Muzica esenţială pentru Rio 2016: Criticii muzicali de la „The New York Times“ au ales 30 de piese braziliene

Sportivii şi spectatorii care vor ajunge la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 vor putea asculta o selecţie de single-uri şi cântece tradiţionale braziliene. Lista a fost întocmită de jurnaliştii de la „The New York Times“ şi cuprinde 30 de melodii care au făcut istorie, dar şi unele recente, sub semnături celebre, precum Carmen Miranda, Gilberto Gil, Luis Gonzaga, Caetano Veloso, João Gilberto, Maysa şi Sepultura.

Vizitatorii la Rio, atât fizic cât şi virtual, vor putea savura una dintre cele mai creative şi diverse culturi muzicale. Criticii muzicali Jon Pareles, Ben Ratliff, Jon Caramanica şi Nate Chinen de la „The New York Times“ au ales 30 de piese braziliene, istorice şi recente.

Clasică sau seducătoare, ingenioasă şi superstratificată, astfel este caracterizată muzica braziliană care merită să fie ascultată pe perioada Olimpiadei, dincolo de stereotipuri şi de paradele de carnaval, dincolo de bossa nova de pe plaje. 

Muzica braziliană a devenit o tradiţie naţională cu elemente preluate din diverse regiuni, dar care se menţine de generaţii ca un mix indigen, cu elemente africane şi europene. 

Chiar dacă sunt mândri de rădăcinile lor, muzicienii brazilieni au asimilat în creaţiile lor multe stiluri - jazz, rock, reggae, metal, hip-hop, electronice. Totodată, au „împachetat“ versurile pop cu poezia. 

Noel Rosa - „Sao Coisas Nossas“ (1932)

Noel Rosa a murit de tuberculoză la vârsta de 26 de ani, în 1937. Însă, de-a lungul scurtei sale cariere, a petrecut timp interacţionând cu cultura neagră muzicală, el imaginând samba ca pe identitate naţională. 

Carmen Miranda - „O Que e Que a Baiana Tem“ (1939)

A fost o cântăreaţă albă, dansatoare şi star de cinema, născută în Portugalia, crescută la Rio, care şi-a însuşit rochiile şi mişcările vânzătorilor stradali din statul Bahia. La început, a făcut-o cu stil, dar mai târziu, pentru regizorii americani, a exagerat, rămânând cunoscută drept „lady in the tutti-frutti hat“, în filmul „The Gang’s All Here“. A devenit un simbol internaţional al ţării sale. Caetano Veloso a scris într-un eseu brazilian în 1991: ”A fost o figură carismatică şi amuzantă, o cântăreaţă ritmică efectiv, chiar dacă nu şi una grozav de tehnică”. Cântecul „O Que é Que a Baiana Tem?“, un cântec-elogiu scris de Dorival Caymmi, a fost unul dintre succesele ei de început. 

Luiz Gonzaga - „Asa Branca“ (1947)

Luis Gonzaga se folosea în cântecele sale de tradiţiile din nordul Braziliei, cu acordeon. În Brazilia a devenit un adevărat imn pentru fiecare nostalgic care ajungea în marele oraş. 

João Gilberto - „Chega De Saudade“ (1958)

Bossa nova a apărut la finalul anilor '50 şi a devenit o preocupare internaţională la începutul anilor '60. João Gilberto a fost şi este cunoscut ca o figură misterioasă, iar în „Chega de Saudade“ a dus bossa nova pe noi dimensiuni. 

Dorival Caymmi - „O Mar“ (1959)

O voce intensă, cântăreţul şi compozitorul Dorival Cayammi a construit o iconografie introspectivă a statului Bahia. Multe dintre cântecele sale, inclusiv ”O Mar” de pe albumul „Caymmi e seu Violão“, au fost scrise despre şi din perspectiva pescarilor, cu marea în faţa forţelor naturii, munca, poveştile şi pericolul. 

Antonio Carlos Jobim - „A Felicidade“ (1959)

Ritmul este unul subtil, cu armonii de jazz sofisticate, baterii samba şi versuri bossa nova. „A Felicidade“ („Happiness“), de Antonio Carlos Jobim, are versuri scrise de Vinicius de Moraes. 

Maysa - „O Barquinho“ (1961)

Un record perfect care demonstrează swing-ul brazilian. În 1961, Maysa Matarazzo, o cântăreaţă de bossa-nova a cărei viaţă tumultuoasă a umbrit talentul ei considerabil, a înregistrat piesa “O Barquinho” de Roberto Menescal şi Ronaldo Bôscoli. 

Moacir Santos - „Coisa nº 5“ (1965)

Moacir Santos, un multi-instrumentalist şi compozitor, care a murit în 2006 la vârsta de 80 de ani, nu a fost cunoscut pentru virtuozitatea sa aşa de mult cât mai degrabă pentru originalitatea în compoziţie şi aranjament. Ar putea fi numit ellingtonian, dar în multe alte privinţe a fost brazilian 100%.

