Ilinca şi Alex Florea sunt câştigătorii Eurovision România 2017: cei doi au primit un premiu în bani şi ne vor reprezenta ţara la Kiev VIDEO

Ilinca şi Alex Florea sunt câştigătorii Eurovision România 2017: cei doi au primit un premiu în bani şi ne vor reprezenta ţara la Kiev VIDEO

Ilinca şi Alex Florea, câştigătorii Eurovision România 2017  FOTO INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Ilinca şi Alex Florea sunt câştigătorii Eurovision România 2017, publicul votându-i pentru a ne reprezenta ţara în competiţia internaţională. Cei doi cântăreţi au primit peste 10.000 de voturi pentru piesa „Yodel It!“. Podiumul a fost completat, în ordine, de Mihai Trăistariu şi de trupa Instinct.

Câştigătorul Eurovision România 2017 a fost decis exclusiv prin votul telespectatorilor. Ilinca feat. Alex Florea, cu piesa „Yodel It!“, o combinaţie de rock, rap şi yodelling, au fost aleşi de români să ne reprezinte pe scena din Kiev, pe care, în luna mai, se va desfăşura cea de-a 62-a ediţie Eurovision 2017. 

Cei doi cântăreţi au obţinut 10.377 de voturi, şansa de a reprezenta România la Eurovision 2017, dar şi un cec în valoare de 5.000 de euro. Aceşti bani, după cum a precizat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Kiev, vor fi investiţi în totalitate în producţia show-ului pe care cei doi cântăreţi îl vor prezenta pe scena Eurovision 2017.

Ilinca, în vârstă de 18 ani, a izbcunit în lacrimi la aflarea veştii că va reprezenta România la Eurovision 2017 şi a ţinut să-i mulţumească lui Mihai Trăistariu, unul dintre oamenii care i-au descoperit cu ani în urmă talentul şi a încurajat-o. „Mihai a fost primul care mi-a dat încredere în mine când mi-a acordat premiul special la un festival. Îi mulţumesc pentru acest lucru“, a spus tânăra. 

Pe locul secund s-a clasat Mihai Trăistariu, un „veteran“ al concursului Eurovision, a cărui piesă - „I Won't Surrender“ - a primit 5.201 de voturi de la români. Artistul i-a felicitat pe învingători şi a promis că va reveni în fiecare an pe scena Eurovision: „I-am descoperit pe amândoi (Ilinca şi Alex Florea - n.red.) încă de mici, lui Alex i-am zis că trebuie să cânte, iar Ilincăi i-am înmânat acel premiu şi chiar am cântat în duet. Meritau aceşti tineri să-şi înceapă o carieră. Iar eu întotdeauna voi reveni la Eurovision până când mă veţi trimite din nou să reprezint România.“

Podiumul a fost completat de trupa Instinct, melodia în limba română „Petale“ obţinând un total de 3.063 de voturi. „Vă mulţumim pentru toate voturile, înseamnă enorm că suntem pe podium şi promitem că vom reveni la Eurovision“, au declarat membrii trupei Instinct. 

Clasamentul complet al finalei Eurovision România 2017

În continuare vă prezentăm prestaţiile live ale artiştilor de pe podiumul Eurovision România 2017, iar aici puteţi asculta şi vedea momentele tuturor celor zece finalişti ai Selecţiei Naţionale. 
 

Ilinca ft. Alex Florea - „Yodel It“

 

MIHAI (Mihai Trăistariu) - „I won’t surrender“

 
 

Instinct - „Petale“

 

citeste totul despre: