VIDEO Raymond, la Adevărul Live: „Dacă cineva are succes, oamenii aruncă cu pietre în el“
0
Raymond Zainel (22 de ani), cunoscut drept „tipul din reclama de la Vodafone“, a fost prezent, joi, 16 iulie, în platoul Adevărul Live pentru a-şi povesti drumul până la atingerea faimei. Totodată, tânărul a povestit despre părinţii săi plecaţi în străinătate pentru a munci şi despre planurile sale de viitor.
Raymond a devenit cunoscut odată cu reclamele în care a apărut, dar povestea acestuia de viaţă nu se rezumă doar la o chitară şi câteva versuri.
După ce viaţa i-a pus mai multe piedici, Raymond s-a mutat de curând în Bucureşti şi lansează în continuare piese prin care vrea să îşi bucure semenii, printre care şi „imnul românilor din străinătate“.
Cele mai importante declaraţii:
„Adevărul“: Cine e Raymond şi ce vrea el să demonstreze?
Raymond: Raymond sunt eu, am 22 de ani, sunt din Târgu Jiu şi, în urmă cu şase luni, m-am hotărât să vin în Bucureşti să să-mi urmez visul, să fac muzică. Dacă vreţi să ştiţi de unde vine numele meu, mama a venit cu această idee. Se uita la serialul „Dallas“ şi era un tip acolo, toate fetele erau înnebunite după el, şi-l chema Raymond. Tot mama m-a îndrumat înspre muzică, undeva pe la 8 ani am fost la Şcoala Populară de Arte din Târgu Jiu, unde am făcut canto şi chitară. Apoi m-am axat pe învăţat, iar în clasa a 11-a mi-a venit ideea să fac coveruri după piese de afară şi să le pun pe Youtube. După, la Bacalaureat, am lăsat-o din nou mai moale cu muzica şi abia acum vreo doi ani am început să fac din nou coveruri după artiştii din România. Cu jumătate de an în urma, cei de la Vodafone m-au găsit pe internet şi mi-au spus să ar dori să-mi expună povestea. Aşa am ajuns aici.
Eşti cunoscut drept „tipul din reclama Vodafone“. Cât de mult a contat ajutorul oferit de Vodafone?
A contat enorm. Niciodată nu o să pot să neg că am fost un tip norocos. Am muncit mult, am încercat să fac mereu ceva diferit, însă am fost norocos, pentru că cei de la Vodafone s-au oprit la mine. Fără ei era greu, este greu în ziua de astăzi cu atât de mulţi artişti talentaţi să reuşeşti să scoţi capul în lume. Ştiu mulţi artişti buni care se chinue în continuare.
Ce înseamnă acel slogan „Viaţa cum vreau eu“?
Totul a plecat de la o altă piesă. Acum un an şi jumătate am făcut piesa „Eşti liber să visezi“, care, cumva, prevestea ce avea să se întâmple. Când cei de la Vodafone au dat peste mine începusem deja să lucrez la piesa asta, iar lucrurile s-au legat perfect. „Viata cum vreau eu“ a pornit de la ideea că vreau să plec la Bucureşti să fac ce vreau. Este o piesa care reflectă experienţa mea de viaţa, dar se vrea a fi un îndemn pentru generaţia tânără, să facă ce vrea, să încerce ce vrea şi să vină cu ceva nou.
De unde a pornit pasiunea pentru muzică?
Sincer, mama mi-a descoperit această pasiune. Eu tot cântam prin casă, erau, pe vremea aia, trupele Talisman şi Holograf în vogă, aveam casetele lor şi cântam după ei. Aşa că mama a vrut să vada dacă eu chiar am talent şi m-a dus la Şcoala Populară de Arte, unde l-am întâlnit pe profesorul Albici, care mi-a schimbat viaţa. Am avut tot felul de spectacole, iar pentru mine era „wow!“ să mă urc pe scenă. Chitară am învăţat puţin, tot ce am învăţat pe partea de canto şi chitară am învăţat autodidact, până când am început să iau lecţii de canto, acum un an şi jumătate.
De ce ai ales tocmai muzica?
M-aş fi văzut făcând multe lucruri, m-aş fi văzut lucrând în publicitate, eu am terminat marketing-ul la ASE anul trecut. Chiar glumeam cu un prieten şi spuneam că dacă nu aş fi cântat mi-ar fi plăcut să mă ocup de un artist care cântă. Am jucat şi fotbal, ar fi fost şi asta o chestie de încercat. Înainte să mă găsească cei de la Vodafone am fost, aproape un an, instructor de fitness şi îmi plăcea ceea ce făceam.
Cât de greu a fost să te afirmi? Ce fel de obstacole ai întâlnit în cariera ta?