Caetano Veloso - „Tropicalia“ (1968)

Caetano Veloso şi Gilberto Gil sunt eroii din mişcarea Tropicália, o mişcare muzicală care a împins pop-ul brazilian către o epocă psihedelică, cu infuzii fuzz, rock, aducând modernismul literar în versuri. Cei doi au avut roluri centrale în mişcare. 

Chico Buarque - „Construção“ (1971)

Chico Buarque este un cântăreţ-compozitor celebrat pentru ideile sale muzicale, gesturile curajoase de protest. „Construção“ este o piesă de pe albumul lansat în 1971, în timpul dicataturii militare din Brazilia, şi a devenit un cântec clasic.

Gilberto Gil - „Expresso 2222“ (1972)

Gilberto Gil a compus melodia în exil, la Londra, şi a lansat-o în 1972, anul când a revenit în Brazilia. Din 2003 până în 2008, Gilberto Gil a fost ministrul Culturii din Brazilia. 

Antonio Carlos Jobim - „Matita Perê“ (1973)

Jobim cântă cu vocea neantrenată, peste orchestraţia cu flaut, chitară acustică, clarinet şi trianglu. Sunt pasaje de o ingenioasă frumuseţe cinematografică, scriu criticii muzicali de la „The New York Times“. 

Cartola - „O Mundo é Um Moinho“ (1976)

“O Mundo e Um Moinho” este un cântec dulce cu poveţe întunecate către o tânără persoană: “Ascultă-mă, iubito”, cântă artistul, “Lumea e o moară/ Îi va măcina visele”. 

Jorge Ben - „Xica Da Silva“ (1976)

Este un cântec despre viaţa adevărată a unui erou folk. O sclavă africană din secolul al 18-lea care devine iubita unui constructor de mine portughez şi îşi obţine astfel puterea. O versiune a acestei poveşti a fost ecranizată cu acelaşi titlu de Carlos Diegues. 

Hermeto Pascoal - „Slaves Mass“ (1977)

Concepţia lui Pascoal despre muzică este suficient de largă pentru a include improvizaţii de jazz, muzică clasică şi elemente de muzică folk, incantaţii, râsete, plânsete. Cântecul ”Slaves Mass”, care dă titlul albumului omonim, include însă şi ghuiţatul unor porci.

Milton Nascimento - „Maria, Maria“ (1978)

Vocea ca de pe altă planetă a lui Milton Nascimento, care poate să urce de la cea a unui bariton înflăcărat până la un falsetto angelic, a redescoperit sensul veneraţiei în cântecele sale lansate de-a lungul deceniilor: veneraţie pentru natură, pentru oamenii obişnuiţi, pentru tradiţie, pentru dreptate. Este şi un admirator înfocat al trupei The Beatles. Cântecul „Maria, Maria“, lansat în 1978, aduce un tribut puterii de care dau dovadă în viaţa de zi cu zi femeile din America Latină.

Maria Bethânia - „Mel“ (1979)

Cântăreaţa Maria Bethânia a perfecţionat un fel de cabaret-pop imperativ şi puternic emoţional, la sfârşitul anilor 1960. Acest cântec, cu un ritm uşor de reţinut şi acorduri de chitară, provine de pe albumul ei cu acelaşi titlu şi a fost compus de fratele ei, Caetano Veloso, şi poetul Waly Salomão.

Gonzaguinha - „O que é, O que é?“ (1982)

Năcut într-o favelă din Rio de Janeiro în 1945, Gonzaguinha a considerat dintotdeauna că muzica este un drept al său, dobândit încă de la naştere: tatăl lui, Luiz Gonzaga, este considerat şi în zilele noastre „regele muzicii baião“. Cântecele lui Gonzaguinha reflectă speranţele şi dificultăţile poporului. Cântecul „O que é, O que é?“ este una dintre cele mai durabile creaţii ale sale, un standard popular, pe care cei mai mulţi dintre brazilieni îl cunosc pe de rost. Este un fel de puls, un imbold derivat din tobe, evocând ”delirul” percuţiilor din carnaval şi transmiţând mesajul unui optimism înălţător.

Chico Science - „Maracatu Atômico“ (1994)

În anii 1990, acest cântăreţ, rapper şi compozitor, alături de trupa sa, Nacão Zumbi, şi-a denumit muzica „mangue bit“, un termen ce provine din juxtapunerea sintagmelor „mangrove bit“ („bit“ ca unitate informatică) şi „mangrove beat“, după mangrovele din mlaştinile oraşului său natal, Recife, afectat de sărăcie. Muzica lui Chico Science combină ritmuri tradiţionale cu funk, hard-rock, hip-hop, cu mesaje sociale şi dorinţa de a uni trecutul cu viitorul. „Maracatu Atômico“, lansat în 1994, transformă ritmul frenetic al stitlului „maracatu“ într-un funk izbitor, combinat cu rappul rapid al lui Chico Science. E furios şi articulat, e versiunea braziliană a unor mari artişti rap, precum Public Enemy, Rage Against the Machine şi Calle 13.

Sepultura - „Roots Bloody Roots“ (1996)

Trupa rock Sepultura, originară din statul federal Minas Gerais, a trecut prin etape succesive ale stilurilor extreme - thrash metal, death metal - la un sunet mai dens la finalul anilor 1990, cu chitară, groove şi tobe, inspirat mai degrabă de muzica propriei ţări decât din ”republica mondială a heavy-metalului”. Pentru multe piese, Sepultura a colaborat cu percuţionistul Carlinhos Brown şi cu muzicieni ai tribului amerindian Xavante din statul Mato Grosso. Pentru ”Roots Bloody Roots”, trupa braziliană se bazează mai mult pe resursele sale proprii, aferente unei trupe în care instrumentul principal este chitara.

De Falla - „Popozuda Rock'n'Roll“ (2000)

Este un exemplu timpuriu pentru funk carioca, un stil muzical hârşâit, însoţit de mişcări din dansurile braziliene extrem de acrobatice, avându-şi originea muzicală în muzica bass din Miami şi din stilul electro-rapp timpuriu din New York. Influenţele sunt evidente: Beastie Boys şi Run-DMC.

Deize Tigrona - „Injeção“ (2004)

Este un cântec încântător de obscen, interpretat de una dintre cele mai puternice interprete de baile funk din lume. O piesă intensă, hipersexualizată, caracteristică pentru orele târzii ale petrecerilor din favelele braziliene, „Injeção“ a fost utilizată ca fundal în 2005 de pentru o piesă a cântăreţei rapp M.I.A., „Bucky Done Gun“, într-o perioadă în care M.I.A., Diplo şi alţi muzicieni au început să exporte stilul baile funk din favele pe scenele de dans ale cluburilor frecventate de hipsterii din lumea întreagă.

Marisa Monte - „Infinito Particular“ (2006)

Marisa Monte cântă cu o graţie supranaturală în „Infinito Particular“. Acest cântec este un flirt cerebral, avertizând ascultătorul în privinţa infinitului intimităţii femine, iar aranjamentul orchestral transportă publicul într-o stare de beatitudine amniotică, pe acordurile vocii clare a artistei.

Carlinhos Brown - „Magalenha“ (2012)

Încă din anii 1980, Carlinhos Brown este o forţă impresionantă în muzica braziliană: cântăreţ, compozitor, producător, organizator de evenimente comunitare. Alături de trupa sa de percuţionişti Timbalada, a contribuit la reenergizarea sunetului carnavalului brazilian, bazat pe axé şi samba-reggae. În 2012, a reochestrat piesa „Magalenha“, un cântec pe care l-a compus iniţial pentru Sérgio Mendes la începutul anilor 1920. De această dată, a folosit pentru mixajul de sunet un vocoder şi l-a suprapus peste câteva instrumente tradiţionale (berimbau, agogô), obţinând o piesă impunătoare şi extravagantă, la fel ca prezenţa lui implacabilă în timpul carnavalului.

MC Bin Laden - „Bololo Haha“ (2014)

Videoclipul melodiei ”Bololo Haha” prezintă focuri de armă, turaţii ale motoarelor unor motociclete, sirene de ambulanţă, iar MC Bin Laden apare înconjurat de copii cu părul pe jumătate decolorat, după moda iniţiată de el. 

Mc Pikachu - „Choque (Semana Maluca)“ (2014)

Melodia este realizată de un copil cu o voce suavă, dar, totuşi, îndrăzneaţă, în rând cu artiştii mai în vârstă, reprezentanţi ai genului bail funk modern. Cea mai mare parte a videoclipului este filmată de MC Pikachu, care ţine în mână o cameră video şi se filmează într-un stil opus celui al regizorului Hype Williams, cu o perspectivă ce prezintă dezechilibrul unui copil.

Elza Soares - „Mulher do Fim do Mundo“ (2015)

Elza Soares şi-a început cariera în anii `50, ca o interpretă de samba, cu o voce puternică. Artista a înregistrat albume funk, rock şi hip-hop, precum şi o capodoperă pop avangardistă despre acele aspecte ale vieţii din Brazilia pe care muzica nu le-a reflectat. 

Ava Rocha - „Boca do Céu“ (2015)

O nouă forţă în muzica braziliană, Ava Rocha prezintă muzică elegantă, dar şi dezordonată, conectată la ultimii şi viitorii 50 de ani de muzică pop braziliană. În albumul său de anul trecut, „Ava Patrya Yndia Yracema“, vocea interpretei este însoţită de o bandă flexibilă, un cvartet de coarde, sunete electronice, balade acustice de chitară şi sunete vesele.

Trio da Paz - „Sampa 67“ (2016)

Jazzul brazilian a evoluat şi s-a diversificat de la succesul înregistrat de „Getz/Gilberto“, în anul 1964. În prezent, unul dintre cele mai emblematice grupuri este cel format din chitaristul Romero Lubambo, basistul Nilson Matta şi bateristul Duduka Da Fonseca. Anul acesta, grupul a lansat albumul aniversar „30“, a cărui primă melodie este „Stampa 67“. Compusă de Matta pentru oraşul său natal, São Paulo, piesa conţine un solo de bas, care continuă cu o serie de schimburi rapide între chitară şi baterie.