Dan Byron, solistul trupei byron: „Somnul naţiunii şi al raţiunii este în continuare foarte nociv pentru România“ EXCLUSIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Byron, unul dintre cei mai apreciaţi şi talentaţi artişti români FOTO: Cristian Şuţu
Dan Byron, unul dintre cei mai apreciaţi şi talentaţi artişti români FOTO: Cristian Şuţu

Dan Byron, solistul trupei byron, a acordat un interviu exclusiv pentru ”Adevărul” despre noul album pe care îl lansează trupa în acest an, despre cât de fecunde pot fi anxietăţile, despre somnul raţiunii şi al naţiunii în România şi despre viaţa sa.

Un artist foarte apreciat şi talentat, Dan Byron se identifică cu trupa byron, pe care a înfiinţat-o în 2006. 

Şi în cei 16 ani trecuţi de la înfiinţare, byron a devenit un nume-reper pe scena muzicii româneşti de calitate. O trupă care inspiră, o trupă cu muzică specială, cu versuri inteligente. Pentru că muzica byron înseamnă emoţii frumoase, emoţii muzicale de neuitat.

Dan Byron (Dan Radu pe numele său real) ştie să facă muzică foarte bună, să emoţioneze cu vocea sa. Un artist complet şi în acelaşi timp şi un interlocutor foarte agreabil, sincer şi rasat. A dovedit-o şi în interviul acordat pentru ”Adevărul”.

Un mare iubitor de filme şi cărţi bune, Dan Byron este, aşa cum se autodescrie pe site-ul propriu, ”dependent de muzică şi de oameni”.

ADEVĂRUL: Lansate în această primăvară, ”Memento” şi ”Monstrul de sub pat” sunt două dintre piesele pe care le-aţi compus în pandemie. Cât de mult v-a schimbat pandemia stilul şi ritmul de lucru?

DAN BYRON: În primă fază nu am putut să lucrez deloc, nu am putut să scriu nimic, pentru că în momentul în care toată lumea din jurul tău e înfricoşată, inclusiv tu, nu prea îţi arde de creaţie. Aşa că o vreme am stat liniştiţi. După câteva luni am pus mâna pe chitară şi m-am apucat să scriu ceva. Şi a ieşit o piesă despre sfârşitul lumii, o piesă ce se dorea a fi haioasă, însă care în cele din urmă nu a fost aşa de haioasă precum mi-aş fi dorit. Şi am renunţat la idee. Şi am mai lăsat o vreme să mai curgă înainte să mă apuc să scriu serios. Anul trecut am avut mai multă inspiraţie, probabil că şi vaccinul a contribuit la o atmosferă mai calmă. Şi am putut să scriu mai mult şi am ajuns la un număr considerabil de piese. Noi ne-am apucat acum să trecem prin aceste piese, să le sortăm, le votăm. ”Memento” a fost prima aleasă pentru că tuturor din trupă le-a plăcut ideea asta, că se îndepărta un pic de ce a însemnat byron până acum.

- Şi tot legat de aceste două piese lansate în această primăvară: reprezintă ele o devoalare progresivă a viitorului album?

Ceva de genul acesta. Cam la fiecare album în ultima vreme am încercat să facem asta.

- Poate suna paradoxal, dar te întreb: au fost cumva fecunde din punct de vedere muzical anxietăţile din perioada pandemiei?

Nu. Mai ales în prima perioadă, eu nu m-am simţit în stare de nimic. Mie îmi trebuie să gândesc un pic mai la rece şi să fiu mai relaxat ca să pot crea.

- Prea mulţi ignoră prezentul şi clipa, focusându-se în exces pe un viitor incert. Care poate fi antidotul pentru ignorarea prezentului?

Nu cred că există. Orice filosofie sănătoasă la cap pe lumea asta îţi spune că ar trebui să fii mai atent la acest moment şi să te concentrezi pe acest moment, pentru că e singurul pe care îl ai. Noi, ca specie, ne uităm foarte mult în viitor. Probabil că din anumite puncte de vedere această trăsătură ne-a ajutat în timp. Acum, că suntem înecaţi în trecut sau cu gândul la viitor, e altă discuţie, nu ştiu dacă ne face bine…

Dan Byron face muzică de la şase ani FOTO: Cristian Şuţu

dan byron 01 foto cristian sutu

- Problema e că pentru prea mulţi sintagma ”Carpe diem” rămâne la nivelul teoretic din păcate…

Mie mi se pare că la nivel general ”Carpe diem” pentru lume înseamnă să petreci, deformează sensul real…

- Cât de mult a crescut ”culegerea” ta de îndoieli şi frământări în ultimii ani?

A crescut destul de mult. Pentru că am ajuns la o vârstă şi pe parcurs începi să îţi dai seama că lucrurile nu sunt tocmai aşa cum credeai tu, când erai mai puşti şi ţi se părea că viitorul arată roz. Spre exemplu, eu visam foarte mult să cânt peste tot, cel puţin în Europa, să am o trupă cu care să colind lumea. Şi încet-încet mi-am dat seama că lucrul acesta nu este imposibil, dar e foarte greu de făcut. Şi am realizat că nu am energie să investesc în asta şi mai bine mă concentrez pe ce am aici. 

