În această seară telespectatorii decid câştigătorul „România Dansează”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CRBl, Monica Petrică şi Mihai Bendeac formează juriul „România Dansează“ FOTO Antena 1
CRBl, Monica Petrică şi Mihai Bendeac formează juriul „România Dansează“ FOTO Antena 1

În această seară, de la ora 20.30, la Antena 1 puteţi urmări marea finală „România Dansează“. Publicul va decide cărui concurent îi va reveni marele premiu de 50.000 de euro al primului sezon „România Dansează“.

Emoţiile sunt mai mari ca niciodatã pentru cei 12 finalişti ai concursului. RomaFest, Gabriel Cocoş, Raluca şi Tudor, 1st Class, Irina Tarău, Trouble Crew, Kult Vibe, Andreea Popescu, Freakquency, fraţii Adrian, Trupa As şi Adrian şi Tatiana vor lupta pentru a convinge publicul că merită să câştige marele premiu în valoare de 50.000 de euro.

„Am convingerea că acest concurs va genera o emulaţie incredibilă ani de-a rândul. Pentru că e realizat de o echipă incredibilă: de la montaj şi regie până la ultimul cameraman. Să fie Dans!”, a declarat Mihai Bendeac.

„Sper ca publicul sã fie atent nu doar la dans, ci şi la emoţia pe care o transmit concurenţii, pentru ca la final să îl voteze pe cel mai bun. E cartea noastră de vizită în joc! Să primeze dansul şi să câştige cel mai bun!“,a adăugat şi CRBL.

Surpriza serii va fi, cu siguranţă, reunirea trupei SIMPLU, anunţată de CRBL încă de săptămâna trecută.

Piticu, Taz, Omu Negru, Bebico şi CRBL, vor fi din nou împreună, la 13 ani de la înfiinţarea trupei. 

Trupa Simplu Antena 1
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite