Nightwish revine la Bucureşti cu un concert aniversar: când are loc show-ul şi ce preţ au biletele VIDEO
0
Trupa Nightwish revine după trei ani în România pentru un concert aniversar la Romexpo, în aer liber. Show-ul face parte din turneul mondial „Decades“ prin care trupa finlandeză sărbătoreşte 20 de ani de activitate.
Nightwish revine în România şi va aniversa 20 de ani de activitate, în cadrul unui concert în aer liber pe Platforma 12, de la Romexpo, vineri, 17 august.
Până pe 15 mai, biletele au preţuri speciale, iar concertul marchează şi 14 ani de metalhead în România. Biletele se pun în vânzare de vineri, 30 martie, în format electronic pe www.iabilet.ro şi în reţeaua fizică de magazine. Preţurile biletelor variază, în funcţie de categorie, după cum urmează:
Preţuri earlybird: Între 139 si 289 de lei, în funcţie de categorie;
Preţuri presale: Între 149 şi 300 de lei;
Preţuri la intrare: Între 159 de lei şi 320 lei;
După 20 de ani pe scena internaţională a metalului, Nightwish şi-a asigurat prezenţa în istoria muzicii. Cea mai de succes trupa nordică de metal, Nightwish va ajunge la Bucureşti pentru a oferi fanilor din România o călătorie prin întreagă discografie a grupului finlandez.
Cu opt albume la activ, compuse în mare parte de fondatorul şi mastermind-ul Tuomas Holopainen, Nightwish a ajutat mult la popularizarea şi dezvoltarea metalului symphonic, precum şi la aşa numitelor female fronted metal bands.

Nightwish FOTO Getty Images
Treptat, albumele formaţiei au ajuns în topurile din întreagă lume, cel mai recent, „Endless Forms Most Beautiful“, primind discul de aur în ţări precum Cehia, Germania şi Elveţia şi de două ori discul de platină în Finlanda.
Cel mai de succes album este însă „Imaginaerum“, care a ajuns pe locul 27 în Top Billboard 200. În plus a primit cinci discuri de aur şi trei de platină.
„Dark Passion Play“ însă a primit patru discuri de aur şi cinci de platină, intrând şi el în Top 100 Billboard 200. Cu toate acestea, albumul care a primit cel mai rapid un disc de aur a fost „Century Child“ care a reuşit acest lucru la doar două ore de la lansare. În total au primit peste 60 de discuri de platină şi aur, având 5 albume clasate pe locul 1 şi 13 single-uri pe aceeaşi poziţie.
„Dark Passion Play“ a fost al şaselea album al formaţiei şi este cel mai scump album produs de un artist sau un grup finlandez, Jukka Nevalainen declarând că în total costurile au ajuns la aproximativ jumătate de milion de euro.