James Bay şi Zara Larsson deschid concertul lui Ed Sheeran de la Bucureşti VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
James Bay şi Zara Larsson
James Bay şi Zara Larsson

În deschiderea unuia dintre cele mai aşteptate concerte ale anului 2019 - Ed Sheeran, concert ce va avea loc la Arena Naţională din Bucureşti, în data de 3 iulie, vor concerta doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului, James Bay şi Zara Larsson.

James Michael Bay şi Zara Maria Larsson sunt cei doi artişi care vor cânta în deschiderea concertului Ed Sheeran de la de la Arena Naţională din Bucureşti.  

James Michael Bay, născut la 4 septembrie 1990, este un cântăreţ-compozitor şi chitarist englez. În 2014, a lansat single-ul „Hold Back the River“, înainte de a-şi lansa albumul de debut „Chaos and the Calm“ (2015). Albumul a ajuns pe primul loc în Marea Britanie şi pe locul 15 în SUA, iar la premiile Brit 2016 a primit premiul pentru Cel mai bun artist britanic.

Bay a primit, de asemenea, trei nominalizări la Premiile Grammy din 2016, pentru Cel mai bun artist nou, Cel mai bun album rock şi Cel mai bun cântec rock. În mai 2018, a lansat al doilea album de studio „Electric Light“. Cele mai cunoscute melodii ale artistului sunt: „Hold Back the River“, single care a ajuns la 179.000.000 vizualizări pe canalul Youtube, „Let it go“ cu aproape 268.000.000 vizualizări pe Youtube , „Scars“ şi „Us“.

Zara Maria Larsson este o cântăreaţă şi compozitoare suedeză, care la vârsta de numai 10 ani a câştigat show-ul „Talang“, versiunea suedeză a concursului „Got Talent“. Zara a semnat cu casa de discuri TEN Music Group în 2012. Single-ul „Uncover“ a dominat topurile în Suedia şi Norvegia, ajungând la aproape 250.000.000 vizualizări pe Youtube.

În februarie 2013, „Uncover“ a fost certificat de Universal Music Sweden, iar în iulie 2013 albumul de debut a fost premiat cu triplă platină. Anul următor a semnat un contract de trei ani cu Epic Records din Statele Unite, acesta reprezentând şi momentul când şi-a făcut debutul peste Ocean, cu albumul „So Good“, album care a câştigat aurul în SUA.

Pe lângă numeroasele premii din industrie pe care le-a câştigat într-un timp atât de scurt, Zara a fost nominalizată de revista TIME în topul „Cei mai influenţi 30 Adolescenţi din 2016“,  în topul „Hot 100 din 2018“, dar şi în clasamentul topului Billboard „21 sub 21“ al anului 2017. La Premiile Grammy din Suedia a fost premiată la categoriile Cel mai bun cântec, Cel mai bun album şi de două ori la Artistul anului. Ea a fost, de asemenea, nominalizată la Teen Choice Awards şi MTV VMAs.

Zara a împărţit deja scena cu nume celebre precum David Guetta pentru a cânta piesa oficială de la UEFA Euro 2016 şi în 2017 cu John Legend, la concertul din cadrul Premiilor Nobel pentru Pace, un moment spectaculos, despre care s-a vorbit foarte mult în presa internaţională. 

Ultimul său single, „Ruin my life“, a fost lansat în octombrie anul trecut şi a strâns deja peste 29.500.000 vizualizări pe Youtube. Single-ul va face parte din cel de-al doilea album Zara Larsson, ce va fi lansat în 2019.

   

Cele mai cunoscute melodii ale artistei sunt: „Never forget you“, piesă premiată de tri ori cu platină, ce a strâns deja 412.000.000 vizualizări pe Youtube, „Ain’t my fault“, premiată cu aur, cu 267.000.000 vizualizări Youtube şi „Lush Life“, premiată cu platină, cu peste 602.000.000 vizualizări Youtube.

   

Concertul Ed Sheeran din această vară de la Bucureşti face parte din turneul de promovare al albumului „Divide“, ce se va desfăşura în Franţa, Portugalia, Spania, Italia, Germania, Austria, România, Republica Cehă, Letonia, Rusia, Finlanda, Danemarca, Ungaria, Islanda şi UK.

Printre cele mai cunoscute piese ale lui Ed Sheeran sunt: „Perfect“, „Shape of You“, „Thinking Out Loud“,  „Happier“ sau „I see fire“. 

     

Turneul este organizat de Barracuda Music (http://www.barracudamusic.at ), în România, prin intermediul Events (www.events.ro)

Vă reamintim faptul că:

Categoria ACCES GENERAL ÎN PICIOARE la concertul Ed Sheeran Bucureşti este epuizată. Fanii Ed Sheeran trebuie să se grăbească deoarece mai sunt disponibile foarte puţine bilete doar la categoriile ACCES PE SCAUNE: 399 RON şi 299 RON (plus 15 RON taxa de livrare, ori 3 RON taxa de ridicare a comenzii de la casa de bilete Eventim). 

Biletele la concertul Ed Sheeran Bucureşti se pot achiziţiona doar online, de pe www.eventim.ro.

DESPRE POLITICA DE VÂNZARE A BILETELOR

Şi, deoarece Sheeran şi echipa sa au o politică foarte strictă legată de vânzarea ne-etică a biletelor prin intermediul website-urilor secundare sau a altor metode neoficiale, acestea se vând personalizate cu numele cumpărătorului imprimat pe fiecare bilet. 

O persoană poate comanda în numele său maxim 4 bilete, iar la momentul în care se face accesul la spectacol, cel puţin numele de familie imprimat pe bilet trebuie să corespundă cu documentul de identitate prezentat, iar a doua (şi posibil a treia şi a patra) persoană poate avea acces doar împreună cu persoana posesoare a cărţii de identitate. La cerere, trebuie prezentată şi dovada plăţii biletelor.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a verifica documentele de identitate la intrarea în zona de spectacol. Vă rugăm aduceţi un document de identitate valabil şi intraţi la spectacol împreună cu prietenii şi familia cu care aţi achiziţionat biletele.

Toţi clienţii sunt îndemnaţi să folosească doar site-urile oficiale pentru bilete din lista afişată pe Edsheeran.com

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite