Câştigători BRIT Awards 2016: Adele a fost regina galei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adele a fost recompensată cu patru trofee BRIT Awards 2016 FOTO Getty Images
Adele a fost recompensată cu patru trofee BRIT Awards 2016 FOTO Getty Images

Cântăreaţa Adele (27 de ani) a avut parte de o revenire aplaudată în industria muzicală, fiind recompensată cu patru dintre cele mai importante trofee în cadrul galei BRIT Awards 2016.

„Să mă întorc după o perioadă atât de lungă şi să am parte de o primire aşa călduroasă, înseamnă enorm pentru mine“, a declarat Adele

Cântăreaţa, care a încheiat show-ul BRIT Awards 2016 cu interpretarea piesei „When We Were Young“, a cucerit premiile pentru Cea mai bună artistă solo britanică, Cel mai bun album, Cel mai bun single britanic şi Global Success. Performanţa artistei britanice de a câştiga patru trofee într-o singură ediţie este egalată doar de trupa Blur, care a primit acelaşi număr de premii  în 1995 pentru albumul „Parklife“.

Adele s-a emoţionat chiar mai mult şi a izbucnit în lacrimi în momentul în care şi-a auzit numele în dreptul câştigătorului Global Success, categorie ce recompensează succesul internaţional. „Pentru o bună bucată de timp m-am pierdut pe mine şi am crezut că nu mă voi mai întoarce. Este reconfortant că voi sunteţi atât de buni cu mine“, a declarat cântăreaţa.

În culise, Adele a mărturisit: „Sunt puţin obosită din punct de vedere emoţional. Dar a fost absolut incredibil. Speram să primesc un premiu, dar atât de multe...este pur şi simplu uimitor şi foarte frumos. O revenire drăguţă.“

În ultimii ani, Adele a făcut o pauză în carieră pentru a se putea ocupa de creşterea băieţelului său, Angelo, pe care îl are cu partenerul ei de viaţă, omul de afaceri Simon Konecki. Artista britanică a revenit în forţă la sfârşitul anului trecut, când a lansat albumul „25“, material discografic ce a stabilit un record impresionant, după ce s-a vândut în 2,43 milioane de copii în Statele Unite, în doar patru zile de la lansare. 

Acest album, aşteptat cu nerăbdare de fanii artistei britanice, a beneficiat şi de succesul uriaş al primului extras, single-ul „Hello“, care a generat vânzări de peste 2,5 milioane de copii în format digital şi a ocupat primul loc în topul Billboard’s Digital Songs timp de patru săptămâni consecutive. Albumul „25“ al cântăreţei Adele include 11 piese, între care „Send My Love (To Your New Lover)“, „I Miss You“, „When We Were Young“ şi „Remedy“.

De asemenea, trupa Coldplay, care a şi deschis gala BRIT Awards 2016 cu un moment colorat, a fost desemnată Cel mai bun grup britanic. Premiaţi au fost şi James Bay, pentru Cel mai bun cântăreţ, şi formaţia australiană Tame Impala, care a primit distincţia pentru Cel mai bun grup internaţional.

Canadianul Justin Bieber, care a cântat două dintre cele mai recente hit-uri ale sale – „Love Yourself“ şi „Sorry“ –, a fost desemnat Cel mai bun cântăreţ internaţional. „Tremur în acest moment“, a declarat tânărul, mulţumindu-le fanilor pentru sprijinul acordat în ultimii ani, când s-a confruntat cu numeroase probleme. „Viaţa e o călătorie. Fiecare are parte de suişuri şi coborâşuri“, a mai spus Bieber. 

Câştigători BRIT Awards 2016: 

Cel mai bun cântăreţ britanic - James Bay

Cea mai bună cântăreaţă britanică - Adele

Cel mai bun grup britanic - Coldplay

Cea mai bună interpretare - Catfish & the Bottlemen

Critics' Choice - Jack Garratt

Cel mai bun single - Adele, „Hello“

Cel mai bun album al anului - Adele, „25“

Cel mai bun producător al anului - Charlie Andrew

Cel mai bun videoclip al anului - One Direction, „Drag Me Down“

Cel mai bun cântăreţ internaţional - Justin Bieber

Cea mai bună cântăreaţă internaţională - Bjork

Cea mai bună trupă internaţională - Tame Impala

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite