CNCD s-a autosesizat cu privire la afirmaţiile lui Petre Daea. Dorina Rusu, membru CNA, va cere Consiliului să discute cazul
0Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în legătură cu afirmaţiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, despre „porcii incineraţi ca la Auschwitz“, o audiere în acest sens având loc după 10 august, a declarat preşedintele organismului, Asztalos Csaba, iar Dorina Rusu, membru CNA, a anunţat că va cere Consiliului să discute cazul.
„Aproximativ într-o săptămână vom face audierea domnului ministru, bineînţeles dacă va dori să participe. Poate să trimită şi un punct de vedere. Fiind perioadă de concedii nu va fi cvorum, aşa că procedura noastră spune că trebuie să facem întâi audieri, care vor avea loc cel mai probabil după 10 august, după care va fi întocmit un raport“, a mai precizat preşedintele CNCD.
În legătură cu declaraţiile ministrului Agriculturii făcute în emisiunea din 25 iulie, „Punctul de întâlnire“, de al Antena 3, moderată de Radu Tudor, s-a autosesizat şi Dorina Rusu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.
„M-am autosesizat, ca membru CNA, în legătură cu emisiunea în care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a comparat sacrificarea porcilor infestaţi cu pesta porcină cu uciderea evreilor în lagărul de concentrare de la Auschwitz“, a transmis într-un comunicat Dorina Rusu.
Ea subliniază: „Când un invitat face o afirmaţie de o asemenea gravitate, care batjocoreşte memoria victimelor Holocaustului, moderatorul este obligat să reacţioneze, dacă nu vrea sa fie considerat complice.“
„Să compari, ca demnitar al statului, sacrificarea unor porci din cauza unor boli cu cea mai mare tragedie din istoria umanităţii este foarte grav, iar moderatorul în a cărui emisiune se fac asemenea afirmaţii ruşinoase pentru România ar fi trebuit să intervină pentru a nu lăsa ca ruşinea să se extindă şi asupra presei“, a adăugat Rusu.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi-a cerut public scuze după ce a afirmat că porcii cu pestă trebuie incineraţi, iar asta „este o munca extraordinară, ca la Auschwitz“. El susţine că a vrut să prezinte „situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci“ şi să îşi exprime „durerea sufletească“.
„Îmi declar respectul pentru toţi membrii comunităţii evreieşti şi fac precizarea că am vrut să prezint situaţia deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noştri, cât şi cei care gestionează această criză. Doamne fereşte, nu am jignit pe nimeni în viaţa mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească şi sper să fiu înţeles“, a transmis Petre Daea printr-un comunicat de presă transmis joi de Ministerul Agriculturii.