Cântatul pe stradă m-a ajutat să ajung la nivelul de azi”

- De câte ori ţi-ai găsit refugiul în muzică?

Asta cred că am făcut-o întotdeauna. Făcând muzică de la şase ani, de fiecare dată când am avut perioade mai dificile mi-am regăsit refugiul în muzică. Acum nu ştiu cum e pentru altcineva.

- În anii '90 ai cântat o perioadă pe stradă în Bucureşti. Cât de mult te-a călit, muzical vorbind, acea experienţă?

Emoţiile mele inexistente de dinaintea unui concert sunt o cauză directă a acelor ani, a acelor vremuri. Mie mi se pare că în momentul în care eu urc pe scenă sunt ca acasă. Mi se pare că mi se permite orice. Cântatul pe stradă m-a ajutat să ajung la nivelul acesta.

- La un moment dat ai declarat: ”Cumpăr albume pe care le-am iubit de-a lungul vieţii”. Care a fost albumul pe care l-ai iubit cel mai mult?

Sunt foarte multe albume… Am petrecut o vreme mergând foarte mult cu trenul şi ascultând diverse albume. Dar unul se tot repeta. Şi acel album este ”Amused to death”, scris şi cântat de Roger Waters. Mi-a plăcut mult şi albumul ”Us” al lui Peter Gabriel, chiar şi ”Up”, următorul său album.

Trupa byron în concert FOTO: Năluca

concert byron foto naluca

- Cât de importante sunt cititul şi cultul pentru lectură pentru un creator de muzică?

Sunt foarte importante în general pentru oricine. Pentru că de fapt lectura în sine este singura modalitate prin care oricine poate ajunge la o stare de ”flow”. Noi în creaţie căutăm acest lucru. E starea aia în care nu mai ţii cont absolut deloc de timp şi ţi se pare că au trecut cinci minute, şi când te uiţi de fapt la ceas au trecut patru ore. Şi asta îţi poate face o carte, indiferent cine eşti şi cu ce te ocupi. Şi cred că este o stare către care ar trebui să tindem cu toţii. O stare pe care ar trebui să o căutăm, pentru că este o stare ce ne face să fim mult mai echilibraţi, mult mai puţin anxioşi. Pentru un muzician, dacă scrie versuri, îi trebuie lecturi multe.

- De ce este România ”o tragedie greacă” la mai bine de trei decenii de la căderea comunismului?

Pentru că suntem foarte egoişti şi ne uităm tot timpul la oamenii politici. Dar oamenii politici sunt reprezentanţii noştri, ai tuturor. Suntem extrem de egoişti…

- Cât de nociv a fost somnul naţiunii şi al raţiunii pentru România?

Este în continuare foarte nociv. În afară de câţiva oameni - care trag semnale de alarmă şi arată cu degetul anumite lucruri neplăcute din politica românească şi din ce se întâmplă la un nivel mai sus - restul nu prea facem mare lucru. Şi datorită lor am mai reuşit să mai înaintăm câţiva paşi. Şi cred că fără existenţa unor jurnalişti serioşi nu am avea nicio şansă. 

Pentru mine muzica este un spaţiu sacru”

- Cât de dificil a fost să traduceţi România în limba byron prin ”Cântec de leagăn”?

Foarte greu. ”Cântec de leagăn” este o piesă pe care eu am început să o scriu cândva când eram un puştan. Au existat vreo două versiuni acum mai mulţi ani. Numai că mi se părea că nu sunt îndeajuns de experimentat să mă exprim cum ar fi trebuit. Şi am lăsat-o baltă atunci. Am reluat-o având un bagaj mult mai mare al draftului. Însă şi aşa mi-a fost foarte greu. Am făcut liste peste liste de cuvinte pe care aş fi vrut să le folosesc sau care s-ar fi potrivit contextului respectiv. Ştiam ce vream să spun, însă îmi era foarte greu să o spun într-un mod care să nu fie răutăcios.

- De ce nu te-a tentat să calci vreodată strâmb de dragul vreunei faime efemere?

Nu am putut efectiv. La un moment dat, când eram puşti, m-a luat fratele meu la nişte nunţi să mai fac şi eu un ban. Şi într-adevăr, făceam nişte bani, şi nici nu cântam nu ştiu ce. Dar după câteva nunţi am renunţat, pentru că nu mai puteam fizic. Efectiv îmi venea să dispar. Şi asta am simţit de fiecare dată când a existat vreo ispită de genul acesta. Pentru mine, muzica şi toată lumea asta a ei este un spaţiu sacru pe care nu pot să îl trădez.

Vă mai recomandăm şi:

Despre Bob Dylan. Vorbe şi muzică, cu Dan C. Mihăilescu şi Dan Byron VIDEO

VIDEO Interviu cu solistul trupei Byron

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite