Care sunt cele cinci cupluri ce îşi testează relaţia pe „Insula iubirii“ FOTO
0Al doilea sezon al reality show-ului „Temptation Island - Insula iubirii“ debutează la Antena 1 pe 11 mai, cinci cupluri de îndrăgostiţi fiind gata să îşi testeze încrederea în faţa ispitelor, în decorul generos din Thailanda.
Cel de-al doilea sezon al celui mai fierbinte reality show al primăverii, „Temptation Island - Insula iubirii“, care debutează la Antena 1 pe 11 mai, supune cuplurile înscrise în emisiune testului suprem al încrederii provocându-le să afle dacă relaţia lor este una de viitor sau poate fi destrămată de ispitele ce-şi propun să le testeze sentimentele. Dacă se va dovedi o excursie în Paradis, sau, dimpotrivă, una în Infern, telespectatorii vor afla începând din 11 mai, la Antena 1.
În prima ediţie a a noului sezon, „Temptation Island - Insula iubirii“, telespectatorii vor face cunoştinţă cu cele cinci cupluri dornice să-şi testeze relaţia, dar şi cu tentaţiile care le vor încinge imaginaţia şi le vor provoca să privească cu sinceritate înăuntrul lor. Alice şi Alin, Georgeta şi Cristian, Loredana şi Hamude, Medana şi Robi, Elena şi Saşa pornesc în aventura vieţii lor pentru a vedea dacă dragostea dintre ei este una adevărată sau doar o simplă iluzie.
După ce-şi fac promisiuni şi legăminte de care acum, la început de drum, sunt foarte siguri că le vor respecta, primele nesiguranţe se fac deja simţite pe „Insula iubirii“ încă de la apariţia ispitelor. „Zeiţe“, le-au numit bărbaţii pe cele patru ispite feminine care au defilat pentru prima data prin faţa lor. Apariţia Deei, ispita supremă, fostă concurentă în prima ediţie a emisiunii, decisă să treacă acum de partea cealaltă a baricadei, în rol de ispită, creează la rîndul ei reacţii puternice încă din primul moment. Dezinvoltura şi lipsa de inhibiţii din primul sezon fac din ea o ispită căreia îi e greu să-i rezişti.
Medana şi Robi FOTO Antena 1
Nici ispitele masculine nu sunt mai prejos şi reuşesc să facă o impresie bună chiar de la prima defilare în faţa fetelor. Cel de care se tem însă cel mai mult bărbaţii Alin, Hamude, Saşa, Cristian şi Robi este ispita supremă, Matei, la adresa căruia fetele nu au decât cuvinte de laudă.
Georgeta şi Cristi FOTO Antena 1
Odată prezentările făcute, celor cinci cupluri nu le mai rămân decât câteva minute în care să-şi ia la revedere şi să-şi reînnoiască jurăminţele făcute. Declaraţiile şi cuvintele mari vor fi spuse cu uşurinţă, dar cât de greu vor fi de ţinut promisiunile făcute, telespectatorii vor vedea chiar din prima ediţie a emisiunii „Temptation Island - Insula iubirii“, care va fi difuzată miercuri, 11 mai, la Antena 1.
Alin şi Alice FOTO Antena 1
Hamude şi Loredana FOTO Antena 1
Sasa şi Elena FOTO Antena 1