Sişu Tudor, la Adevărul Live: „La Familia a fost o emoţie, ceea ce fac singur acum e un alt sentiment“

Sişu Tudor şi-a găsit faima odată cu trupa La Familia, alături de Puya FOTO David Munean

Sişu Tudor (38 de ani), fost component La Familia, a fost prezent în platoul Adevărul Live pentru a discuta despre proiectele sale de viitor, pentru a povesti despre începuturile sale în muzică, dar şi pentru a analiza dificultăţile prin care a trecut de-a lungul timpului.

„Sunt golan diainte să fie la modă să afirmi că eşti golan. Când mi-am dat seama? În ’90, la Universitate, când purtam o hârtie în piept pe care scria «golan». Au trecut mulţi ani de atunci. Am fost sus, jos, iar sus, iar jos... ca în viaţă. Dar am rămas golan! Golan în sensul frumos al cuvântului, adică liber. Nu mă simt parte din sistemul ăsta «ticăloşit» şi nici din altul. Până acum tot ce am înţeles eu e că oamenii profită de putere în mod distructiv în loc să se folosească de ea în mod constructiv. Distrugători putem fi toţi, creatori, foarte puţini“, se descrie Sişu.

Sişu şi-a găsit faima odată cu trupa La Familia, alături de Puya (Dragoş Gradescu), „Probleme de familie“ şi „Tupeu de borfaş“, fiind două dintre cele mai cunoscute piese ale grupului. În 2003 a fost arestat pentru consum de droguri şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, fiind primul artist din România care a fost închis pentru o astfel de faptă. În 2005 este eliberat condiţionat, dar la doar şase luni distanţă revine în închisoare după ce a fost găsită asupra lui o cantitate mare de droguri.

În 2009 a lansat albumul solo „Vacanţă în Mexic“, în primăvara lui 2011 „Temniţa luminii“, iar în 2014 a lansat „Marea Evadare“. În paralel a lansat piese cu trupa Haarp Cord.

Cele mai importante momente

„Adevărul“: Nu prea mai apari la TV în ultima vreme. De ce? 

Sişu: Nu consider că e relevant şi nici nu-mi place compania şi anturajul TV. Nu am găsit ceva care să mă intereseze. Faci un interviu atunci când cel care te invită îţi şi stimulează imaginaţia, ai ce să discuţi şi te înţelege. Atâta timp cât discutăm ca nişte oameni şi avem nişte subiecte serioase. Toate lucrurile din jurul nostru au fost mai întâi idei.

În 2013 ai declarat că locul tău nu mai era în închisoare. „Acolo au început să vină elitele, lumea bună“, spuneai chiar pentru „Adevărul“. Acum consideri că a intrat cine trebuie la închisoare? 

A fost o chestie ironică. Mai ales ultima oară când am fost arestat, am observat că în penitenciar erau oameni mai diferiţi, nu pot spune că erau mai buni sau mai răi, dar erau oameni la care nu te-ai fi aşteptat să ajungă la puşcărie. Cine sunt eu să judec? Eu întotdeauna când se întâmplă o acţiune încerc să mă gândesc cine câştigă. Chiar auzi de multe ori sintagma „joc politic“. Mie mi se pare o tâmpenie, induc lumea în eroare. Jocul şi tendinţa de competiţie nu este productivă şi nu este bună atâta timp cât este manipulată de cineva. Eu zic că este evident pentru cine vrea să vadă lucrurile în mod corect. La urma urmei şi o minciună perpetuată atât de mult timp şi atât de vizibil devine la un moment dat evidentă. Mie mi-e clar, ca cetăţean, ca om, că se încearcă o manipulare la nivel mare. Probabil că oamenii ar spune că pentru bani, trebuie să înţelegem că banul este doar un drog sau o unealtă, manevrată de anumiţi oameni, doar că cineva generează fluxul ăsta de bani, iar acei oameni nu au nevoie să fure pentru că ei administrează tot şi atunci dacă intenţiile nu sunt cele mai oneste, atunci apare o întrebare despre cine manevrează cu adevărat jocul. 

Sişu Tudor, în platoul Adevărul Live FOTO David Munteanu

Piesele lui Sişu transmit sentimente

Cât de mult eşti la curent cu ce se întâmplă în ţară? 

Mie, ca cetăţean, mi se pare halucinant faptul că cei care critică sau care discută ce se întâmplă, acceptă ce se întâmplă şi discută acţiunile, nu văd lucrurile în esenţa lor, ce se întâmplă este o chestie total anti-românească. Asta încercăm să facem, pentru că e o lume a ideilor, pentru că ideile au putere. 

Ce valori le transmiţi fanilor care îţi ascultă piesele? 

Mai mult încerc să transmit un sentiment, nu cred că sunt atât de coerent în ceea ce scriu încât să pun lucrurile într-o logică extraordinară. Este mai mult un sentiment despre lucrurile pe care le trăiesc, le văd, le simt. Ca o trăire, îmi închipui. Sunt trăiri comune, la urma urmei toată lumea simte la fel, doar interpretăm diferit şi intensitatea e diferită. 

Te deranjează etichetele care îţi sunt atribuite? 

Etichetele nu au fost puse pe mine, oamenii le-au pus mai mult lor. Pe mine nu m-a afectat chestia asta, eu am avut alte preocupări. Cu cât accesul la comunicare e mai mare, cu atât sunt mai mulţi oameni care-şi spun părerea. Nu e un lucru bun pentru că toată lumea a luat-o razna cu libertatea de exprimare. O idee trebuie să se coacă, nu mănânci un măr imediat ce a ieşit din mugur. Atunci când ai o idee, o părere despre un lucru, o faci cât de pertinentă poţi conform puterilor tale şi apoi o discuţi în cercul tău de prieteni.

La radio, la TV înainte nu ajungeai dacă nu aveai o idee pertinentă. Acum lucrurile sunt foarte accesibile, lumea având acces la atâtea medii de informare, toţi au păreri şi e foarte dăunător, pentru că e bine să ai păreri în lumea ta şi dacă acolo părerile tale îşi dovedesc eficienţa şi devin nişte idei bune şi de sine stătătoare, atunci le poţi promova în mediul public. Dacă tu nu ai stat un timp să judeci problema în forul tău interior, atunci cum o arunci într-un spaţiu la care au acces milioane de oameni, făcându-l şi pe altul să răspundă cu părerea lui şi în felul ăsta adevărul fiind mic, fracţionat într-un colţ şi restul fiind părerile oamenilor despre adevăr, pentru că se spune că cea mai veche tactică este „dezbină şi cucereşte“.

Incidentele lui Sişu cu justiţia considerate „căi abrazive“

Acum ceva vreme te descriai drept „golan“. Ai asociat acest cuvânt cu libertatea. În prezent ai rămas la fel? 

Prima dată, cuvântul „golan“ l-am cunoscut în '90, în Piaţa Universităţii, când îţi puneai în piept o hârtie pe care scria „golan“ şi o prindeai cu un ac. Pentru mine aia e imaginea golanului, oarecum romantică. Eu am o viziune puţin romantică asupra vieţii, chiar dacă eu am trecut prin episoade de altă natură. Libertatea poţi să nu o ai şi fiind cel mai liber om din lume. Pentru mine incidentele mele cu justiţia sau faptul că am fost arestat, le-am considerat nişte căi abrazive care m-au ajutat. Nu înţelegeam nişte lucruri, acum m-am educat. 

Reuniunea La Familia, sub semnul întrebării

Care este relaţia ta cu Puya? Se mai poate vorbi în prezent despre La Familia? 

La Familia a fost un sentiment, o emoţie pe care oamenii au simţit-o. O posibilă reuniune La Familia ar însemna o analiză chiar matematică din unele puncte de vedere şi poate n-ar mai avea naturaleţea aia. Ceea ce fac acum singur e un alt sentiment şi nu aş renunţa aşa uşor la un sentiment. Suntem prieteni, ne vedem mereu. 

Pe Puya îl asociai cu Caragiale. 

Da, am spus asta pentru că el e un tip ironic în ceea ce face şi chiar la adresa lui. Unii au înţeles greşit.

Hip-hop-ul a căpătat greutate în prezent

Cum vezi tu transformarea hip-hop-ului din România, din 1997, de când ai început tu, până în prezent? 

Cred că vibe-ul lui s-a schimbat în mod pozitiv. Abia acum pot spune că începe să capete artişti cu greutate şi cu o maturitate mai mare. Mi se pare normal că noi, La Familia, am început aşa, am primit critici, ni s-a spus că suntem nişte ignoranţi, dar alea erau vremurile, mi se pare normal ca la vârsta aia să fac chestiile alea şi să învăţ din experienţe prin care am trecut şi să fiu aici, acum, aşa. Mi s-ar fi părut anormal ca atunci să fi vorbit frumos şi acum să fiu aici mort de beat. Aşa văd eu lucrurile evoluând. 

Care este miza hip-hop-ului în ziua de azi? 

O parte din hip-hop nu este asimilată, ci transformă lumea din jurul lui. E o cultură fascinantă, iar oamenii care îl fac sunt mai dezinvolţi, mai relaxaţi, câştigă unele lucruri, dar nu neapărat teren în sensul hiturilor. E o mişcare globală. Numai că la noi, mie îmi place să cred că acum capătă o identitate, pentru că românii sunt şi mai poetici, cam asta e calea, îmbinarea acestor lucruri şi la urma urmei pertinenţa mesajului şi dorinţa de a fi un vector de schimbare. Sunt şi piese în care doar vrei să arăţi cât de bine îţi faci treaba, asta e altceva, alta e conceptul tău de artist, ce doreşti tu să impui în micul tău vector de mişcare. La urma urmei toţi oamenii merg prin istorie şi îşi pot lăsa amprenta. 

„Scriu versuri, nu-mi place să-mi pun etichete“

Îmi spuneai că nu te consideri un raper. 

Încerc să-mi fac treaba, un antreprenor. Nici politică nu există de fapt în adevăratul sens al cuvântului. Un antreprenor în domeniul meu, scriu versuri, nu-mi place să-mi pun etichete. Sunt om în primul rând, toţi facem parte dintr-un plan mai mare. 

Nu ai fost atras de şcoală, ai preferat să îţi găseşti confortul pe stradă. Mărturiseai: „Eu nu cred în educaţie, cred în revelaţie“. Ce anume voiai să spui? 

La urma urmei, ştie Dumenezeu cum le pune, cum le aşază, trebuie să ai încredere. Oamenii care caută, se luptă, învaţă, studiază foarte mult timp, ei de fapt vor să afle adevărul. Poţi avea şi o altă abordare, să aştepţi să ţi se releve adevărul şi atunci să mergi pe calea aceea pentru a-l defini. Tu nu trebuie să forţezi, să-l conştientizezi, să ştii exact cum e, nu e adevărat aşa. În momentul în care începi să descoşi prea mult, apare îndoiala. 

Tu consideri că ai găsit adevărul?

Nu cred că e aici, dar ştiu unde e adevărul. 

Unde?

Într-un anumit loc, nu ştiu unde e pentru tine. Ca să poţi descoperi adevărul, mai întâi trebuie să-l ceri.

Sişu Tudor FOTO David Munteanu

Sişu transpune trăirile în versuri

Ce te inspiră atunci când compui piese? 

E o întrebare la care nu ştiu să-ţi răspund. Am beat-uri pe care le primesc de la producători şi prieteni, când pun beat-ul îmi vine un vers şi de acolo se dezvoltă piesa. Sunt nişte trăiri. Scriu câteva luni, apoi le aranjez şi fac piese, nu e o muncă extraordinară, eu le consider relaxante. 

„Dumnezeu îţi dă variante în mod constant“

Cum a început aventura ta în muzică? Şi de ce ai ales tocmai muzica şi nu alt domeniu? 

Şi eu mă întreb, am avut şi îndoieli. În mod cert cred că dacă m-ar fi preocupat şcoala mai mult şi mi-aş fi folosit energia pe care am depus-o în alte domenii, probabil aş fi reuşit să fac altceva, cel puţin la fel de bine pe cât am făcut muzică. Mi-a plăcut muzica de mic, când am început să o fac serios, mi-a ocupat viaţa şi nu am mai făcut nimic altceva, practic mi-am pus toată puterea. Dar a fost o perioadă scurtă pentru că au intervenit problemele vieţii mele şi au fost mai copleşitoare decât ceea ce încercam să construiesc cu muzica şi atunci am intrat într-o altă zonă a vieţii care a avut alte valenţe. Când am reluat şi am reuşit să-mi rezolv problemele, singura chestie care ştiam cum funcţionează cu adevărat era muzica şi atunci am luat toată energia de care am dispus şi am reconstruit toată chestia asta, pentru că am considerat că Dumnezeu îţi dă variante în mod constant. Probabil că dacă hotăram la 18 ani să nu mai fac chestia asta sau la 20 de ani, apărea altă variantă. Dar probabil că după perioada asta, în care m-am drogat, mi-au rămas doar două variante şi atunci mi-a rămas ideea asta, mie îmi place să transmit, să scriu, şi am încercat să le îmbin. 

S-a dovedit a fi cartea câştigătoare?

