitorii este prezentă peste tot la eroii noştri, vise care sunt tălmăcite, care se adeveresc sau nu, o realitate bizară care influenţează de multe ori alegerile fiecăruia din lumea reală.

Drama maximă pe care o văd în această poveste şi în acelaşi timp provocarea noastră ca echipă este să construim o lume a dacilor care prinde viaţă în jurul anului 80 ien, atinge apogeul zece ani mai târziu după care urmează declinul cu momentul dramatic din 106 când războiul este pierdut decisiv, iar toată lumea noastră este distrusă integral (nu mă refer la dacii liberi). Toate personajele mor odată cu obiceiurile lor, visele lor, suferinţele şi bucuriile lor sunt rase de pe faţa pământului odată cu cetăţile şi administraţia dacilor din ce urmează a deveni Provincia Dacia. 

Lia Sinchevici şi Gabriel Apostol, printre protagonişti 

Printre numele cunoscute din distribuţie se numără Lia Sinchevici şi Gabriel Apostol. Cum ai ajuns să colaborezi cu ei?

Nu doar Lia şi Gabriel, care sunt în primul rând oameni aleşi, speciali - la fel ca ceilalţi actori şi membri ai echipei. Pe toţi i-am cunoscut datorită filmului, cu Lia am făcut un scurtmetraj şi de acolo am ajuns la această colaborare, pe Gabriel Apostol, Andrei Negoiţă, Irinel Calancea şi Gabriela Hamzescu i-am cunoscut prin intermediul Umbra Studio, pe Mihai Verbinschi prin recomandări, iar pe ceilalţi de dinainte de „Getae“. 

Lia Sinchevici, care a jucat alături de Jean Claude Van Damme în filmul „6 Bullets“, apare în distribuţie 

Inspiraţia oferită de Sergiu Nicolaescu 

În memoria colectivă, dacă vorbim de producţii istorice ne gândim la cele semnate de Sergiu Nicolaescu. Te-au influenţat într-un fel filmele lui?

Am spus-o mereu, alături de Martin Scorsese, Ridley Scott, Robert Rodriguez, Chris Nolan şi John Woo, Nicolaescu este admirat pentru efortul său de a face film de calitate pentru acele vremuri. Toată lumea îl înjură pe Sergiu Nicolăescu, în special cineaştii români. Că a primit de la partid, că a avut resurse, că a fost dinozaur, că a făcut şi că a dres. Da, sunt de acord cu toate acuzele la adresa lui Nicolaescu - aşa au fost vremurile alea. Ce a făcut el, însă, nu va mai face nimeni vreodată în România: să gestionezi 15 - 20 de mii de oameni, să-i pui în scenă, să creezi o lume într-un film. Dar în special aspectul ăsta: să gestionezi mii şi mii de oameni. În plus, în „Mihai Viteazul“ şi mai târziu în alte filme, sunt nişte cadre şi scene demne de cinematografia anilor 2000 şi mă refer aici în special la travurile şi atmosfera dialogurilor filmate pe crane, dolly şi foarte mult grip în general. A fost un vizionar pentru vremea sa şi mă refer aici pe partea de regie şi execuţie. Nu trebuie să-l aprecieze cineaştii români şi nici măcar românii. Este apreciat şi lăudat de Spielberg şi mulţi alţi grei.

Noi românii avem talentul ăsta de a ne aprecia valorile post mortem şi eventual la vreo 100 de ani după. Cât timp sunt lângă noi, cât timp au fost în viaţă Brâncuşi, Eminescu, Eliade, Vuia, Coandă şi oricine vreţi voi pe orice segment ne-am bătut joc de ei. Inclusiv liderii noştri în toată istoria asta zbuciumată. În afară de Ştefan şi Mircea majoritatea conducătorilor au sfârşit asasinaţi, trădaţi, vânduţi, denigraţi. 

Piedicile realizării serialului 

Ce greutăţi ai întâlnit în drumul tău de a face acest serial?

Nici nu ştiu de unde să încep, probabil poţi enumera orice îţi trece prin cap şi probabil s-a şi întâmplat. Am refăcut echipa de producţie de trei ori în aceşti cinci ani. Timpul este cel mai mare potrivnic al nostru, dar şi societatea asta românească care te provoacă şi de consumă atât de mult. Am văzut atât de mulţi oameni cu inimi uriaşe, care au renunţat, au plecat, s-au înrăit, au devenit egoişti şi tot aşa. Şi eu am făcut acelaşi lucru mult timp: m-am înrăit, de la greutăţi. Am ales să nu mai pun la suflet şi să merg aşa din inerţie, să văd ce se întâmplă până la urmă. Singurul meu regret este că am dezamăgit câţiva oameni în aceşti ani prin alegerile mele dar, în fapt , asta suntem la urmă urmei: suma alegerilor noastre.

Le-am făcut pe toate în aceşti ani. Am încercat să-mi vând un rinichi că să termin filmul. Şi Rodriguez a făcut la fel cu „El Mariachi“, doar că el a fost mai deştept decât mine. A stat un an de zile la cure şi tratamente să-i iasă analizele bine. La mine e dezastru, n-am ce să mai vând decât vise. 

„Patriotismul e mort în mijlocul românilor“ 

Încerci, prin acest serial, să trezeşti spiritul patriotic în români, care în ultima vreme s-a cam stins?

Nu cred că există spirit patriotic printre români. Chiar deloc. S-a stins acest spirit odată cu venirea comunismului şi dramele României din al Doilea Război Mondial. Noi acum avem un soi de patriotism diletant care este la modă. Toţi se bat cu pumnii în piept dar nimeni nu face nimic, ba din contra: dau în cap colegului pentru că sunt mai patrioţi decât el. Patriotismul este o formă politică la ora actuală, o manipulare în masă şi o denigrare a unor valori demult uitate.

Aşadar, n-am ce să trezesc pentru că patriotismul e mort în mijlocul românilor. Unde-i patriotismul când ne gonim toate valorile peste graniţă? Unde-i patriotismul când se fură ca-n codru şi fiecare este obsedat cum să mănânce mai bine azi, de la zilierul cu care fac naveta pe ruta Bucureşti - Feteşti şi până la Preşedintele şi premierul României. Unde-i patriotismul când ucide din faşă orice iniţiativa cât de firavă de a schimba ceva bun în jurul nostru şi nu mă refer aici la demersul nostru în film. 

„Noi acum avem un soi de patriotism diletant care este la modă. Patriotismul este o formă politică la ora actuală, o manipulare în masă şi o denigrare a unor valori demult uitate“  Florin Anghel, regizor 

Unde-i patriotismul când au murit atâţia oameni la Colectiv care până atunci erau rockeri pletoşi şi nespălaţi pentru toată România, dar instantaneu au dat jos un Guvern? Ei săracii, acum într-o lume mai bună, ei au dat jos un Guvern. Ei au vrut doar să fie fericiţi, nu să-l dea jos pe Ponta de care probabil nu le-a păsat aşa cum nu ne pasă nici nouă acum. Că d-aia n-am fost la vot, pentru că nu ne pasă.

S-a ucis tot ce e mai frumos în spiritul românesc şi nu în urma vreunei conspiraţii oculte ci dintr-un motiv foarte simplu: de foame. Foamea ca-n povestea cu Fomilă care tot mănâncă şi nu se mai satură. Aşa şi cu societatea românească: mănâncă de nu se mai satură, o mâna de oameni adună averi peste averi, iar restul suntem doar cadavre de vise strivite. Nişte sclavi mici care numai dacă încercăm să deschidem gura suntem striviţi prin sute şi mii de mecanisme, începând cu ANAF, pentru că muncim zi de zi, şi terminând cu şefii şi conducători noştri.

Ăştia suntem şi noi am ales să fim aşa ca să nu ne mai plângem şi să ne văicărim. Ne şi place să fim aşa, pentru că poţi să-i iei orice românului, banii, casa, nevasta, prietenii chiar şi visele, dar să nu-i iei niciodată dreptul de a se văita. De-aia avem şi doina în patrimonial UNESCO. 

Are scrise şase sezoane a câte 12 episoade 

Vom putea veda şi un sezon viitor al serialului „Geţii: Superstiţii şi Război“?

Sincer nu ştiu. Îmi doresc mult, perspectivele aşa se conturează, avem nişte garanţii, chiar şi contractuale, că va fi cel puţin un sezon de 10 - 12 episoade. Eu am scris şase sezoane a câte 12 episoade fiecare. Totul depinde de public, dacă avem audienţă şi dacă reacţia oamenilor este cât de cât pozitivă, atunci se va continua până când oameni nu vor mai vrea. Când ne-am înhămat la jugul ăsta am ştiut ce ne asumăm. Echipa asta numără sub zece oameni în spatele camerei pentru că nu avem bani s-o extindem aşa cum ne-am dori. Pe partea de postproducţie suntem trei oameni care muncesc şi câte 15 ore pe zi din 15 Septembrie 2016 - iată, sunt cinci luni deja.

Alternativă este simplă: ne vedem fiecare de ale noastre şi nu face nimeni nimic. Sau doar ne văităm. De undeva trebuie să începem, o piatră de temelie trebuie să punem ca să putem construi mai trainic. Că să putem alerga, trebuie întâi să mergem, spune un proverb japonez. 

Dăruirea faţă de personaje 

Nu ştiu despre alţii, dar eu mă trezesc în fiecare dimineaţă cu mintea la proiectul ăsta, este ambiţios şi copleşitor. La fel ca şi personajele din „Getae“ care sunt definite de actori şi, de fapt, acele personaje sunt oameni reali şi talentaţi care luptă pentru visele lor în film. Atunci când ne dorim cu adevărat ceva şi suntem dispuşi să muncim zi şi noapte în acest sens, să stăm la minus 5 grade în frig când alţii stau la căldurică, asta înseamnă să fii personaj cu sutele de zile şi miile de ore investite de noi.

Aceste personaje definesc totul chiar şi în viaţa reală, ele prind viaţă la cinci dimineaţă când este frig şi plouă sau în mijlocul zilei când ne este foame şi nu putem mânca şi chiar şi când eşti gata să spui „Nu mai vreau, gata! Pentru ce toate astea?“. Dar în timpul acelor momente grele, atunci se întâmplă ceva magic. Oricine poate face lucruri pe bani când este liniştit, când are de toate, când îi intră banii pe card şi dă câteva ordine, când nu face foamea şi nu îi este frig. Adevărată provocare este să faci când nu ai nimic. Dacă ar fi fost uşor toţi ar fi făcut asta. Şi, colac peste pupăză, sunt atât de mulţi oameni care se împotrivesc, care creează disensiuni şi pun beţe în roate, iar toată provocarea este amplificată pentru că devine un joc al minţii în final: mintea noastră omenească poate duce toate aceste provocări fizice, sentimentale, mintale şi să fie în stare să mai şi creeze ceva din nimic.

Când îţi doreşti un lucru atât de mult nu mai calculezi cât te costă, ajungi la un moment în viaţă când dacă calculezi te laşi păgubaş din prima pentru că te sperie costurile. Nu mai calculezi, ci plăteşti şi faci orice îţi stă în puteri să nu te mai opreşti. Te-ai evaluat şi te uiţi în oglindă şi-ţi spui că nu renunţi, orice ar fi, că faci tot ce-ţi stă omeneşte în puteri că să fie, să existe. Prin faptele noastre noi existăm.

Lupta adevărată este una mintală, când toţi îţi spun că nu se poate, că nu vei reuşi, să-ţi rupă spiritul, încrederea în tine, să renunţi la tot şi să pleci învârtindu-te unde vezi cu ochii. Lupta nu este în contul bancar, nu este la serviciu, nu este acasă, este în mintea noastră. 

Vreau să închei prin a felicita toată echipa noastră, exclusiv datorită lor avem şi puţinul ăsta. A trebuit să treacă atâta vreme ca să avem şi noi un demers firav în a face asemenea filme. Singurul regret în producţia „Getae“ este că noi toţi cei implicaţi în proiect putem face înzecit mai mult şi am dovedit-o de atâtea ori prin fapte şi prin portofoliul fiecăruia dintre noi. Dar nu putem momentan pentru că suntem limitaţi de lipsa fondurilor şi facem tot ce ne stă în puteri cu un singur scop: să nu dezamăgim. Atât şi nimic mai mult. Nu putem livra standardul „Spartacus“ sau „Game of Thrones“ pentru că acolo sunt bugete de 2 - 3 milioane euro per episod şi o armată de oameni în spatele camerei. Dar luptăm şi ne sacrificăm pentru a ridica standardul, asta este cert. 

Vreau să mulţumesc din tot sufletul asociaţiilor de reconstituire istorică „Geto-dacii Subcarpatici'“, „Asociaţia Culturală Tomis“ şi „Geto-dacii din Moldova“ precum şi oamenilor minunaţi care au fost alături de noi: Şcoala de Machiaj Prostetic, Muzeul „Traian Zorzoliu“, Turkish Airlines, Videolink, Primăria Medgidia,  Primăria Drăgăneşti-Olt, Hotel Floris din Cheia, Maya Films, Cinesyl, Umbra Studio. Fiecare dintre ei au pus umărul cu speranţe, cu servicii, cu resurse şi au crezut în noi şi nu a fost puţin deloc.