Obstacole întâmpin şi acum, sincer. Sunt oamenii care-mi zic să mă las, pentru că asta e mentalitatea oamenior de la noi din ţară: dacă cineva are succes, oamenii aruncă cu pietre în el. Ştii vorba aia, „să moară şi capra vecinului“. Sincer, cred că sunt undeva pe la 2-3% aceşti oameni. Dacă 97% te încurajează, cei care aruncă cu pietre contează mai puţin.
De exemplu, în urmă cu doi ani, aveam nişte bani strânşi şi mi-am făcut un mini-studio acasă, cu ajutorul unui prieten. Am cheltuit toţi banii şi, a doua zi, l-am sunat pe taică-miu să-mi trimită nişte bani şi i-am povestit ce am făcut. M-a făcut nebun. Pe de altă parte, mama avea mai multă încredere în mine, dar tata era sceptic. Nu se aşteptau să reuşesc în domeniul ăsta. Mi s-a spus că mai am mult de învăţat, dar, cum spuneam, mentalitatea oamenilor este de a descuraja.
Te-au afectat toate aceste lucruri?
Să ştii că m-au motivat. E cel mai bun lucru pe care îl poţi face când cineva te dscurajează. Să le demontrezi tuturor că poţi şi să arăţi asta.
Când te-ai gândit serios să faci muzică?
Am fost instructor de fitness part-time tocmai ca să am timp să fac şi coveruri, să editez clipurile şi aşa mai departe. Tot timpul am văzut lucurile astea, ca şi facultatea, ca pe o chestie temporară în drumul meu spre a face muzică.
Te-ai mutat de la Târgu Jiu la Bucureşti. Cum ai perceput schimbarea asta de decor?
Am făcut facultatea în Bucureşti, eram obişnuit cu oraşul. M-am întors acasă pentru că nu ştiam ce să fac şi, până la urmă, mi-am dat seama că la mine acasă sunt şanse mici de reuşită. A fost grea schimbarea. E un oraş, după cum spun şi în piesă, greu, este o mică junglă.
Cum te priveşte lumea la Târgiu Jiu după ce ai apărut în reclamele de la Vodafone
Este un oraş mic şi a avut un impact. E cu siguranţă oraşul în care mă cunoaşte cel mai multă lume, dar oamenii erau oarecum familiarizaţi. Majoritatea mă ştiau, şi ştiau că eu cânt.
Ai planuri pentru un viitor album?
Da, este în lucru un viitor album, am piese diferite, cu mesaje diferite. Sper ca până la sfârşitul anului să fie gata.
Ţi-ar plăcea să colaborezi cineva anume?
Este greu de zis. Sunt foarte mulţi artişti talentaţi, trebuie să fii ipocrit să spui că n-ai colabora cu cât mai mulţi, de la Chris Brown şi Bruno Mars la Alex Velea, Marius Moga, Delia. Pe mine mă inspiră foarte mulţi, şi de la noi şi din afară.
Raymond FOTO David Munteanu
Ai un cântăreţ/ă preferat/ă?
Bruno Mars e artistul meu preferat, mi se pare cel mai apropiat ca stil de mine. Îmi mai plac Chris Brown, Ed Sheeran şi Justin Timberlake.
Eşti tot timpul cu chitara după tine. Care este povestea ei?
Chitara este cea mai bună prietenă a mea. Majoritatea cover-urilor le făceam cu chitara. Fiind piesele artiştilor români era greu să faci rost de negative şi nici nu aveam timp să le fac eu. Aşa că luam chitara în braţe, descoperam acordurile şi făceam coveruri. Am zis să merg cu asta înainte.
Fiecare piesă de-a mea este o experienţă de viaţă Raymond
Să vorbim despre piesele tale. Ce mesaj transmit ele?
Fiecare piesă de-a mea e o experinţă de viaţă. Fiecare piesă are legătură cu ceva ce s-a întâmplat sau se întâmplă în viaţa mea. „Viata cum vreau eu“ e despre dorinţa mea de a reuşi, iar acum am trecut la piesa „Mai aproape“, inspirată din relaţia mea cu părinţii mei plecaţi în Italia. Vorbim la telefon zi de zi şi ne susţinem unul pe altul, de la ideea asta am plecat. Am vrut să fac o piesă pentru românii plecaţi în strănătate şi rudele lor din ţară. Am încercat să scot un imn al românilor plecaţi în strănătate şi să strasmit mesajul că, oricât de greu ar fi, rudele, familia şi prietenii te vor susţine necondiţionat.
Crezi că ai fi avut acelaşi succes dacă te lansai prin intermediul unui show de talente?
M-a tenta să particip la un asemenea concurs, însă nu m-am simţit pregătit. Nu mi-e frică de eşec, dar prefer să nu-l cunosc. Decât să părăsesc show-ul într-o fază de început, am preferat să mă pregătesc şi să aştept momentul potrivit. Din fericire, povestea mea a fost expusă întregii ţări, dar într-un alt mod. Despre succes... depine. Cred că promovăm prea puţin oamenii care participă la talent show-uri în România decât în afară. E destul de „tricky“ treaba.
Crezi că e loc pentru toată lumea în industria muzicală?
E grea întrebarea. În ţară, la ora actuală, cred că sunt zeci de mii de tineri talentaţi. Niciodată nu o să fie loc pentru toată lumea, să fim relişti. Însă, atât timp cât tu vii cu ceva diferit şi eşti original, ai o şansă. Oricine din acei zeci de mii de tineri talentaţi are o şansă pentru că suntem egali cu toţii.
Raymond FOTO David Munteanu
Te consideri un tip norocos?
Tot timpul m-am considerat un norocos, însă norocul fără muncă nu rezvolă nimic. Dacă ai avea noroc şi ai fi omul potrivit, la momentul potrivit, dar nu ai fi muncitor, s-ar risipi tot.
Părinţii tăi sunt plecaţi să muncească în afara ţării. Faci partea din categoria „golanilor“ de care spunea acum ceva vreme Ioan Rus. Te-a afectat în vreun fel spusele dânsului?
Nu, am rămas impasibil, pentru că eu ştiu cum sunt eu, cum sunt părinţii mei, oamenii din străinătate şi copiii lor. Am stat departe de subiectul ăsta, a fost bine, zic eu, că în perioada aia lucram la această piesă, sper că le-am adus celor din străinătate zâmbetul pe buze.
Ai lansat recent o nouă piesă „Mai Aproape“, inspirată de povestea părinţilor tăi. Ştiu că a avut parte şi de o lansare specială. Spune-mi mai multe.
Da, nu a mai făcut nimeni chestia asta în România. M-am gândit că dacă am făcut piesa pentru ei, de ce să nu o lansez mai întâi pentru ei. Am sunat românii plecaţi în Italia şi în Spania şi le-am cântat piesa la telefon, în exclusivitate. Într-o seară am postat pe Facebook un mesaj în care le ceream numărul de telefon ca eu să-i sun. Am primit peste 600 de mesaje, a fost imposibil să-i sun pe totţi. Timp de o săptămâna sunam românii încontinuu şi le cântam piesa la chitară, luam pauză doar ca să mănânc. Oamenii s-au bucurat, unii chiar au plâns de fericire. Am primit mesaje de la oameni din România care mă rugau să le surprind rudele plecate în strănătate. Oamenii se blocau şi plângau în telefon minute în şir. Am încercat să aflu poveştile oamenilor, iar ei s-au bucurat să fie ascultaţi. Şi acum primesc mesaje de mulţumire, în fiecare zi.
Am sunat românii plecaţi în Italia şi în Spania şi le-am cântat piesa la telefon. Oamenii se blocau şi plângeau minute în şir. S-au bucurat că erau ascultaţi Raymond
Dacă părinţii tăi sunt în Italia, nu te-ai gândit să pleci şi tu, să-ţi încerci norocul în muzică acolo?
Tata mi-a proprus de multe ori, însă ştiam că dacă plec acolo toată treaba asta cu muzică se cam termină. Şansele erau mici, nu ştiam limba, era o ţară nouă, oameni noi. Ştiam că dacă mă îndepărtez de România îmi va fi greu. Mama a plecat fiindcă erau destul de greu ca eu să stau în Bucureşti, ea în Târgu Jiu şi tata în Italia.
Cum au reacţionat părinţii tăi când te-au văzut la televizor?
Când am aflat că am fost ales de cei de la Vodafone, am sunat-o pe mama şi ea chiar nu credea. Când a apărut primul spot ai mei au fost şocaţi. Şi când am lensat piesa „Mai aproape“ ai mei m-au sunat plângând. Mama ştia despre ce este vorba, pentru că aparea şi ea în videoclip. Tot timpul îi sună oameni şi rude plecate în diverse ţări să le spună că m-au văzut. E meritul meu, dar şi meritul lor că m-au încurajat.
Ai trecut de la coveruri la piese autentice. Te-ai schimbat pe parcusul acestui drum?
Mi-e dor să fac coveruri, dar ca să fii un artist autentic, trebuie să-ţi exprim trăirile tale. Niciodată nu o să cânţi cu aceeaşi pasiune piesa altcuiva. Chestia asta m-a maturizat cumva, am realizat că pot să-mi scriu piesele şi să-mi expun trăirile.
Eşti la început de drum. Cum te vezi în viitor?
Am un plan pe trei ani, pe cinci ani şi pe zece ani (râde - n.r.). Mă văd la fel ca azi - pe scenă, în studio, mă văd spunând poveşti, chit că le spun într-un platou, sau într-o piesă, pe scenă. Vreau să exprim cât mai multe dintre trăirile mele şi să inspir cât mai mulţi oameni.
Se încarcă comentariile...
