Gabriel Cotabiţă, Adrian Despot şi Keo vor susţine un concert pentru promovarea limbii franceze
0Gabriel Cotabiţă, Adrian Despot şi Keo, alături de alţi artişti, vor susţine primul concert „Frenchmania“ al anului, pe 2 februarie, de la ora 20.00, la sala Elvire Popesco din Bucureşti, în cea de-a treia ediţie a evenimentului organizat de Institutul Francez din România, anunţă Mediafax.
Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la instalarea Insitutului Francez în clădirea de pe bulevardul Dacia din Bucureşti, desfăşurarea acestui eveniment a dobândit o simbolistică deosebită, pentru că proiectul, iniţiat de Christophe Gigaudaut, directorul instituţiei culturale, şi-a stabilit ca obiectiv principal promovarea legăturii franco-române prin intermediul unui stil muzical destinat noii generaţii, informează Institutul Francez.
Spectacolul „Frenchmania“, ajuns la cea de-a treia ediţie, încurajează folosirea limbii franceze datorită implicării unor artişti ai scenei muzicale româneşti, care vor interpreta live piese în limba lui Molière. În afară de Gabriel Cotabiţă, Adrian Despot şi Keo, la concert vor participa Ruby şi Alexandra Ungureanu.
Proiectul „Frenchmania“ va beneficia de alte trei ediţii în cursul acestui an - în lunile martie, mai şi iunie.
Biletele sunt disponibile în avans pe site-ul eventbook.ro, la casieria cinematografului Elvire Popesco, precum şi la librăriile Anthony Frost, Kyralina şi Hecate.
Concertele „Frenchmania“ fac parte din campania „BY THE WAY şi eu vorbesc limba franceză“, iniţiată de Institutul Francez din România cu scopul de a promova multilingvísmul şi o francofonie activă şi modernă.