Documentare istorice. Cele mai interesante producţii din seara aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documentare istorice
Documentare istorice

Cei care vor să vadă documentare istorice în seara aceasta au la dispoziţie, în program tv azi, câteva producţii interesante.

Documentare istorice. Partea ascunsă a celui de-al Doilea Război Mondial. Viasat History. 21:00. La 70 de ani dupa sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, încă exista întrebari fără răspuns cu privire la unele operaţiuni majore. Această serie scoate la lumină fapte necunoscute, poveşti incredibile de curaj, decizii care au schimbat vieţi, fără de care soarta lumii ar fi fost diferită. Totul începe cu Ziua Debarcării în Normandia şi pregătirea atacului. Apoi, emisiunea prezintă eforturile de eliberare din toată Europa. De asemenea, emisiunea dezvăluieşte şi secretele ridicării la putere a lui Adolf Hitler, fapt care a condus la victoria acestuia în alegerile generale germane din 1933.

Documentare istorice.Invenţii revoluţionare. Discovery World. 21:35. Un program captivant, dinamic, care explorează originile remarcabile a sute de invenţii, cele mai importante şi mai influente din lume - obiecte şi idei deopotrivă. De la schimbări care s-au produs în transporturi, comunicaţii, sport şi industria armelor până la idei despre guverne, afaceri, medicină şi ştiinţă, fiecare episod dezvăluie cum au apărut trei obiecte sau idei care au modelat lumea în care trăim. Fiecare poveste captivantă, surprinzătoare şi uimitoare este relatată folosind naraţiunea pe fundalul unor imagini superbe, filmate în HD sau alese din arhivele vremii. 

Documentare istorice. „Vikingii”, pe Viasat History

Documentare istorice. Al Doilea Război Mondial: în adâncuri. Digi World. 23:50. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe râurile Germaniei s-a purtat o luptă aprigă între Aliaţi, precum cea dintre şoarece şi pisică, pentru controlul Atlanticului. 

Acest documentar însoţeşte o echipă de scafandri şi de istorici în explorarea uneia dintre cele mai cunoscute epave germane ale vremurilor trecute, U-Boat, care a rămas uitată şi neatinsă timp de aproximativ 70 de ani, un actor esenţial în acest joc al puterii. Vor fi dezvăluite povestea acestei bărci, momentele cheie, eroii vremurilor, precum şi valurile de schimbare ce au intervenit între timp.

Documentare istorice. Vikingii. Viasat History. 23:40. Vikingii erau luptători scandinavi însetaţi de sânge şi buni meşteşugari. Au jefuit şi au făcut negoţ cu blănuri fine, bijuterii, sclavi şi arme: orice valora ceva, din Newfoundland până la Marea Caspică. Au deschis noi rute comerciale care se folosesc până în ziua de azi, au pus bazele unor oraşe magnifice precum Kiev şi Novgorod şi au pus stăpânire pe centre de interes antice, precum York, Napoli şi Istanbul. Saxonii din Anglia se temeau de ei, dar totuşi şi-au bătut joc de obiceiurile lor meticuloase de îngrijire personală. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite