Cinci filme de comedie care vă vor aduce zâmbetul pe buze în seara aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vreţi să încheiaţi ziua cu zâmbetul pe buze în faţa micului ecran aveţi în program TV azi câteva filme de comedie care merită urmărite. Iată câteva recomandări:

Program TV azi. Filme de comedie. HBO. 21:30. Playlist pentru Nick şi Norah. Doi tineri care doresc să uite de singurătate petrec o noapte într-un club fără să aibă curaj să se gândească la faptul că această întâlnire ar putea fi prima, iar nu singura lor noapte împreună.

„Nick and Norah's Infinite Playlist” este o comedie despre doi tineri singuri. Eroii principali ai acestei poveşti din New York sunt Nick (Michael Cera) şi Norah (Kat Dennings). El încearcă să depăşească impasul în care ajunsese după ce fusese părăsit de o femeie, ea vrea să uite de singurătate atrăgându-l pe Nick într-o escapadă amoroasă. Interesant este că, exeptând faptul că le place muzica, cei doi nu par a avea nimic în comun. Totuşi, situaţia este pe cale să se schimbe, deoarece o noapte în doi într-un club poate deveni prima întâlnire a unei poveşti romantice. 

Program TV azi. Filme de comedie. Pleasantville. TNT. 18:40. Viaţa în Pleasantville decurge după un scenariu bine stabilit: În Pleasantville nu plouă niciodată. Nu există ură, lacrimi sau violenţă. În oraşul acesta cu oameni amabili nimeni nu s-a sărutat cu pasiune. Nimeni n-a avut vreodată o pană de cauciuc şi n-au existat trandafiri roşii sau vreo operă de artă. Până acum. 

David (Tobey Maguire), un adolescetn tipic al zilelor noastre, adică singur şi nefericit, a găsit o modalitate de a evada din cotidian urmărind serialul de comedie Plesantville, un soap-opera din anii '50, unde totul e agreabil. Dar într-o zi ceva se întâmplă şi el şi sora lui ajung în serial. Acum pot să îi înveţe pe ceilalţi cum să se emancipeze.

Program TV azi. Filme de comedie. „Prieteni cu bani”, pe TV 1000

Program TV azi. Filme de comedie. Un Cadillac din aur masiv. Pro Cinema. 18:30. Laura Partridge este deţinătoarea unui mic stoc de acţiuni, zece, din International Projects, o corporaţie importantă din New York. Ea ia parte la prima şedinţă a acţionarilor cu speranţa că va putea să ridice problema salariilor. 

O problemă la care nu se gândea nimeni cu excepţia lui Edward McKeever care ocupă un loc important la Pentagon. După întâlnire, Edward îi propune Laurei să o conducă acasă şi să mai stea de vorbă pe marginea celor întâmplate. Laura şi Edward işi unesc eforturile şi pornesc o luptă împotriva consiliului director.

Program TV azi. Filme de comedie. Prieteni cu bani. TV 1000. 20:00. Jennifer Aniston, Catherine Keener, Frances McDormand şi Joan Cusak joacă într-un film pe care New York Times îl laudă ca fiind „o comedie dulce-amăruie despre drama de a fi în viaţă...”. „Prieteni cu bani” - povestea a patru prietene foarte bune, ale căror vieţi confortabile sunt date peste cap de realităţile vârstei de mijloc ce tocmai se instalează. 

Partea de vest a Los Angeles-ului este teribil de sensibilă la ideea de „clasă”. Un film scris şi regizat de Nicole Holofcener (Lovely and Amazing), „Prieteni cu bani” a fost selectat pentru Seara Inaugurală la Festivalul de Film de la Sundance 2006 şi este aplaudat ca fiind „inteligent, spiritual şi derulat în ritm alert”.

Program TV azi. Filme de comedie. Păcătoasa. Digi Film. 20:00. Olive este aproape invizibilă pentru colegii ei de colegiu. Dar totul se schimbă după ce decide să-şi ajute prietenul. Ca să nu se mai creadă în şcoală că e gay, ei înscenează o scenă zgomotoasă de sex, pentru toţi de la petrecere care vor să audă. Statutul lui e salvat, dar ea e desconsiderată. 

Urmând exemplul eroinei din cartea „Litera stacojie” a lui Nathaniel Hawthorne, Olive se va afişa foarte stăpână pe sine cu o literă (de la adulterină) în piept. Scandalul este gata. Toţi rataţii şi timizii vor da buluc, ca să primească acelaşi cadou ca primul ales. Şi, în egală măsură, ceilalţi din tabăra popularilor şi pudibonzilor, bine struniţi de încrezuta liceului, Marianne.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite