„Ferma Vedetelor“: Alte două cupluri de artişti anunţate pentru noul sezon FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Bârlădeanu şi Nea Raţă vor fi gazdele noului sezon din „Ferma Vedetelor“ FOTO ProTV
Monica Bârlădeanu şi Nea Raţă vor fi gazdele noului sezon din „Ferma Vedetelor“ FOTO ProTV

„Ferma vedetelor“ pregăteşte un nou sezon plin de încercări grele pentru şase cupluri de vedete ce au renunţat la viaţa plină de confort din lumea modernă pentru o întoarcere în timp şi la condiţii de viaţă ca acum 100 de ani.

Actriţele Diana Dumitrescu (34 de ani) şi Majda Aboulumosha (30 de ani) sunt prietene foarte bune, iar relaţia dintre ele a început să prindă contur pe platourile de filmare şi a continuat şi în viaţa reală. 

Împreună au acceptat provocarea de la „Ferma vedetelor“, pentru a pune mâna la treabă şi a transforma o fermă dezafectată într-una funcţională.  

„Abia aştept să trăiesc această experienţă! Sper să fie frumos şi amuzant, să învăţ lucruri noi şi, de asemenea, sper să cunosc oameni frumoşi. Poate se vor lega şi noi prietenii. Hai, Doamne ajută!“, a declarat Diana Dumitrescu. 

diana dumitrescu foto protv

Majda Aboulumosha şi Diana Dumitrescu foto ProTv

Pe lângă talentul actoricesc, Majda a fost înzestrată cu multe alte talente: găteşte, machiază si are o răbdare de fier. „«Ferma vedetelor» va fi o adevărată experienţă pentru mine. Întotdeauna am fost o persoană ce a vrut să se autodepăşească şi mi-a plăcut să-mi testez limitele. Ştiu de la prietenii care au concurat în sezoanele anterioare că nu vom avea nişte condiţii favorabile, dar sunt pregătită să le fac faţă şi să mă bucur de ceea ce îmi va oferi acel loc. Să fie cu zâmbet şi voie bună“, a spus Majda.

Cântăreaţa Narcisa Suciu (42 de ani) şi actorul Dragoş Moştenescu (50 de ani) sunt cel de-al treilea cuplu care a acceptat provocarea echipei de la Pro TV. 

Narcisa a revenit în ţară, din Finlanda unde locuieşte cu familia ei. „Sunt nerăbdătoare să ajung în «Ferma vedetelor». Cred că este un proiect dificil şi cred că nu este pentru oricine. Sper să mă acomodez uşor, să mă descurc şi fără confortul cu care sunt obişnuită şi să pot dezvolta o relaţie bună cu fiecare dintre concurenţi“.

narcisa suciu foto protv

Dragoş moştenescu şi Narcisa Suciu la „Ferma Vedetelor“ FOTO ProTv

Dragoş Moştenescu este un showman complet: joacă, cântă şi dansează. După serialul „La Bloc“, actorul a dezvoltat diferite proiecte artistice, iar dragostea pentru muzică a creat o strânsă legătură între el şi Narcisa. „Am decis să particip la «Ferma vedetelor» în primul rând pentru provocare. Întoarcerea la condiţiile de trai din anii 1900 şi retrăirea vieţii de atunci, mi se par lucruri foarte interesante. Echipa de convieţurie contează şi ea, în egală măsură. E important să ai oameni care să se integreze, să accepte şi să «joace» jocul cu seriozitate. Mă aştept să găsesc o «tabără» rustică, autentică, înţelegere şi calm din partea coechipierilor. Mă aştept să fiu o prezenţă utilă, agreabilă şi să plec de acolo cu premiul cel mare“, a spus Dragoş.

Primul cuplu anunţat de către reprezentanţii show-ului de la ProTV este format din Rona Hartner şi Daniel Iordăchioaie. Monica Bârlădeanu (39 de ani) şi Nea Raţă vor fi alături de ei pentru a-i susţine şi a-i ajuta să îşi atingă scopul final: transformarea fermei într-una funcţională.   

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite