Mărturii de la concertul anulat de Carla's Dreams: „Nu se putea respira deloc. Era o căldură imensă“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii formaţiei Carla's Dreams au rugat cetăţenii să se
solidarizeze în acest caz pentru că „putea fi mai rău“ FOTO Facebook
Membrii formaţiei Carla's Dreams au rugat cetăţenii să se solidarizeze în acest caz pentru că „putea fi mai rău“ FOTO Facebook

Mărturiile de la concertul anulat de Carla's Dreams la Piatra Neamţ au început să apară. Un martor a declarat la Digi24 că „abia se putea respira“, căldura emanată de peste 2.000 de oameni prezenţi la mall devenind de nesuportat.

„Aici e spaţiu de 300 de oameni şi au fost 3.000“

„Abia se putea respira. O grămadă de oameni! Când am vrut să ies mi-a luat aproape zece minute. Era o grămadă de oameni. Peste 2.000. Nu se putea respira deloc. Era o căldură imensă“, a povestit un martor al concertului, la Digi24.

„Nu s-a putut vedea nimic. Nu se mai putea ieşi din nicio parte. Era blocat tot. Era prea multă lume. Dacă aici e spaţiu de 300 de oameni şi au fost 3.000. Vă daţi seama. Au fost prea mulţi. Aseară dacă veneaţi... Dar nu puteaţi intra. Erau până la scări. Nu puteaţi să ajungeţi“, a povestit şi un angajat al mall-ului din Piatra Neamţ.

Carla's Dreams şi-a motivat decizia pe Facebook

Trupa Carla's Dreams a anunţat, vineri seară, pe Facebook, că a întrerupt concertul de la Piatra Neamţ după ce mai multor persoane, inclusiv copii, li s-a făcut rău din cauza „temperaturii imposibil de suportat“ şi că va „acţiona legal“ şi va depune plângeri la Poliţie, membrii formaţiei rugând cetăţenii să se solidarizeze în acest caz pentru că „putea fi mai rău“.

Într-un mesaj pe Facebook, membrii formaţiei Carla's Dreams spun că temperatura din locul în care susţineau concertul a fost imposibil de suportat, existând mai multe persoane care şi-au pierdut cunoştinţa şi fiind necesară intervenţia echipajelor de la Ambulanţă.

„Am oprit concertul din Piatra Neamţ. Temperatura imposibil de suportat pentru public, mai ales pentru copii. Mai multe persoane (inclusiv copii) care şi-au pierdut cunoştinţa. Vom acţiona legal. Oamenii au venit la un concert, şi nu la «mall» şi, cu toate că legal nu este responsabilitatea noastră, vă rugăm să ne scrieţi pe mara.ciama@globalrecords.com pentru asistenţă juridică gratuită în sensul acestui caz. De asemenea, vom sesiza toate organele competente pentru a «sensibiliza» afaceriştii care au adus 2 (DOUĂ!!!!!) baxuri de 6 sticle de jumătate de litru chiar când au văzut prima persoana scoasă de ambulanta din sala supraplină!“, arată membrii trupei din Republica Moldova.

Ulterior, reprezentanţii ISU Neamţ au declarat că nouă persoane care asistau la concertul Carla's Dreams de la Mall Galeria din Piatra Neamţ au avut nevoie de asistenţă medicală după ce li s-a făcut rău, patru dintre acestea fiind duse la spital. Aceştia au precizat că spectacolul a avut loc „într-un spaţiu foarte mic“, cu un număr foarte mare de persoane.

„Din cele nouă persoane, cinci au avut nevoie de asistenţă medicală la faţa locului, iar celelalte patru, care au suferit stări de tahicardie şi lipotimie, au fost transportate la spital. Personal, i-am convins să oprească spectacolul şi am dispus evacuarea locului în care a avut loc concertul“, a declarat, vineri seară, pentru News.ro, şeful ISU Neamţ, Ioan Niţică. El a spus că oamenilor li s-a făcut rău din cauza lipsei de oxigen, spaţiul în care a avut loc concertul fiind supraaglomerat şi depăşindu-se numărul posibil de participanţi.

Anchetă la mall

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii ISU Neamţ spun că la concert, care a avut loc începând cu ora 19:30 la Galleria Mall, „a luat parte un public numeros, format în mare parte din copii“.

După incident, conducerea ISU Neamţ a demarat o anchetă pentru a stabili cu cât a fost depăşită capacitatea spaţiului. Organizatorul trebuia să respecte numărul de utilizatori prevăzut în autorizaţie, dar s-a estimat greşit numărul acestora, spune şeful ISU Neamţ. „Problema în cazul incidentului de la mall a fost estimarea greşită a numărului de spectatori. Organizatorul avea obligaţia să respecte numărul de utilizatori ai spaţiului prevăzut în autorizaţia eliberată de către ISU. Trebuie să se înţeleagă că noi nu puteam interzice să intre un anumit număr de oameni în respectiva locaţie, problema fiind strict a organizatorilor. Clădirea este autorizată din punctul de vedere al securităţii la incendiu şi are toate dotările necesare pe linie de situaţii de urgenţă. Acum nu trebuie să fim abuzivi în aplicarea legii, ci trebuie să analizăm foarte bine cazul. Nu putem merge pe estimări, nu putem să ne jucăm cu legea“, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, inspectorul şef al ISU Neamţ, Ioan Niţică.

Mall-ul se poate închide

Primarul oraşului, Dragoş Chitic, spune că reprezentanţii centrulului comercial care au organizat evenimentul trebuiau să ceară autorizaţie pentru asta, dar nu au făcut-o. De altfel, concertul trebuia să aibă loc iniţial în parcarea mall-ului, însă deocamdată nu cunoaşte motivul pentru care spectacolul a fost mutat în interiorul spaţiului comercial. Primarul spune că se poate ajunge la închiderea mall-ului.

„Este o societate comercială privată care a decis organizarea unui concert in interior. A fost o soluţie cel puţin neinspirată pentru că ei au o parcare destul de mare unde putea fi organizat concertul. Primaria Piatra Neamţ nu a primit nicio solicitare pentru eliberarea vreunui act pentru desfăşurarea concertului. Am dispus Poliţiei Locale să efectueze un control, să verifice autorizaţia de funcţionare şi ce prevede aceasta, iar în funcţie de rezultate vom lua masurile care se impun. Se poate merge până la închiderea mall-ului“, a declarat Dragoş Chitic pentru Agerpres. 

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite