Dezbrăcatu’ e „Cireaşa de pe tort“ la Prima TV
0Televiziunea a lansat, pe 10 martie, noua grilă de programe, accentul fiind pus pe umorul de calitate valorificat prin show-uri noi, dar şi prin emisiuni reinventate precum „Cireaşa de pe tort“.
Emisiunea culinară „Cireaşa de pe tort“, o constantă a postului, revine pe micile ecrane, însă într-o nouă formulă. Reţeta noului sezon este compusă dintr-un chef, Remus Nica, cinci vedete supuse încercărilor din bucătărie, şi un strop de farmec asigurat de Codruţ Kegheş, alias extravagantul Dezbrăcatu’ de la „Cronica Cârcotaşilor“.
„Invitaţii trebuie să se dedice“
Astfel, în fiecare săptămână, cinci vedete autohtone vor fi urmărite pas cu pas în noi aventuri culinare. De luni până vineri, de la ora 17.00, acestea vor găti şi vor intra pe rând în rolul de gazdă, iar acţiunile lor vor fi atent supravegheate de comisia de examinare Remus – Dezbrăcatu’.
„Sunt în meseria asta de la 25 de ani, am 46 de ani, am stat 21 de ani la Paris, unde am lucrat la Plaza Athenee. M-am întors în România acum cinci ani, atunci când am deschis un restaurant cu specific franţuzesc. Invitaţii de la «Cireaşa de pe tort» nu trebuie să aibă un comportament profesionist, nu le cerem asta, ci doar să se dedice“, a declarat chef Remus Nica.
Cină la lumina lumânărilor şi un „triunghi amoros“
În prima săptămână a noului sezon, invitaţii de la „Cireaşa de pe tort“ sunt realizatoarea TV Cristina Herea, cântăreţii Sorin Brotnei şi Dana Nălbaru, fotbalistul Giani Kiriţă şi actorul Denis Ştefan. La finalul săptămânii doar una dintre cele cinci vedete va fi desemnată „Gazda Perfectă“.
Şi dacă realizatoarea TV Cristina Herea a ales să-şi primească invitaţii acasă, pregătindu-le acestora, pe lângă cină, şi o prezentare de modă, Sorin Brotnei a invitat un prieten să le cânte musafirilor.
Giani Kiriţă a gătit singur, fără să întâmpine mari dificultăţi, iar cina a fost un prilej bun pentru el şi pentru Brotnei de a continua „curtarea“ Cristinei Herea. Dana Nălbaru nu s-a putut abţine să nu remarce că „parcă asistă la un film de desene animate de pe Disney Channel“. să le cânte musafirilor.
Chef Remus Nica şi Dezbrăcatu' aduc un plus de culoare emisiunii „Cireaşa de pe tort“ FOTO Prima TV
Fosta componentă a trupei Hi-Q a fost ajutată în bucătărie de fetiţa ei, Sofia, iar seara a fost una romantică, dar nu intenţionat. În timpul cinei, s-a întrerupt curentul, iar musafirii au fost nevoiţi să savureze preparatele la lumina lumânărilor. Pe lângă cina reuşită, gazda şi-a impresionat invitaţii cu desenele realizate de micuţa Sofia.
Denis Ştefan a mizat pe un meniu vânătoresc, însă marea surpriză a serii a venit la finalul cinei, când gazda i-a dus pe invitaţi în manej, unde au participat la un număr de dresură cu cai.