Grila de toamnă la TVR 1: Mircea Radu prezintă o emisiune-magazin, iar Daniel Apostol abordează temele economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Radu apare cu o emisiune de tip magazin în nou grilă a postului public, Iulia Tudor revine cu „O dată-n viaţă“, iar Daniel Apostol realizează o emisiune pe teme economice. Noua grila debutează din 12 octombrie, pe intervalul 19:00 - 19:45, dinaintea Telejurnalului.

Grila de toamnă a postului TVR 1 propune, din 12 octombrie, realizate, în general, de oameni ai postului. Astfel, pe intervalul 19:00 - 19:45, dinaintea Telejurnalului, postul public va difuza emisiuni realizate, printre alţii, de Mircea Radu sau Iuliana Tudor.

Mircea Radu: „Nu toată lumea e interesată de politică atât de mult pe cât se crede“

În fiecare seară de luni este programată emisiunea „Emisiunea de luni“, realizată de Mircea Radu, o producţie magazin cu invitaţi diverşi. Prin această emisiune, Mircea Radu vrea să dezbată teme diverse, să dea cuvântul oamenilor de rând şi să nu discute prea multe teme politice. „Vor fi teme de interes, din diverse domenii, asupra cărora oameni importanţi şi foarte cunoscuţi să-şi dea cu părerea. De asemenea, cred că şi opinia oamenilor de pe stradă spusă în faţa camerei are greutate. Se discută pe tema dată cu un invitat care va fi lângă mine, în studio. Ideea mea e să lărgesc un pic zona pe care se tot bate moneda pe toate televiziunile; nu toată lumea e interesată de politică atât de mult pe cât se crede. Eu încerc doar să nu fac talk-show ci o discuţie liberă, firească între doi, trei sau câţi oameni om fi acolo în studiou“, a declarat moderatorul pentru paginademedia.ro.

Emisiunea „O dată-n viaţă“ revine la TVR 1

Marţi, Marian Olaoanos va prezenta un talk-show sportiv, „Repriza a treia“. Ziua de miercuri va fi dedicată economiei, cu o emisiune prezentată de Daniel Apostol, fost director The Money Channel şi Money.ro, alături de Lidia Moise, jurnalistă pe domeniul economic la TVR. Joia, Ramona Avramescu va avea un talk-show politic, iar vineri Mirela Nagâţ prezintă o emisiune culturală, „Cooltura“. Emisiunea „O dată-n viaţă“, prezentată de Iuliana Tudor, revine în grila postului public tot vinerea.

Ligia Munteanu, fosta parteneră de ştiri a lui Mihai Constantin la Telejurnalul de 20:00, care a refuzat să prezinte jurnalul de dimineaţă, va avea la TVR 1 o rubrică de cinci minute, numită „Economia la purtător“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite