Cine sunt primii finalişti „Românii au talent“ aleşi de public şi pe cine a salvat juriul VIDEO
0Telespectatorii au ales primii patru finalişti de la „Românii au talent“, în timp ce juriul a avut şansa de a salva un al cincilea concurent. Tot vedetele au fost cele care au propus şi două numere pentru premiul de originalitate şi, coincidenţă, acestea au coincis şi cu preferinţele publicului.
Croitoreasa-cântăreaţă Ana Maria Pantaze (38 de ani), căreia Mihai Petre i-a acordat Golden Buzz-ul, a fost favorita telespectatorilor din prima gală live „Românii au talent“.
A doua în preferinţele publicului a fost micuţa dansatoarea Ema Stoian (10 ani), pentru care Andra a apăsat butonul auriu. În finala „Românii au talent“ au mai fost trimişi prin votul celor de acasă magicianul Magitot şi pianistul Rareş Bratu (15 ani).
Juriul a avut şansa de a salva un concurent, iar alegerea unanimă a fost contorsionista Andreea Tucaliuc. Tot membrii juriului au fost cei care au decis cele două numere care au o şansă la premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro, iar voturile au mers tot către Ema Stoian şi Magitot. De precizat că vedetele au făcut propunerile înainte de a afla cum au votat telespectatorii.
Din păcate, Golden Buzz-ul lui Florin Călinescu, Daniela Machidon (18 ani), studenta la Medicină care cântă operă, nu a trecut mai departe.
Momentele finaliştilor Românii au talent 2019, în ordinea preferinţelor publicului
1. Ana Maria Pantaze
2. Ema Stoian
3. Magitot
4. Rareş Bratu
5. Andreea Tucaliuc