Da, pentru că m-a ajutat să definesc nişte probleme, să mă exprim şi eu fac muzică, şi dacă nu m-ar asculta nimeni, tot aş face, pentru că mă descarc, e un fel de spovedanie continuă, poate de multe ori nu mă pot spovedi sau poate am o perioadă mai rece când nu sunt apropiat de lucrurile sufleteşti şi atunci mă încarc, merg la studiou, scriu versuri când mă rătăcesc şi când e tristeţea mare mă reconectez, înregistrez şi simt că lucrurile capătă sens, universul se aşază. 

Regreţi perioada 2000 - 2008 atunci când spui că te-ai „anesteziat“? 

Aş putea să regret un lucru, dacă aş şti care era opţiunea. Dacă nu aş fi fost aici, aş fi regretat. Da, am regrete, poate sunt şi induse, ca orice om, logic. Poate că puteam fi mai bun, mai atent, să am mai multă compasiune. 

Poţi să distingi acum între bine şi rău? 

În mintea mea, binele şi răul sunt clar definite. Nu sunt un om atât de puternic încât să pot împlini toate lucrurile ca un om bun, dar cred că trebuie să hotărâm din timpul vieţii ce tabără alegem. Şi cu cât eşti mai tânăr când alegi, cu atât e mai bine, pentru că eşti mai dedicat. Omul se teme de nefiinţă la urma urmei, e cam greu, trebuie să ne luptăm cu patimile când suntem tineri. Nu poţi fi un nihilist, nu-mi place Cioran. 

Ţie ţi-e teamă de moarte?

În primul rând, e o transformare totală, e momentul în care eul tău adevărat se eliberează de sonda asta prinsă în lumea asta. E datoria noastră să ducem raza de lumină înapoi acasă, Dumnezeu ne-a dat câte o rază fiecăruia pentru a o duce acasă. 

Sişu Tudor FOTO David Munteanu

Care este relaţia ta cu Dumnezeu? 

Eu nu am fost niciodată certat cu el, nu am avut niciodată îndoieli, sunt conştient de realitatea lui Dumnezeu, că uneori greşesc, sunt om, nu caut să mă justific, uneori cedez, asta nu însemnă că îl neg pe Dumnezeu. Asta e problema şi cu homosexualitatea, până la urmă este o patimă şi atâta timp cât eu încerc să legalizez o patimă, să o fac să pară cool, atunci avem o problemă. Pe mine nu mă interesează că oamenii au patimi, defecte, dar eu nu trebuie să lupt pentru legalizarea lor, mă aliniez la un rău. Niciodată răul nu o să vină în faţa ta şi să-ţi spună că o să facă un lucru urât, o să vină ca o chestie „de toleranţă, de respect, de iubire“, le putem traduce în desfrâu, iresponsabilitate. 

„Noi trebuie să păstrăm binele nemuritor în lumea asta“

Cum te-a schimbat statutul de tată? 

Cred că în mod inconştient am realizat posibilitatea şi fizic de a păstra o viziune pe un timp mai îndelungat. Copiii sunt jumate din tine, adică chiar cred că şi după moarte există o conexiune mai apropiată între rudele de sânge. Noi trebuie să păstrăm binele nemuritor în lumea asta, dacă nu am face-o lumea s-ar prăbuşi. Eu trebuie să accept că există un limbaj comun pe care trebuie să-l înţeleagă orice om, nu am voie să fiu elitist. Nu, pentru o chestie de nivelul şi importanţa asta, trebuie să fie cel mai simplu limbaj, pentru că trebuie să înţeleagă absolut orice om, nimeni nu trebuie să spună nu am ştiut. Atunci trebuie să înveţi să te pregăteşti să faci parte din lucrul ăsta, lucrezi cu ceva, cu o putere superioară ţie. 

Ce ai pus la îndoială atunci când ai fost închis? 

Nu am îndoieli, eu de mic am crezut în chestiile astea, când eram mai puşti şi am avut nişte căderi psihice, dar nu au ţinut foarte mult. Orice cădere nu-mi dă decât ocazia să mă ridic, nu e o tragedie. E normal să vrei să trăieşti comod, nimeni nu te judecă, nu e nici măcar o piedică în a te mântui, dacă eşti creştin. Dumnezeu te pune în faţa alegerilor pentru a vedea la ce eşti dispus să renunţi.

„Simfonia“ lui Sişu

Urmează să lansezi un nou album?

Album acesta este o concluzie, se numeşte „Simfonia“, noi suntem o simfonie a lui Dumnezeu. Am scris un album pornind de la ideea că „Simfonia“ este numele pe care Dumnezeu l-a dat proiectului. Sunt 30 de piese, am înregistrat zece dintre ele.